Pe 12 iulie, Mihaela Ion (co-fondatoarea proiectului Revista Atelierul) a curatoriat la Ethos House, vernisajul expoziţiei “Un nou trend de lifestyle”. Vizitatorii acestui vernisaj, peste 100 la număr, au putut să admire, într-un ambient select şi pe un sound de jazz, creaţiile realizate de Deco-Box, Silva Artis, Vector Watch, şi să discute direct cu iniţiatorii brandurilor şi curatoarea Mihaela Ion.
Până pe 12 august 2016, în timpul programului 10.00 – 19.00, această expoziţie unicat poate fi vizitată la Ethos House (Calea Floreasca, 240B, Bucureşti).
“Un nou trend de lifestyle” este un eveniment cultural capabil să promoveze integrarea smart, într-un spaţiu business, a designului de obiect prin tablourile tridimensionale din mozaic lemn şi culori îndrăzneţe realizate de Liliana Stoica de la Deco Box, smartwatch-urile Vector Watch, şi mobila arhitecturală de esenţă nobilă creată de Ciprian Manda de la Silva Artis.
Ethos House – cea mai nouă clădire de birouri din zona de nord a Bucureştiului, este o locaţie special aleasă pentru a susţine şi a completa eleganţa expoziţiei. Ethos House a integrat perfect în atmosfera sa clasică, stilul contemporan, avangardist al creațiilor expuse, punându-le astfel valoarea în evidență.
Liliana Stoica, creatoarea brandului Deco-Box folosește o cromatică puternică în lucrările sale 3D din lemn, fiind prima care a inițiat un astfel de concept inspirat din stilul propriu de a trăi clipa, de a face alegeri îndrăznețe, de a da curs iubirii și manifestării personale. Ciprian Manda, arhitectul brandului Silva Artis crede în naturaleţea şi autenticitatea lemnului, de aceea nu utilizează niciun conector metalic, folosindu-se de îmbinările tradiționale în coadă de rândunică. Vector Watch s-a impus pe piaţa internaţională ca un dezvoltator capabil să realizeze şi să exporte cu succes ceasuri inteligente, compatibile cu cele mai importante sisteme de operare.
Publicul dornic de nou, găseşte astfel o expoziţie originală, care îmbină armonios tradiţionalul românesc reinterpretat, tablouri în culori îndrăzneţe şi tehnologia de ultima oră.
Mai multe poze din cadrul vernisajului: aici.
Echipa de proiect: Liliana Stoica (iniţiatoarea proiect), Mihaela Ion (curatoare), Anda Stăncescu (designer grafic), Daniela Lazăr, Oana Voinea (fotografi ai Revistei Atelierul) & Mircea Avarvarie (fotograf).
Parteneri media: Revista Atelierul, Revista Căminul, Casa de Vacanţă, Dizainăr, bookblog.ro, Artivist, Fundaţia Calea Victoriei, Ceaşca de Cultură, Televiziunea online Senso TV, Tonica.
Parteneri media speciali: Magmob.ro, Modernism.ro, România Liberă, Legally Living, Radio România Cultural, Verbs describe us, Designist.
NO COMMENT