Wacom For Creatives România susține educația alternativă a pasionaților de ilustrație digitală prin oferirea a 3 burse în valoare de 800 lei fiecare, la cursul Digital Illustration: Cartoon Character Design, organizat de Artivist între 23 septembrie – 8 octombrie 2017.
Timp de 3 weekend-uri, participanții vor explora alături de Alina Bohoru, modalități și tehnici de redare a personajelor, pornind de la anatomia de bază și trecând prin exerciții interactive de deconstrucție și stilizare a personajelor.
Despre mentor:
În prezent Alina Bohoru este ilustrator la studioul de ilustrație/animație Acțibild. Are experiență de peste 5 ani în freelance și a avut clienți ca ING Bank, Becks, Grolsch, Lidl și Vice. Este street artist ocazional atât la noi cât și dincolo. A avut numeroase apariții și interviuri în diverse publicații online/reviste. Portfoliul ei poate fi vizualizat aici: https://www.behance.net/alinabo.
Modalitatea de înscriere:
Pasionații de ilustrație digitală sunt invitați să se înscrie pentru a câștiga o bursă oferită de Wacom la cursul ”Digital Illustration: Cartoon Character Design” prin trimiterea unei lucrări proprii, realizată în mediul digital, la adresa de email: [email protected].
Termenul limită de înscriere este joi, 14 septembrie 2017, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi anunțați vineri, 15 septembrie.
Lansată în 2016, odată cu organizarea primei ediții a conferinței ”Trăiesc din Artă. Mit sau realitate?”, Artivist este o platformă educațională alternativă ce organizează cursuri, ateliere, conferințe și evenimente ce gravitează în jurul domeniilor creative. Misiunea Artivist este aceea de a oferi oamenilor posibilitatea de a-și dezvolta noi competențe, cu scopul de a fi valorificate în industria creativă din România. Mai multe informații sunt disponibile pe website (https://www.artivist.ro/) sau Facebook (https://www.facebook.com/artivistmovement/).
Pentru detalii suplimentare, contactați:
Iulia Drinceanu, 0740315570, [email protected]
NO COMMENT