Pe Andrei l-am cunoscut la ediția din acest an a Nopții Albe a Creatorilor și Designerilor de Produs. Am admirat creațiile sale realizate din materiale inedite, rar întâlnite în domeniul bijuteriilor și pentru că ne-au plăcut am decis să-i acordăm un interviu, pentru a-l cunoaște mai bine. De asemenea, interviul este presărat cu poze prezentând aceste creații speciale și diferite, marca ABRU.
Bună Andrei! Spune-ne ceva despre tine și despre proiectul tău ABRU.
Bună! ABRU este proiectul meu de suflet. L-am început în 2012. Am pornit de la ideea de reciclare artistică a componentelor electronice și în timp am lucrat cu tot mai multe materiale nonconformiste dragi mie. Începutul a fost timid, însă am prins din ce în ce mai mult curaj imediat ce am văzut că accesoriile făcute de mine sunt apreciate.
Atras fiind de frumos și de natură, la sfârșitul liceului am hotărât să studiez specializarea Peisagistică din cadrul Facultății de Horticultură. Uite așa studiile făcute și pasiunea pentru meșterit (avută încă de mic) m-au condus înspre ceea ce fac acum.
Este prima dată când iau interviu unui artist handmade, de gen masculin. Cum este să fii un artist bărbat în acest domeniu al femeilor, sau mai bine zis destinat femeilor?
Îmi place să văd fețe zâmbitoare, persoane entuziasmate, fie că sunt femei care își fac singure cadouri, fie bărbați care pregătesc surprize, ori copii care sunt fascinați de atâta culoare. E un mic univers care mă binedispune mereu.
Bijuteriile tale sunt originale și mai ales din materiale originale, pe care nu m-aș fi gândit să le folosesc. Cum ți-a venit prima idee și de unde a început?
Mulțumesc frumos! Totul a început în al treilea an de facultate, când pentru scurt timp am lucrat într-o firmă de electronice. Înconjurat fiind de atâtea plăci și componente care nu mai puteau fi folosite, prin minte mi-au trecut fel și fel de idei de a le recicla. La scurt timp după ce am renunțat la job am făcut rost de primele plăci de la unchiul meu, electronist de meserie și cu pași mărunți am început creația.
De ce bijuterii din creioane, elemente electronice? Ce aduc nou aceste bijuterii și de ce ar trebui să fie purtate?
Plăcile electronice și creioanele colorate m-au ajutat să mă exprim cel mai bine până acum. Sunt preferatele mele. Întotdeauna le voi aduce în lumină sub diferite forme.
Fiecare artist își pune amprenta asupra creației sale, indiferent de materialele folosite. La fel se întâmplă și pentru mine. Piesele pe care le creez mă reprezintă și sunt destinate persoanelor cărora li se potrivește acest stil.
Care este cea mai mare realizare în domeniu de până acum?
Experiența mea de până acum este o imensă realizare. Fiecare pas mărunt, fiecare proiect, colecție, interviu, târg, fiecare greșeală din care am învățat, totul a contat.
Și privind spre viitor, ce-ți dorești să realizezi?
Îmi doresc o evoluție constantă, timp în care să aduc bucurie pe chipurile oamenilor prin lucrurile pe care le fac.
Te-ai gândit să folosești și alte materiale? Și dacă da, care ar fi acestea?
Da. Mi-e de mult gândul și la alte materiale. Aștept cu nerăbdare să pun în practică tot ce am învățat despre argint. Se va împleti perfect cu materialele folosite de mine până acum.
Ne-am cunoscut la Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs. Cum ți s-a părut acest eveniment și cum te-ai simțit?
M-am simțit foarte bine la Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs. Am cunoscut mulți oameni faini și am învățat lucruri noi. Abia aștept să ne revedem.
Ce reprezintă handmade pentru tine? Este doar o pasiune sau o afacere?
Chiar dacă devine ușor o afacere, handmade-ul nu încetează să rămână și o pasiune pentru mine. Cred că pasiunea și afacerea se pot înțelege de minune.
Ce sfat le-ai acorda celor la început de drum? Care este rețeta succesului în opinia ta?
Se va întamplă de multe ori să cădeți. Ridicați-vă, scuturați-vă hainele de praf și continuați.
Mulțumesc mult pentru timpul acordat. Îți doresc multă inspirație și cât mai multe realizări în ceea ce ți-ai propus!
Mulțumesc! Mult spor îți doresc!
NO COMMENT