Vă invităm la “TurnulCreativ” pe data de 27-28 mai, în cadrul“Zilele Clujului”la Bastionul Croitorilor, să descoperiţi poveştile pline de semnificaţie din spatele obiectelor unicate, handmade sau de design în cadrul unui eveniment gratuity dedicate întregii familii.
Bastionul Croitorilor reprezintă un spaţiu cu semnificaţie istorică, dedicate încă din secolul XVI breaslei croitorilor. Astfel, ne dorim să redăm semnificaţia ancestral şi să reînviem spiritual creativ al locaţiei printr-un eveniment dedicate atât publicului interesat de creaţii unicate, cât și familiilor care îşi doresc să participle împreună la activităţi creative.
Printre expozanţi se vor regăsi designeri de piese vestimentare sau mobilier cu un concept unicat, creatori de bijuterii, cosmetice, jucării, accesorii handmade, atent selectați folosindu-ne de criterii precum autenticitate şi diversitate pentru a acoperii toate preferintele şi gusturile participanţilor.
Workshop-uri creative DIY
Pe toată durata evenimentului participanţii vor putealua parte la ateliere de creaţie, „do it yourself” dedicate atât copiilor cât şi adulţilor, acoperind gama de activităţi pentru întreaga familie.
Invitaţii noştri de la “Metal Creativ”vor susţine un atelier creativ de cusut denumit “Personalitatea în culori şi forme”. Acesta se va desfăşura pe tot parcursul evenimentului, o dată pe oră cu o mica pauză. Meșteșugul artei cusutului a fost dus mai departe de Metal Creativ prin colaborarea cu Centrul de Psihologie Creativă .
Parte din Campania de conștientizare “Părinți și copii- timp de calitate împreună”, atelierul “Personalitatea în culori și forme” este o experiență de învățare atât pentru copii cât și pentru părinți. În timp ce copiii cos pe table perforate orice îi îndeamnă imaginația, psihologii Centrului observă cu atenție alegerile și comportamentul micilor meșteșugari, iar părintii primesc recomandări personalizate de la aceștia despre personalitatea copilului, în funcţie de alegerile făcute.
Este o ocazie unică în care copiii își exprimă emoțiile prin arta cusutului, își dezvoltă motricitatea fină ,iar părinții primesc ghidaj de specialitate privind parcursul evolutiv al copilului conform etapei de dezvoltare actuală.
Cristina Brad va susţine un atelier de pictat pe plase de pânză dedicate întregii familii. Atât cei mici, cât și cei mari, vor avea șansa de a se transforma pentru un scurt timp în adevărați artiști, iar la finalul atelierului să se bucure de un rezultat “colorat”.
Centrul de formare Studia alături de Cecilia Maier va susține atelierul Hobby Time, în cadrul căruia fiecare participant va avea ocazia de a-şi concepe propriile bijuterii unicate din mărgeleși nu numai. Otilia Adam- Adam’s Studio ne va delecta cu un workshop de pictat pe material textil. Cei curioși vor avea ocazia de a descoperi tainele picturii pe diferite piese vestimentare sau de ce nu, încălțăminte.
Cei interesați se pot înscrie printr-un mesaj privat pe pagina de facebook:”Turnul.Creativ”.
Pentru mai multe detalii vă aşteptăm să ne vizitaţi pe pagina de facebook a evenimentului: ”Turnul.Creativ”. Aici veți putea consulta lista completă a expozanţilor, programul workshop-urilor, respectiv vă puteți înscrie ca participanți la aceste ateliere.
NO COMMENT