READING

Museum Meeet Museums – seminar muzeal intern...

Museum Meeet Museums – seminar muzeal internațional la București

Distribuie articolul:
Share

Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) lansează ediția inaugurală a seminarului muzeal internațional Museums Meet Museums, care va avea loc în perioada 15 – 16 septembrie 2017, la Muzeul Țăranului Român, la București. Acest seminar își propune dezvoltarea unui mediu dinamic și interactiv pentru relaționare profesională nu numai pentru România, ci și pentru Europa de Est și de Sud-Est, aducând laolaltă specialiști din cadrul unora dintre cele mai cunoscute muzee ale lumii.

Tema primei ediții a seminarului este Opening up the exhibition la care vor participa peste 150 de specialiști din domeniu, din 8 țări. Experți muzeali și profesioniști de talie internațională vor dezbate în jurul modalităților inovative de proiectare a unei expoziții, a dezvoltării conținutului acesteia, despre modul de interpretare a colecțiilor, dar și despre cum pot fi utilizate noile tehnologii pentru a pune în valoare colecțiile muzeale. Toate acestea reprezintă subiecte de mare interes în ceea ce privește dezvoltarea instituțiilor muzeale din țara noastră.

Printre cei care vor susține prezentări se numără Nina Simon, Mikael Mohamad, Lia Perjovschi sau Michele Lanzinger, adevărate personalități în domeniul cercetării și dezvoltării muzeale.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România, organizatorul acestei conferințe, este cea mai mare organizație profesională dedicată muzeelor din țara noastră, având peste 65 de membri instituționați și membri individuali. Unul dintre cele mai cunoscute proiecte dezvoltate de RMNR este Noaptea Muzeelor, eveniment de mare impact la scară națională, care a atras în ultimii ani sute de mii de vizitatori, fiind unul dintre cele mai de succes programe culturale din România.

Informații despre lectori:

Nina Simon a fost denumită de către Smithsonian Magazine o vizionară și este unul dintre cele mai importante nume ale universului muzeal internațional. De-a lungul anilor a curatoriat sute de expoziții pentru marile muzee ale lumii, iar acum deține funcția de director executiv al Muzeului de Artă și Istorie din Santa Cruz. Este autoare a best-seller-urilor The Participatory Museum, The Art of Relevance, dar și a numeroase articole publicate pe blog-ul său Museum 2.0 blog.

Mikael Mohamed este Head of International Relations în cadrul Muzeului Național al Civilizațiilor Europene și Mediteraneene din Marsilia, Franța. Muzeul se remarcă prin expozițiile și forma curatorială a acestora, elemente care ajută la o mai bună înțelegere a societății actuale, fiind unic în Europa.

Lia Perjovschi este unul dintre artiştii români de renume pe plan internaţional care a expus în spaţii prestigioase dedicate artei contemporane. Este fondator și coordonator al Arhivei de Artă Contemporană și al Muzeului Cunoașterii, un proiect aflat încă în fază de dezvoltare. Activitatea sa poate fi sumarizată în peste 500 de expoziții, lecturi și workshop-uri ce au avut loc în toată lumea.

Michele Lanzinger este CEO al MUSE Science Museum din Trento, Italia. Sub conducerea sa, muzeul și-a dezvoltat sucursalele teritoriale, crescând de la 2 la 7. Expozițiile temporare, laboratoarele și zonele de cercetare s-au dublat, numărul personalului a crescut, iar numărul vizitatorilor depășește 550.000 pe an, de la 65.000. MUSE este bazat pe un nou concept dedicat științei, naturii și societății.

Informații despre cei 12 lectori și despre agenda evenimentului puteți găsi pe http://www.muzee.org/sitev2/ce-facem/seminarii-etc/museums-meet-museums/

Acesta este un proiect cultural finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al ARCUB.

Parteneri media:

RFI, Martor, Radio România Cultural, OZB, Cariere, Observator Cultural, The Institute, OnlineGallery, Modernism.ro, revista Atelierul, Webcultura

Parteneri strategici: AFCN, ARCUB, NEMO (www.ne-mo.org), Muzeul Țăranului Român, Institutul Francez

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share