Tutorial de ilustrație florală

Distribuie articolul:
Share

Îți plac ilustrațiile cu temă vegetală? Cu flori diafane sau alte plante, desenate realist, care dau o notă de mister și prospețime încăperii în care sunt expuse?

Liliana Arnaut, grafician și lector al Fundației Calea Victoriei, îți arată cum să faci și tu astfel de lucrări, cu care vei putea apoi să-ți împodobești locuința sau biroul. Până în 13 octombrie, când începe cursul ei de Ilustrație florală, Liliana ți-a pregătit un tutorial în care vezi, pas cu pas, cum a făcut ca să picteze un iris folosind tehnica picturii în acuarelă:

1. Pregătim materialele pentru lucru: hârtie, două pensule cu vârf rotund, din păr de veveriță – una de 3 și una de 6, acuarele, șervețel uscat, un pahar cu apă. Cu pensula mai subțire, de 3, vom lucra detaliile (nervurile petalelor, de exemplu), cu cea de 6, mai groasă, vom face tușele largi, fondul, petele mari de culoare.

2. Realizăm desenul. Am ales o compoziție simplă pentru a evidenția tehnica și modul de lucru.

3. Pictăm fundalul în câteva tușe, folosind tehnica de ud-pe-ud. Asta înseamnă că, după ce aplicăm pe foaie un fond deschis la culoare – roz, în cazul acesta, vom continua să lucrăm cu restul de culori fără să așteptăm să se usuce planșa. Culorile vor difuza și vor crea un anumit efect vizual.

4. După ce fundalul se usucă, pictăm tulpina și frunza florii, adăugând și câteva tușe de umbră, cât este încă udă lucrarea. După ce se usucă, pictăm nervurile de pe frunză și tulpină.

5. Pictăm în câteva tușe largi nuanțele principale ale florii, folosind tehnica ud-pe-ud.

6. Adăugăm în linii mari zonele de umbră și lumină, în timpul lucrului vom tot reveni la acest aspect.

7. Pictăm nervurile petalelor cu o pensulă subțire.

8. Unele zone le pictăm în tonuri mai intense pentru a crea un efect bidimensional pe o suprafață plată.

9. Continuăm să creăm un efect de sprafață bidimensională din fond, încadrăm actorul principal – irisul, în mediu. Accentuăm umbrele de pe floare.

10. Lucrarea este gata.

Comentarii

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share