Iubirea poate fi exprimată și interpretată în moduri diferite în funcție de proveniența noastră, de cultura și religia pe care o avem. Fiecare țară are propriile sale tradiții și obiceiuri pentru a sărbători dragostea, chiar dacă unele nu au supraviețuit trecerii timpului și efectului de globalizare. Din fericire așa cum în România se sărbătorește Dragobetele, pe 24 februarie, așa și în alte culturi încă mai sunt prezente tradiții romantice unice și noi dorim să vi le prezentăm.
China are două sărbători ale iubirii: Festivalul Qixi și Festival Lanternelor
Festivalul Qixi (Double Seventh Festival) datează de aproximativ 2.000 de ani și încă supraviețuiește, mai ales în zona rurală din China și se încadrează în a șaptea zi a lunii a șaptea din calendarul chinezesc (în acest an, August 28). Originile sale vin dintr-o veche poveste populară chineză, numită „The Weaver Girl and the Cowherd,” în care Zhinü, o zână țesătoare, se îndrăgostește de Niulang, un cowboy. Mama zânei, care se întâmplă să fie zeița cerului, îi separă deoarece nu este de acord cu iubirea dintre o zână și un muritor, dar perechii în cele din urmă îi este permis să se reunească o dată pe an, în a șaptea zi a lunii a șaptea pe un pod format de coțofene cărora le-a fost milă de cuplul separat. Pentru a sărbători această zi, îndrăgostiții vizitează templul Matchmaker și se roagă pentru dragostea, fericirea și căsătoria lor. Cei fără partener vizitează templul pentru a se ruga să aibă noroc în dragoste. Obiceiul cel mai des întâlnit este cel al fetelor rugându-se la Zhinü pentru mâini pricepute pentru cusut. Deoarece Zhinü este considerată că fiind o femeie frumoasă și abilă la țesut, în seara înainte de festival, fetele cos câteva articole pentru a concura cu altele și pregătesc un coș cu fructe delicioase să se închine zânei Zhi Nu pentru a fi înzestrate cu abilitatea de a coase cu măestrie.
Festivalul Lanternelor: Acest eveniment este sărbătorit în a 15-a zi din prima lună a calendarului chinezesc (în acest an, 11 februarie). Festivalul Lanternelor este îmbrățișat ca o zi pentru a sărbători dragostea: de fapt, una dintre tradiții pentru cupluri este de a vizita un templu și a se ruga zeului mitologic al căsătoriei și iubirii „Yue Lao”.
Slovenia: St. Gregory’s Day
Ziua iubirii în Slovenia este sărbătorită pe 12 martie, de ziua Sfântului Grigorie. 12 martie semnifică începutul primăverii și renașterea naturii și a iubirii în tot ce ne înconjoară. Obiceiul specific acestei sărbători este de a dărui celor dragi o prăjitură cu miere în formă de inimă.
Spania: Saint Jordi’s Day
St Jordi Day, patronul Cataloniei este o sărbătoare populară în Barcelona și se sărbătorește pe 23 aprilie. Tradiția cere ca bărbații să dăruiască partenerelor trandafirii roșii și acestea le dăruiesc în schimb o carte.
Ţara Galilor: St. Dwynwen’s Day
Ziua Dwywen, cunoscută drept Ziua Îndrăgostiţilor în Ţara Galilor, are loc în fiecare an pe 25 ianuarie. Atunci se comemorează sfânta a cărei poveste de dragoste tragică a inspirat generaţii întregi să facă schimb de felicitări şi cadouri şi să-şi exprime sentimentele cele mai profunde. Legenda spune că Dwywen s-a îndrăgostit de un tânăr prinţ, pe nume Maeron, care i-a împărtăşit sentimentele, dar nu au putut fi împreună pentru ca ea era logodită, tatăl ei o promisese deja altcuiva. Înnebunită de durere, Dwywen s-a rugat să-l uite pe Maeron. Un înger răspunde rugăciunilor ei şi îi aduce o poţiune care îi şterge dragostea pe care o purta prinţului, iar pe el îl transformă într-o stană de gheaţă. Apoi Dumnezeu îi îndeplineşte fetei trei dorinţe. În primul rând, ea îi cere să-l elibereze pe Maeron din mormântul de gheaţă, să o facă protectoarea îndrăgostiţilor şi să o lase să rămână necăsătorită pentru tot restul vieţii. Când Dumnezeu îi îndeplineşte aceste cereri, Dwywen se dedică bisericii. În mod tradiţional, ziua sfintei Dwywen este sărbătorită prin a da şi a primi lingurile dragostei. Ele datează din secolul al XVII-lea, când tinerii le tăiau şi le sculptau într-o singură bucată de lemn, decorând coada cu simboluri romantice şi apoi le ofereau domnişoarelor pe care le plăceau. Primul exemplar al unei astfel de linguri datează din 1667 şi este expusă la muzeul popular din Ţara Galilor.
Ziua Îndrăgostiților braziliană se sărbătorește în același fel ca și Valentine’s Day însă per 12 iunie, deoarece cade în ajunul sărbătorii Sf. Antonio, patronul căsătoriei în Brazilia. Tradiția este aceea ca îndrăgostiții să își dăruiască bomboane și felicitări cu mesaje de dragoste.
Coreea de Sud & Japonia: White Day
În Coreea de Sud și Japonia femeile oferă ciocolată bărbaților pe 14 februarie, iar bărbații le dau bomboane femeilor pe 14 martie. Pe 14 aprilie (Ziua Neagră), cei care nu au primit nimic pe 14 februarie sau o lună mai târziu, merg la un restaurant chinezesc să mănânce tăieței negri și să „jelească“ faptul că sunt singuri.
Finlanda: Friend’s Day
Nu în toate tradițiile sărbătorea iubirii înseamnă ziua îndrăgostiților. Deși se sărbătorește tot pe 14 februarie, în Finlanda este ziua dragostei atât pentru partenerii de viață cât și pentru prieteni și persoane dragi. În această zi se trimit felicitări și se fac mici cadouri.
Surse imagini : Double Seventh Festival, Festivalul Lanternelor, St. Gregory’s Day, St. Jordi’s Day, St. Dwynwen’s Day, Dia dos Namorados, White Day, Friend’s Day
Save
NO COMMENT