Andreea Bololoi Bridal Jewelry

Distribuie articolul:
Share

Ce m-a determinat să încep acest proiect a fost un mix între pasiunea mea pentru realizarea bijuteriilor, care există deja de 8 ani și pe măsură ce trece timpul, crește tot mai mult, și sentimentele trăite în ziua nunții, de fericire, entuziasm și nerăbdare, atât de sincere și naturale. Mi-a făcut o reală plăcere să mă implic în tot ce a ținut de organizarea nunții noastre. Atât de mult, încât după ce a trecut, am simțit că-mi doresc să rămân în continuare conectată cu acest domeniu, să ofer bucurie la rândul meu și să colaborez cu mirese, pentru a contribui câtuși de puțin la cea mai frumoasă zi din viața lor. Iar acest gând s-a materializat într-un frumos proiect de suflet, dedicat mireselor.

Trecerea de la bijuteriile de autor, la această linie de accesorii de păr a însemnat o schimbare radicală în stilul meu de până acum. Am adoptat o nouă tehnică, folosită la accesoriile pentru mirese, pe care doresc să o personalizez pentru a vă oferi piese originale, cu o amprentă proprie. Schimbarea se vede și în noile materiale și culori folosite,  modelele realizate, colaboratorii și clientela cărora mă adresez, metodele de promovare adoptate și prezentarea și identitatea vizuală a brandului, care susține ideea de „bridal”. Ce nu s-a schimbat însă este dorința de a oferi un produs de calitate, cât mai bine și îngrijit realizat, finețea cu care lucrez  și atenția la detalii.

Pentru că delicatețea și eleganța lor o cere, am extins gama de materiale și culori și folosesc perle de sticlă sau Swarovski, cristale fațetate, mărgele de sticlă Cehia, mărgele de nisip și mărgele Toho, toate prinse cu grijă pe ramuri de sârma argintată și sârmă GILT aurie. Printre ele, acel „ceva” personal, care te va caracteriza, care-ți va spune povestea, vor fi elementele țesute cu fir subțire de sârmă, sau din sârmă împletită, care vor da impresia unei dantelării delicate și ușoare. Multe mirese aleg să-și asorteze accesoriile cu paleta cromatică a nunții si de aceea introduc în piese accente pastel, de roz, lila, verde mentă, gri deschis, ș.a., în cantități mai mici, sau mai mari, dupa cum se cere.

Fiecare mireasă e unică, la fel cum sunt și piesele pe care le realizez. Oferă-ți bucuria de a purta un accesoriu realizat special pentru tine! Vei avea o altă satisfacție știind că ai contribuit la crearea lui, spunându-mi povestea și dorințele tale, discutând împreună detaliile legate de dimensiuni, mărgelele și culorile folosite și vei beneficia de sfaturile și consultanța mea, daca ai nevoie.

Accesoriile Andreea Bololoi Bridal Jewelry se pot comanda de aici, dacă dorești să fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește pagina www.facebook.com/AndreeaBololoiBridalJewelry, iar pentru comenzi personalizate, îmi poți scrie pe [email protected]

Îți mulțumesc că-mi dai ocazia să fac parte din povestea ta!

Foto: Amalia Gaiță

Model: Nadra Seham

MUA: Magic Make-up by Andreea Miloiu

Hair: Keresztes Krisztina

Cosmetică: Lavinia Manga

Rochie: Finezze by Oana Cocîr

Accesorii: Andreea Bololoi Bridal Jewelry

Flori: Coquette Designs

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share