Ne place stilul propus de Anamaria Pop, în fiecare an vedem noile ei creaţii la “Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs” şi de fiecare dată ne îndrăgostim de rochiile ei romantice, bluzele elegante şi fustele vaporoase.
Ne place maniera în care selectează materialele şi mai ales cromatica produselor sale unicat. În acest interviu puteţi găsi cât mai multe detalii despre Anamaria şi creaţiile ei, şi suntem sigure că în curând vă veţi achiziţiona şi voi primele creaţii marca Anamaria Pop.
1. Care este povestea brandului tău, de unde a pornit? Şi cel mai important cine te-a susţinut cel mai mult?
Întotdeauna am avut o imaginație bogată, îmi plăcea să inventez jocuri, să fac benzi desenate, să creez personaje, povești. Curând, în liceu, vestimentația acestor personaje a început să abundeze în detalii, iar doamna profesoară de desen, Ilona Barta, le-a remarcat și a fost prima dată când cineva m-a ghidat spre zona de fashion.
Privind în urmă, consider că și eu am fost un personaj, prin stilul vestimentar abordat, prin convingerile, ideile, pasiunile și prin personalitatea puternică, iar toate acestea contribuind la schițarea poveștii viitorului brand.
Nu am făcut haine la păpuși și nici nu am petrecut foarte mult timp cu acestea, însă îmi plăcea să practic diverse sporturi în echipă, dar și arte marțiale. Îmi plăcea competiția, și am fost mereu într-o permanentă competiție cu mine însămi, dinamismul, dar și eleganța mișcărilor de Aikido. Toate acestea se regăsesc în creațiile mele, care imi doresc mereu să fie cât mai confortabile, lejere, unice prin detalii, asocieri de materiale, sobre, cu un impact puternic, inspirate din kimonoul japonez sau vesele, ce te duc cu gândul la copilărie, la bucuria de a trăi, la joc.
Moda reflectă cine ești, iar în ceea ce fac sper că se poate observa tendința spre perfecționism. Sunt mereu preocupată ca articolele pe care le confecționez să fie de o calitate superioară și pun un mare accent pe detalii.
Bineînțeles, un mare impact asupra mea l-au avut anii de studiu din cadrul Unversității de Artă și Design, mai ales proiectele realizate sub îndrumarea doamnei profesoare Elena Basso Stănescu, dar și experiența Programului Erasmus de la Academy of Fine Arts, din Katowice, Polonia, unde am studiat graphic art și graphic design, cursuri pe care ulterior le-am simțit foarte utile în dezvoltarea și crearea imaginii propriului brand.
Primul feedback din partea unor persoane avizate din domeniul fashion-ului l-am avut în 2007, când am caștigat premiul I la concursul Inspired, secțiunea Fashion Design. Iar în 2008 am avut debutul la Romanian Fashion Week. A urmat apoi acumularea de experiență în cadrul unor colaborări și internshipuri, iar spre finalul anului 2013 am pus bazele brandului Anamaria Pop.
Încă “scriu” povestea brandului meu și sper ca, în ciuda drumului anevoios, aceasta să fie cu un final fericit.
2. Poţi să ne oferi mai multe detalii despre meseria ta de baza?
Sunt licențiată în Arte Textile – Design Vestimentar și absolventă a Programului de Studii Postuniversitare de Master, specializarea Design Vestimentar, din cadrul Universității de Artă și Design, Cluj-Napoca.
3. Ce te inspiră, sau mai bine spun cine ? Aici să ne oferi câteva repere muzicale, artişti, filme şi creatori de bijuterii, de produse unicat pe care îi apreciezi…
Urmăresc designerii internaționali și tendințele pentru a mă informa, însă consider că orice, oricine din jurul tău și fiecare experiență, stare de spirit sau sentiment pe care îl ai, poate să reprezinte o sursă de inspirație dacă ești un om creativ.
Îmi place să lucrez direct cu materialele, să fiu spontană, să-mi fac schița în minte, să croiesc fără tipar de hârtie, să creez detalii pe moment, iar dacă întâmpin dificultăți încerc să găsesc soluții astfel încât să nu renunț la niciun prototip. Când efectuez un articol cap-coadă este mult mai ușor să controlez procesul de creație și cel tehnologic, să elimin eventualele erori, să schimb detalii, să ajung la alte idei care să mă ajute să progresez și câteodata se intâmplă ca o idee să mă ghideze spre alta până la produsul finit. Din momentul în care contruiesc o bază de idei, detalii, asocieri de materiale, îmi este foarte ușor să concep o colecție vestimentară.
4. Care a fost cea mai mare provocare până acum pentru tine? Cea mai interesantă comandă sau mai bine spus, cea mai insolită comandă?
Pentru mine cea mai mare provocare este să contruiesc un brand de la zero de una singură.
Fiecare clientă este importantă și unică și fiecare comandă reprezintă o provocare, însă trebuie să recunosc că cele mai mari emoții le-am avut la prima comandă. Dar, într-un final, clienta a fost mulțumită, rochia îi venea bine, iar eu am prins mai mult curaj.
5. Spaţiul tău de lucru unde se află şi cum arată?
Spațiul meu de lucru se află în Cluj-Napoca și acum este foarte colorat de noua colecție de vară.
6. Știm că este o super senzaţie să vezi pe cineva purtând produsele realizate de tine. Când ai văzut pentru prima data o persoană pe stradă ce îţi purta creaţiile şi cum a fost?
Este cel mai satisfăcător lucru pentru un designer să-și vadă creațiile purtate și apreciate, mai ales când știe câtă muncă necesită transformarea unei idei într-un produs finit.
7. Ce apreciezi cel mai mult la activitatea Revistei Atelierul?
Cel mai mult apreciez la Revista Atelierul este faptul că promovează designerii de produs din România.
8. Cum ai caracteriza stilul propus de creaţiile tale?
Fiecare articol este realizat în întregime de mine și primește o atenție deosebită, atât în ceea ce privesc detaliile, cât și în ceea ce privește calitatea. Urmăresc ca toate elementele să fie dispuse armonios pe suprafața pieselor care urmează să fie asamblate, elementele fiind fie inserții de diferite texturi sau imprimeuri, detalii și accente de culoare, tăieturi, decupaje, broderii, aplicații și accesorii, astfel încât, după confecționare, să formeze o compoziție unitară, unică, iar produsul final să fie unul “statement”.
În colecțiile mele se regăsește de fiecare dată croiul lejer, confortabil, care se adaptează ușor proporțiilor diverselor siluete, dar și produsul practic, versatil, care se poate purta în diverse împrejurări.
În general stilul creațiilor mele este unul casual-elegant, modern, feminin, cu influențe romantice.
9. Este o adevărată provocare să pătrunzi în lumea creatorilor vestimentari din România? Ce sfaturi poţi oferi designerilor vestimentari aflaţi la început de drum?
Nu există un tipar clasic pe care dacă îl urmezi ajungi sigur la rezultatul dorit. Fiecare are un drum unic, poate cu mai mult sprijin din partea celor din jur sau poate cu mai multe obstacole în cale. Însă cred că este foarte important să fii înzestrat cu talent, să crezi în tine, să fii tu însuți, să nu-ți fie frică și să riști, să fii ambițios, pasionat și să muncești. Să asculți doar criticile constructive. Să-ți placă ceea ce faci și atunci nu iți va fi atât de greu să treci peste greutăți și nu vei renunța ușor la visul tău.
Învață mereu, acumulează cât mai multe cunoștințe și experiență. Încearcă să colaborezi, să faci internshipuri, poate chiar să fii angajat o perioadă, să-ți faci o idee.
E important să fii prezent în mediul online, să te promovezi, iar când ai finalizat o colecție, du-te la târgurile de specialitate. Acolo vei avea posiblitatea să intri în contact cu consumatorii, să primești feedback-uri direct de la client, să-l cunoști și să afli ce-și dorește.
Da, începutul este greu, însă sper că într-o zi vom privi în urma și vom avea o poveste interesantă de spus.
Îți mulțumim Anamaria pentru acest interviu și răspunsurile frumoase și detaliate.
Pe Anamaria o găsiți aici și aici.
Articol editat de Corina Popa.
NO COMMENT