Am selectat cele mai interesante şi cele mai chic fotografii realizate în cadrul Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs ediţia a VI-a. Sâmbată, 25 noiembrie 2017, între orele 19.00- 02.00, am petrecut în compania a peste 2500 de vizitatori, peste 87 de designeri, 2 formaţii live El Madre & Days of Confusion, un DJ Never Over, la Universitatea de Arhiectură şi Urbanism din Bucureşti, Ion Mincu.
Această a șasea ediție a Nopții albe a creatorilor și designerilor de produs a fost dedicată tradiției culturale românești și a multelor căi de a o adapta la contemporan.
Mihaela Ion, directoarea de proiect a Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs, afirmă “Expozanţii selectaţi de către echipa Atelierul, şi prezenţi exclusiv în sala de expoziţie au prezentat o altă faţetă a designului de produs, şi anume produse care vorbesc de la sine. Prin proiectul Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs 2017, am adus sub aceeaşi cupolă 2 faţete ale industriilor creative romaneşti, una academică şi una privată, fie ni diferite dar poate la fel de creative după dogmele lor, 2 lumi care pot învăţa unele de la altele cum să realizeze produse şi idei creative competitive la nivel internaţional. Pentru 7 ore, foaierul UAUIM nu a mai fost doar un hol, a devenit un spaţiu de consum de cultură alternativă. “
Mai multe imagini aici
Fotografii realizate de Daniela Lazăr
Proiectul Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs este realizat de echipa Asociației Atelierul de Creație, organizație non-profit ce susține, de mai bine de şapte ani, abordările alternative de prezentare în spații noi de consum de cultură.
La această ediție am propus un parteneriat public- privat, organizatorii, Asociația Atelierul de Creație a transformat astfel sala de expoziție a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu într-un spațiu de prezentare a celor mai noi produse de autor create în România.
#blanchenuit
Un proiect organizat de Asociaţia Atelierul de Creaţie în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu.
Proiect cultural co-finanţat de Ministerul Culturii și Identității Naționale
Concept curatorial arh. Cristiana Zgripcea
Parteneri strategici: Soldigo, The Fresh, En Rose, Domeniile Căinari, Aqua Carpatica, Ballantines, Urban Monkey
Parteneri media: România Liberă, Iqads/Smark, Bucharest City App, Zile și Nopți, 100 de locuri din București, bucuresteni.ro, Revista Mobila, Radio România Cultural, Agerpres, Artindex, The Trends, inoras.ro, Modernism, Iqool, Assamblage, Cărturești, Cooperativa Urbană, Coțofana Urbană, Bookblog, acasa.ro, Kudika, Garbo, Feeder, Urban, MagMob, Revista din Lemn, Ceașca de Cultură, Casa mea, Wall Street, PRWave, Artivist, Fundația Calea Victoriei.
NO COMMENT