Ce? Cine altcineva decât Andrei Roșu v-ar mai putea chema la ora 6 dimineața la o întâlnire cu voința voastră. În cadrul întâlnirii noastre, Andrei Roşu ne va împărtăşi din secretele sale, ajutându-ne să ne schimbăm viaţa în 24 de ore! Parcă merită să vii în mansardă când răsare soarele!
Imaginaţi-vă că aţi înota de la Bucureşti până la Ploieşti. Apoi, aţi urca pe bicicletă şi aţi pedala până la Budapesta. Şi, la final, aţi alerga până la Viena… Acestea sunt distanţele obişnuite ale unui concurs de ultra-triatlon, la care mentorul nostru participă frecvent. Și brusc, să vii la 6 dimineața în incubator nu mai pare ceva dificil.
Cu cine? Andrei Roșu are 39 de ani, este tată a doi copii, are experienţă de peste 15 ani în mediul corporatist, este sportiv de anduranță, blogger, scriitor şi vorbitor inspiraţional, percuţionist amator, organizator de evenimente caritabile, susţinător de proiecte sociale, donator benevol de sânge şi… multe alte.
În competiţiile sportive la care a participat până în prezent a adunat câteva recorduri, printre care:
– primul om din lume care a finalizat circuitul 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe cele 7 continente (record înregistrat în Cartea Recordurilor), primul maraton din viaţă sa fiind la… Polul Nord!
– este singurul om din lume care a cântat la tobe la Polul Nord
– primul român intrat în circuitul internaţional de ultra-triatlon. Printre probele terminate: dublu, triplu şi cvintuplu Ironman (acesta din urmă incluzând parcurgerea non-stop a 19 de kilometri de înot, 900 de kilometri de pedalat şi 210 kilometri de alergare).
– autor al primului eBook caritabil din România (Alergând cu Moş Crăciun – Maraton la Polul Nord)
– creator al celui mai de succes blog dedicat sportivilor amatori (www.andreirosu.org) şi al primei platforme de fundraising & running din România, TRANSMARATON (www.transmaraton.org)
– fondator al celui mai de succes program de coaching transformational pentru alergătorii amatori, Coaching în alergare (www.coachinginalergare.ro)
– primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, în cadrul celui mai dificil ultra-trialton din lume (Arch2Arc), care include 140 de kilometri de alergare, 50 de kilometri de înotat şi 300 de kilometri de pedalat.
Toate aceste rezultate au fost întregistrate extrem de repede, întrucât a început să se antreneze abia în 2009, iar primele lecţii de înot le-a luat în urmă cu 3 ani.
Iar planurile de viitor sunt – veţi vedea imediat – cu mult mai mari…
Când? Miercuri@incubator107 , 09 Decembrie de la 06:00 la 08:00
Unde?Atelierul se ţine în mansarda noastră din str. Traian 107 (Zona Hala Traian), sector 2, București. Dacă nu ştii deja, află cum să ajungi: http://bucuresti.incubator107.com/contact.html.
Cum?Înscrierea la atelier se face online. Apasă cu curaj aici înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.
Nu vă panicați! incubator107 nu vă trădează, ci devine cetățean model.
Donația de 30 lei va fi obligatorie, dar ai 3 excepții de la regulă. Ești rebel, dar rebel legal.
- COMBINATORUL: Vino cu 2 prieteni și dați fiecare 25 lei
- VIZIONARUL: plătești toate întâlnirile unui atelier, dai cu 15% mai puțin
- PRÂSLEA: ești student sau elev, dai 20 lei.
NO COMMENT