Distribuie articolul:

Ne plac lilustraţiile create de Andreea Dobrin şi tot anul trecut le-am văzut pe clădirile din Bucureşti, pe busuri, pe toate site-urile culturale. Am vrut să aflăm mai multe despre activitatea ei profesională şi mai ales despre personajele pe care Andreea le realizează.

Cine este Andreea Dobrin? Care a fost traseul tău profesional?

La întrebarea aceasta legată de identitate în general, este dificil de răspuns în câteva cuvinte. Dacă intrăm în zona identității profesionale pare ceva mai simplu pentru că e ceva ce construiești oarecum premeditat. Traseul meu a fost unul de coagulare continuă a unei idei simple: întotdeauna mi-a plăcut să desenez, să mă „pierd” în procesul ăsta de surpriză pe foaie și am căutat să ajung să fac asta tot mai des și să o transform în profesia mea. În anumite perioade am „uitat” asta, cum ar fi de exemplu momentul când am ales prima facultate: Business Management. La 18 ani, puțini sunt cei a căror identitate nu e lichidă sau mai bine spus, scăldată într-un soi de inerție.

Prin anul 3 am descoperit design-ul grafic. Am luat prima decizie conștientă din viața mea de a profita de libertatea pe care boom-ul internetului a făcut-o atunci posibilă și mi-am propus să rămân pe drumul ăsta autodidact fără să mă mai gândesc o clipă la traseul normal care ar fi urmat absolvirii unei facultăți cu profil economic. Au urmat câțiva ani de lucru în agenții de publicitate și o serie de proiecte independente. În tot timpul acesta simțeam că lipsește ceva din munca mea și acel ceva era desenul propriu-zis. În mod normal, design-ul grafic și desenul nu se contrazic, dimpotrivă, dar pentru că eu nu studiasem nimic vizual într-un cadru formal, lucram exclusiv pe calculator,  producerea imaginilor în acea perioadă pentru mine era cel mult un soi de colaj. Desigur, nimic nu mă oprea să desenez și sunt destui oameni care fac asta foarte frumos și liber fără studiu, dar eu nu am fost suficient de curajoasă să îmi asum și aici pornirea autodidactă.

A urmat a doua cea mai importantă decizie: să mă pregătesc un an și să încerc să intru la UNArte București, secția Grafică. Desenam după orele la birou. Minunea s-a întâmplat și am reușit să intru. Chiar am simțit-o ca pe o minune, în sfârșit eram acolo unde ar fi trebuit să fiu de la început.

Perioada UNArte, studiul desenului, oamenii cu care am intrat în contact, colegi, profesori, artiști, bursa cu care am fost plecată în anul 3 la HGB Leipzig, toate astea au schimbat felul în care lucrez și în cele din urmă mi-au schimbat identitatea. Acum sunt Andreea, designer grafic, ilustrator și artist sau când vreau s-o scurtez: artist grafic.

Te rog să ne menţionezi cum este viaţa de ilustrator în Hamburg, de ce ai ales acest oraş şi cum ţi-a influenţat această mutare activitatea profesională?

Hamburg a fost parțial o întâmplare, dar Germania a fost un plan concret. După cum spuneam, în 2014 am fost plecată cu o bursă la HGB Leipzig și m-am îndrăgostit pur și simplu de universul grafic artistic german, de tradiția, grija și firescul cu care se investește în artă, în cultură. M-am îndrăgostit de o atitudine. Mi-am găsit atunci o liniște creativă pentru care am considerat că merită să lupt să o regăsesc.

M-am întors să îmi termin facultatea în București și împreuna cu prietenul meu, Andrei, am început să mă gândesc cum am putea reveni în Germania și ce anume ne-ar entuziasma pe fiecare să facem mai departe. Ne-am apucat să învățăm germană pentru că nu știam o iotă, iar în toamna lui 2015 Andrei a obținut un job de user experience designer la un produs digital și ne-am mutat în Hamburg. A durat un pic mai mult să găsesc liniștea creativă de care vorbeam pentru că dacă la Leipzig m-am dus într-un context gata construit, aici a trebuit să mi-l construiesc singură de la zero.

Aceasta ar fi poate a treia mare decizie din viața mea profesională, aceea de a-mi porni propriul studio grafic. La început eforturile mele au fost cheltuite pe chestiuni organizatorice, formulare completate, contracte, facturi, contabilitate, lucrul cu o serie de clienți pe care îi aveam deja din România și abia în vara lui 2016 am ajuns din nou să mă gândesc la lucruri mai subtile: ce fel de proiecte vreau să fac, cum să fac ca desenul să fie parte din fiecare proiect viitor, etc. Atunci am luat decizia să șterg tot ce făcusem până atunci (o grafică generalistă) și să inventez un limbaj vizual special pentru studio-ul meu, puternic ilustrativ.

Așa s-a născut SUMMERKID și tot acela e momentul din care am început să mă numesc oficial și ilustrator. E important să menționez, că într-un univers paralel continui să explorez și alte limbaje vizuale, câteva dintre proiecte făcând parte dintr-o serie de expoziții începute în 2014, disponibile pe andreeadobrin.com. Cele două universuri au tonuri diferite pentru că au scopuri diferite. În plus, îmi oferă un spațiu de joacă extins, se influențează reciproc și mă plasează exact acolo unde îmi doresc să fiu: la intersecția difuză dintre artă și aplicabilitate.

Cu proiectele de pe andreeadobrin.com ajung în contact cu artiști, curatori, galeriști, cu proiectele SUMMERKID ajung în contact cu edituri, reviste, oameni care au propriile produse, etc. Uneori, se întâmplă și invers și tocmai amestecul ăsta mi se pare interesant.

Nu știu dacă mutarea în sine sau spațiul geografic e un factor de influență direct în ceea ce fac, ci starea mentală în care mă aflu acum. Da, mutarea m-a pus într-o stare de „OK, acum mă așez în spațiul meu și lucrez” dar asta s-ar fi putut întâmpla oriunde, e pur și simplu o decizie personală, un moment. Nu prea gândesc în termenii granițelor, iar dacă vorbim de cantitatea de informații pe care cineva o poate îngloba în munca sa (expoziții, evenimente, galerii, muzee, oameni, etc.) aceasta e oricum mai multă decât putem consuma, peste tot. În Germania sunt înregistrați oficial peste 3000 de ilustratori. Dacă vorbim de artiști, probabil sunt mult mai mulți.

Ce pot să observ este că oamenii sunt mai puțin „apucați” și încerc să învăț acest fel de a fi și de a lucra, altfel reflexul meu ar fi să „mă alerg singură” în continuu. Hamburg este un oraș discret, cu parfum nordic, iar portul e fabulos. Influența scandinavă e prezentă peste tot, de la haine la design interior, clădiri și chiar în ilustrație.

Anul trecut am văzut afişe şi bannere şi imaginea ta dedicată unei expoziţii importante de artă din Bucureşti, cum ai început această colaborare şi cum a fost?

La începutul lui 2017, Ioana Ciocan, cea care a fost și curatoarea primei mele expoziții în 2014, m-a întrebat dacă mi-ar plăcea să ilustrez pentru Art Safari. Cumva, nu am fost pe deplin conștientă de vizibilitatea pe care urma să o aibă proiectul și asta a fost pe de o parte un lucru bun, pentru că mi-am permis să lucrez extrem de liber, fără să mă autocenzurez și Ioana de asemenea mi-a dat mână liberă, pe de altă parte am învățat că ai și o anumită responsabilitate când lucrezi în spațiul public și aici nu știu cât de bine s-au potrivit ilustrațiile mele în fiecare context, într-un București oricum foarte aglomerat vizual.

Ideea de la care am pornit în realizarea acelor ilustrații a fost de a surprinde diverse atitudini pe care un public foarte divers le-ar putea avea în fața artei, un subiect „serios” în fața căruia nu știu dacă se mai potrivește să ne luăm pe noi înșine foarte „în serios”. Autoironia și umorul absurd sunt parte din limbajul vizual SUMMERKID și au fost prezente și în acest proiect.

De unde îţi iei sursele de inspiraţie? Care sunt subiectele predilecte alese de tine? Şi mai bine spus ce te inspiră (menţionează filme, albume de muzică)

Când am început să desenez primele ilustrații SUMMERKID am deschis la întâmplare o carte de poezii de-a lui Marin Sorescu. Îndoaie și se joacă în așa fel cu cuvintele, cam cum voiam eu să mă joc cu desenul, cu formele și culorile. Limbajul vizual pe care îl construiam nu avea la celalalt capăt alt public în afară de mine și Andrei în acel moment și a continuat să se dezvolte în incubatorul acesta intim. De aceea subiectele care au apărut erau din universul nostru domestic, obișnuit, dar atât de bogat de fapt. E un subiect pe care nu l-am epuizat încă, dar s-au adăugat altele, mai ales pe măsură ce am început să scot ilustrațiile la lumină, să le promovez și să încep să desenez și pentru alții. De multe ori pornesc de la mici bucățele de text, lucruri care mi se par amuzante, pe care le observ sau le aud în viața de zi cu zi. Cel mai mult îmi place să abordez subiecte serioase cu limbajul acesta jucăuș, aproape naiv…vreau să văd cât poate „duce”, cât de mult poate fi îndoit și să rămână în același timp limbajul SUMMERKID.

Din muzică și videoclipuri mă inspir câteodată în căutarea unei atmosfere anume, sunt fascinată de curentele estetice actuale catalizate de social media, Instagram în special, care transformă obișnuitul în „cool”: scări, apartamente cu vedere la alte blocuri, papuci purtați peste șosete, fotografii în supermarket-uri sau în buticul de cartier. E foarte interesant cum acest tip de imagine se transferă în cultura pop și apoi devine cu adevărat mainstream când o găsești de vânzare în magazinele marilor brand-uri.

Acum poți cumpăra papuci „de zi” de la Adidas. După ce mă satur de „subiectele” zilei, total lipsite de importanță de fapt, mă îndrept spre filme independente, filme românești (Cinepub de exemplu) și filme documentare pentru că au subiecte cu adevărat surprinzătoare. În Hamburg am câteva muzee, galerii și librării mici pe care le vizitez cu plăcere, de exemplu Gudberg Nerger un studio de design care este în același timp galerie de artă și comerciant de reviste independente sau Strips and Stories, un deliciu pentru benzi desenate.

Cum a fost experienţa la UNArte?

A avut un impact profund asupra mea, unul pozitiv. I-am acordat întreaga mea energie și în plus am avut norocul de a o avea ca profesor coordonator pe Carmen Apetrei. Cu ea am simțit tot timpul că descoperim ceva împreună, căuta să găsească și să potențeze ceea ce aveam special fiecare. Accesul la bursele Erasmus, care pentru mine s-a concretizat în bursa de la Leipzig despre care spuneam mai sus, a fost încă o oportunitate extraordinară, diferența de perspectivă pe care ți-o oferă orice plecare, orice scoatere din zona de confort e neprețuită.

Cum ai ajuns la numele SummerKid? Şi ce reprezintă pentru tine?

SUMMERKID e numele studio-ului meu grafic și reprezintă o promisiune pe care mi-am făcut-o: să nu uit niciodată felul în care, atunci când eram copil în vacanța de vară, mă trezeam entuziasmată de perspectiva unei noi zile în care urma să mă joc, să desenez, să creez și să pierd noțiunea timpului. Vreau să ajung să pot spune același lucru și acum, în fiecare zi, chiar dacă acum se numește muncă și vreau să lucrez cu oameni care au aceeași atitudine.

Care a fost cea mai insolită comandă pe care ai primit-o şi cum i-ai făcut faţă?

Comenzile sunt ceea ce faci din ele. Dacă ceva nu rezonează deloc cu principiile mele, pur și simplu refuz, dar desigur explic și de ce.

Unde putem să găsim lucrările tale?

Ilustrațiile și proiectele mele pot fi găsite pe site-ul studio-ului SUMMERKID, pe Tumblr, Instagram, Facebook și o parte din ele sunt de vânzare ca printuri de artă pe Colorhood.

Ce sfaturi oferi ilustratorilor/ graphic designerilor la început de drum, care nu ştiu încă de unde şi cum să îşi înceapă activitatea?

Să descopere ce fel de muncă, ce fel de proiecte îi interesează și să fie consecvenți în acea direcție găsită, să își construiască un portofoliu cu acele lucrări (nu cu toate lucrările) pentru care s-ar trezi entuziasmați dimineața. Ești foarte convingător atunci când tu însuți ești entuziasmat de ceea ce faci, când îți găsești propria voce.

Ce lucrări/ proiecte profesionale ne pregăteşti în curând?

Planurile sunt multe, dar cred că un lucru asupra căruia aș vrea să mă concentrez cu adevărat în 2018 ar fi transferarea ilustrațiilor mele în planul fizic: fie că vorbim de murale, obiecte, instalații. Ar mai fi în lucru niște proiecte de carte și desigur, sunt comisioanele curente din zona de ilustrație editorială pentru reviste și cele de branding ilustrativ. Mi-ar plăcea foarte mult să am propriul proiect de publishing dar mai e până acolo :). Și-am încălecat pe-o șa!