Gabriela Toma, creatoarea brandului Șapte Pisici, este una dintre prietenele dragi ale Revistei Atelierul. Am început colaborarea în 2014 la Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs de la Institutul Cultural Francez şi de atunci ne este alături necondiţionat şi viceversa. Gabi ne învaţă că 7 pisici sunt mereu mai bune decât una, cum poţi transforma o poza banală într-una wow (uitaţi-vă la prelucrările făcute de ea), iar bijuteriile realizate de ea sunt fabuloase.
“Șapte Pisici”, cum ai ajuns la acest nume şi de unde a pornit acest brand?
Ideea numelui am avut-o în urmă cu mai mulți ani. M-am gândit, cumva în glumă, că daca eu aș crea bijuterii artizanale, în mod sigur ar trebui să integrez cumva o pisică în logo sau în numele “firmei” (pentru că, după cum probabil v-ați dat seama deja, sunt o iubitoare de pisici şi posed una bucată pisică albă şi pufoasă pe nume Sonia). Practic, numele a apărut înaintea produselor. De la o pisică, am ajuns la șapte (la început multe persoane chiar confundau “Șapte Pisici” cu “Șapte Pitici”), pe principiul: cu cât mai multe, cu atât mai bine. Alegerea s-a dovedit a fi inspirată – numele stârnește zâmbete și chicoteli întotdeauna și reprezintă un subiect de conversație bun pentru “spart gheața” atunci când interacționez cu persoane noi (la târguri, evenimente, etc).
Brandul / proiectul „Șapte Pisici” a fost inițial mai mult un exercițiu prin care am ales să îmi pun în aplicare anumite idei – pe partea de comunicare vizuală, graphic design și design de produs, un exercițiu prin care să pot învăța cât mai mult, treptat, și să am rezultate concrete. Am făcut designul logoului, al cărţilor de vizită, mi-am pregătit materiale de promovare (tipar + web), modul de ambalare al produselor, etc.
Știm că iniţiatoarea brandului eşti tu, Gabriela Toma. Poţi să ne oferi mai multe detalii despre meseria ta de bază?
Eu am terminat facultatea de urbanism din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” și de profesie sunt urbanist. Am lucrat în proiectare urbană aproximativ 7 ani, dar recent (de aproape un an) am hotărât să fac o schimbare destul de mare din punct de vedere profesional şi să “migrez” către un alt domeniu – graphic design/ilustrație. Cochetam cu ideea de aproape doi ani, timp în care m-am implicat în mai multe proiecte creative, am cunoscut oameni faini (care m-au inspirat și m-au încurajat), am participat la workshop-uri, am inițiat proiectul “Șapte Pisici” și mi-am construit un portofoliu de lucrări. În prezent lucrez ca grafician în cadrul unei corporații, iar în timpul liber mă ocup de Șapte Pisici și de diferite alte proiecte creative (în calitate de freelancer).
Ce te inspiră sau mai bine spus cine? Aici să ne oferi câteva repere muzicale, artişti şi artizani pe care îi apreciezi…
Inspirația poate veni de oriunde – dintr-o stare, dintr-o întâmplare, dintr-o carte, din muzică, de la o floare etc. Îmi place foarte mult să citesc seara înainte de culcare, în weekendurile mai liniştite sau atunci când călătoresc (călătoriile cu trenul sunt mereu însoţite de caietul de schiţe şi o carte faină). În general citesc cărţi de beletristică; acum m-am blocat puţin pe operele lui Haruki Murakami, al cărui stil îmi place foarte mult. Fiecare carte citită îşi lasă amprenta asupra mea.
Sunt foarte mulți artiști, atât români cât și străini (din domenii variate), pe care îi urmăresc și îi admir și mă bucur foarte tare cînd descopăr câte un nou artist român care creează lucruri frumoase și interesante. Pe partea de grafică / ilustrație urmăresc pe: Mădălina Andronic, Aitch, Ioana Șopov, Irma Gruenholz, Vera van Wolferen, etc. Pentru că îmi place foarte mult ceramica, apreciez artiștii ceramiști precum: Cristina Ciobanu, Alexandra Radu, Oana Stoica, Alexandra Constantinescu, Erika Iozsa (Jasmin Blanc), etc. Îmi plac oamenii care lucrează cu pasiune și pun suflet în ceea ce fac, precum Nicoleta Stoian (Nicomade), Bernadeth Benko (La.Bernadette/Mad.Hatter.Ro) sau Ioana Petre (Mimeme).
Peste 3 ani cum va arăta brandul tău, “Șapte pisici”? Unde te vezi?
În 3 ani, eu cred că pisicile vor diversifica și mai mult gama de materiale folosite și categoriile de produse create (aici nu voi mai oferi alte detalii… surprizele vor apărea pe parcurs). Voi încerca să eficientizez și să îmbunătățesc treptat (cum am făcut și până acum) modul în care lucrez, astfel încât să pot crește calitatea produselor Şapte Pisici (pentru asta mă bazez foarte mult pe feedbackul primit de la prieteni, de la alți artizani precum și de la cei ce aleg să îmi achiziționeze produsele).
În paralel aș dori să mă concentrez mai mult pe proiectele de ilustrație, motiv pentru care am creat pagina de facebook gabitoma.illustration, unde îmi pot prezenta mai în detaliu proiectele de grafică și ilustrație sau alte proiecte de creație care nu au legătură în mod direct cu brandul Șapte Pisici.
Care a fost cea mai mare provocare până acum?
Cea mai mare provocare cred că a fost și este în continuare organizarea timpului.
Eu nu cred că timpul îmi lipsește, însă modul în care îl folosesc este foarte important. Încă nu am găsit o soluție magică prin care să reușesc să devin foarte eficientă și să reușesc sa fac tot ceea ce îmi propun. Mă străduiesc să mă organizez cât mai bine și să îmi aloc timp pentru activitățile pe care le consider importante.
Realizezi o gamă variată de produse. Care sunt produsele definitorii pentru stilul tău?
Nu cred că stilul meu este definit de un produs anume, cred că definitoriu ar putea fi considerat faptul că folosesc culori vesele și variez destul de mult produsele (material, formă, etc).
Cum arată atelierul tău, este unul la fel de cochet şi simpatic precum produsele tale?
“Atelierul” meu este momentan livingul, pe care am hotărât să îl sacrific pentru a face loc materialelor pe care le folosesc și produselor create. Simpatic este, căci este decorat cu “suveniruri” descoperite la diferite târguri sau primite de la prieteni, cochet încă nu… but we’ll get there soon (I hope); în viitorul apropiat plănuiesc o reorganizare a “atelierului” – pentru mai multă eficiență (în alocarea spațiului și în modul de lucru) – și voi profita de asta pentru a adăuga și câteva detalii mai cochete.
Este una din întrebările pregnante ale artiştilor şi artizanilor la început de drum, aşa că spune-ne: din punctul tău de vedere se poate trăi din crearea de produse unicat?
Eu cred că se poate, dar momentan nu sunt un exemplu în acest sens. Există artiști români (precum Mădălina Andronic) care creează lucruri frumoase și care trăiesc din asta, din realizarea unor produse unicat, într-un stil propriu.
Șapte Pisici este pentru mine un proiect creat cu drag, la care lucrez cu plăcere dar pe care nu doresc să îl transform într-un business momentan. În momentul de față nu mi-am propus “să trăiesc” din vânzarea accesoriilor. Prefer să văd asta ca pe un hobby, astfel încât să am cât mai multă libertate și să îmi pun în aplicare idei cât mai variate.
Unde putem să găsim produsele tale?
Produsele pe care le realizez pot fi găsite online pe pagina de facebook saptepisici și pe pagina gabitoma.illustration, dar în curând şi în magazinul Urban.Collective (urbancollective.ro).
De asemenea, produsele pot fi găsite și “testate” la diverse târguri și evenimente. Încerc să particip la târguri cat mai des (ținând totuși cont de faptul că nu pot crea un număr foarte mare de produse într-un timp foarte scurt), pentru că aici primesc feedbackul cel mai bun – de la ceilalți expozanți, de la organizatori și mai ales de la vizitatori. Aici oamenii pot vedea produsele și îmi pot împărtăși părerile lor legate de acestea (am primit foarte multe informații utile și idei bune pe care apoi le-am aplicat și pentru care sunt foarte recunoscătoare).
Ce apreciezi cel mai mult la activitatea Revistei Atelierul?
Pentru mine, Revista Atelierul a fost o descoperire foarte plăcută. Participând la evenimentele organizate și urmărind articolele scrise de membrii asociației, am rămas surprinsă de profesionalismul și entuziasmul acestora. M-am bucurat să văd că promovează și încurajează artiștii români din diferite domenii. Unul dintre cele mai faine proiecte ale asociației, din punctul meu de vedere, este “Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs”. Am participat, în calitate de expozant, la edițiile din 2014 respectiv 2015 ale evenimentului, unde am cunoscut oameni talentaţi şi m-am încărcat cu energie pozitivă.
Fotografii realizate de Gabriela Toma & Iulian Toma.
NO COMMENT