Colinde netemperate

Distribuie articolul:
Share

Ultimul eveniment programat la Sala Stere Popescu în acest an este concertul COLINDE NETEMPERATE, susținut de muzicienii Maria Balabaș, Mihai Balabaș, Marina Pingulescu și Călin Torsan, care va avea loc miercuri, 21 decembrie, de la 19.30. Intrarea este liberă.

„Pornind de la energia colindelor, am creat un spectacol care generează emoție pe mai multe planuri senzoriale. În COLINDE NETEMPERATE am căutat felul nostru de a ne apropia și de a cânta colinde. Selecția de cântece vechi, în care se vorbea pe-alocuri chiar o altă limbă română, creează senzația unei cosmogonii naive. Din perspectiva omului modern, nimic din ce se spune în cântecele acestea nu mai aparține lumii în care trăim. Totuși, atunci când pătrunzi pe teritoriul acestui imaginar, ți se pare că redescoperi o memorie pierdută.

Deși ne-ar fi plăcut să spunem asta, n-am crescut cu colindele pe care le cântăm acum. A fost un proces de reinventare, de căutare a modului în care le-am putea face să devină „ale noastre”, să nu sune fals, să creeze lumea fantastică de care și noi. și publicul nostru are nevoie. N-am vrut cu niciun chip să stricăm atmosfera pe care ele o păstrează. Aveam nevoie de sinceritate în colinde și a trebuit să găsim calea spre ea. Ne-am dorit să se manifeste prin ele o bucurie caldă și calmă”.

Sala Stere Popescu, CNDB – B-dul Mărășești 80-82.

Detalii pe www.cndb.ro

Parteneri media: AGERPRES, RFI România, Radio România Cultural, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista CARIERE, Revista Atelierul, Veioza Arte, Feeder.ro, Șapte Seri, Orașulm.eu, Onlinegallery, Zelist, B-Critic, Graphic Front, Umblat.ro

Save

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share