Niciodată nu e prea târziu să îți asculți chemarea. Când arta te cheamă, creativitatea se manifestă prin modalități la care nici nu te gândești. „Ideea creațiilor mi-a venit în timp ce vizitam casele din Bucovina”, ne spune, în interviul care urmează, Andreea Zahn, designer de produs. După ce a terminat o facultate cu profil economic, din Brașov, Andreea a migrat direct la Universitatea de Artă din București pentru a-și duce pasiunile la următorul nivel: picturile pe mătase.
Despre curajul de a-ți urma visul, despre provocările pe care le întâmpină un artist din România, despre cum și în cât timp ia naștere o eșarfă lucrată integral manual, despre materiale, texturi și culori combinate cu eleganța și feminitatea, aflăm în interviul care urmează:
1. Povestește-ne de la A(ndreea) la Z(ahn) cum a început drumul tău de artist?
Întotdeauna am fost atrasă de artă, de lucruri deosebite, lucrate manual, de materiale și de cum își croia mama singură haine. În liceu am pictat pe sticlă şi am făcut tot felul de bijuterii handmade.
Apoi, în facultate, chiar dacă eram la un profil economic (în Brașov), mie mereu îmi stătea gândul la ce să mai creez. Îmi veneau tot felul de idei, dar nu avem timp şi spaţiu să le pun în aplicare. Am suferit din cauza asta… până când mi-am făcut curaj și am decis că arta este drumul meu.
2. De unde ți-a venit ideea acestor creații? Cum le-ai descoperit?
Ideea de pictat pe mătase mi-a venit într-o zi, când eram în vacanţă, în Bucovina. Acolo casele au brâuri pictate cu motive tradiționale, românești. Admirându-le, mi-a trecut prin minte întrebarea cum ar fi să poţi purta aceste motive şi simboluri străvechi, să le ai cu tine la purtător? Aşa s-a conturat ideea de a picta motive tradiționale pe mătase, pentru că ce alt material ar fi mai potrivit să transpui toată acea încărcătură simbolică?
Am început să caut informații despre pictura pe mătase, despre materiale şi culori. La început, am pictat cu niște culori pentru mătase, dar de hobby art, nu profesionale. Abia când am ajuns la Universitatea de Arte în București am trecut la alt nivel. Am studiat mai bine tehnica, materialele şi coloranţii.
3. Așa cum ai spus și tu, de-a lungul timpului ai cochetat cu mai multe stiluri de creație. Ce te-a făcut să te oprești aici? De ce eșarfele pictate și nu altceva?
Cred că această poveste a apărut în perioada când îmi descopeream feminitatea. Pentru mine mătasea este cea mai prețioasă expresie a feminității. Am ales eșarfele pictate manual pe mătase nu numai pentru mine, ci și pentru celelalte femei care fie şi-au descoperit deja feminitatea, fie încă o caută. În plus, văd în aceste creații o foarte mare funcționalitate, fiind expresive nu numai prin design, dar şi prin material, textură, formă şi culoare. Îmi par niște lucrări de artă complexe tocmai prin utilitatea şi tactilitatea lor.
4. Spune-mi 3 cuvinte care descriu cel mai bine brandul tău.
Arta la purtător.
Fotografie realizată de Florina Dumitrache
5. Din creațiile tale pare că ai găsit stilul care te reprezintă perfect. Pentru cei care vor să-și descopere propriul stil, ce sfaturi ai?
Nu şțtiu dacă mi-am format încă propriul stil. Cred că mai am mult de lucru până acolo, dar ştiu ce mă inspiră şi încotro vreau să mă îndrept. Singurul sfat pe care îl pot da este să îşi urmeze instinctul. Instinctul a fost cel care m-a adus aici.
6. Se spune că 3 % este talent și restul exercițiu. În cazul tău cât la sută este practică, cât la sută este studiu și cât la sută talent și pasiune?
Cred că la mine cel mai mult a fost și este pasiunea. M-a ajutat și talentul, dar pot spune că sunt alții și mai talentați decât mine. Pasiunea, în schimb este motorul care mă ajută să merg mai departe. Bineînțeles, la ea contribuie studiul şi practica. Nu poţi realiza o lucrare fără studiu. Cercetarea este baza oricărei colecţii. De asemenea, cred că tehnica în care vrei să lucrezi este și ea foarte importantă. Iar pentru a cunoaște tehnica, trebuie să experimentezi cât de mult poți. În asta a constat practica mea. Pentru asta am făcut cursul de geometrie islamică în Londra, cu cei de la Art of Islamic Pattern şi apoi m-am înscris la Universitatea de Artă din Bucureşti, la secţia de Arte Textile unde am învăţat şi aprofundat tehnica „batik”, sub îndrumarea doamnei profesor Daniela Frumuşeanu.
7. Prezintă-ne pe scurt pașii prin care ia naștere o eșarfă marca Andreea Zahn?
- Întotdeauna încep cu desenul pe care îl scanez şi apoi lucrez cu el în Photoshop, unde ia naştere prima variantă a unei eşarfe. La început nu ştiam să lucrez pe calculator şi îmi era foarte greu să fac mai multe variante pentru aceeași eșarfă, mai ales la partea de coloristică. Dar acum e mult mai la îndemână şi odată ce am finalizat desenul digital, îl printez la scară (adică dacă voi face o eşarfă de 90×90 cm, voi printa şi desenul de 90×90 cm).
- Copiez desenul pe mătase cu creioane care se vor lua la spălat.
- Abia acum începe efectiv pictura pe mătase : întind mătasea pe o ramă că sa stea suspendată şi retrasez desenul pe material cu „tjanting-ul”, un instrument special în care pun ceară topită şi prin vârful lui ceara se transferă pe mătase sub formă de linii. Aceste linii au funcţia de contur, nu lasă culoarea să se împrăşie pe suprafaţa materialului.
- Urmează aplicarea culorii cu pensula, pictarea eşarfei.
- După ce eşarfa este uscată, începe procesul de fixare al culorilor în ţesătură. Mai întâi scot ceara cu fierul de călcat şi ziare şi apoi vaporizez mătasea timp de 2 ore într-o oală specială. Temperatura ridicată şi aburul ajută la fixarea culorilor şi după vaporizare culorile sunt mai lucioase şi nu se iau la spălat.
- Ultimii paşi în finalizarea eşarfei constau în spălarea acesteia până când nu mai iese nici un pic de culoare din ea, apoi călcarea şi realizarea tivului. După acest proces eşarfa este gata de ambalat şi purtat!
8. Cât timp lucrezi la o eșarfă?
Dacă am desenul făcut, cel puțin o săptămână. La eşarfele mai mari lucrez şi mai mult, mai ales dacă desenul este complex.
9. Ce materiale preferi să folosești în creațiile tale? Și cât de greu este să le găsești la noi pe piață?
Pentru eşarfe folosesc numai mătase naturală, de cea mai bună calitate cu diferite tipuri de ţesături şi densităţi. Crepe de Chine, Twill sau Habotai sunt preferatele mele.
La noi pe piaţă nu se găsesc aceste materiale (sau cel puţin eu nu le-am găsit) şi toate materialele, instrumentele, culorile şi detergenţii le cumpăr din Statele Unite ale Americii, unde am garantată calitatea lor.
10. E mai ușor să vinzi sau să promovezi creațiile tale?
Poate că cea mai mare provocare este să vând pentru că oamenii se sperie de preţul lucrărilor. Acum au apărut o mulţime de designeri care realizează eşarfe imprimate digital și care au nişte preţuri consistente. Mă întreb dacă acele eşarfe costă atât de mult, cât ar trebui să coste eşarfele lucrate integral manual și realizate pe o mătase de cea mai bună calitate? Pentru mine e clar că preţul lucrărilor mele ar trebui să fie şi mai mare decât este, dar la noi piaţa şi obiceiurile cumpărătorilor sunt încă în formare. Cred că trebuie să mai am puţină răbdare şi să mă focalizez pe o promovare mai bună, pentru ca oamenii să înţeleagă procesul de creaţie a unei astfel de eşarfe şi, implicit, preţul acesteia.
11. De ce eșarfele nu ar trebui să lipsească din garderoba unei femei?
Pentru că pot pune în valoare întreaga ţinută şi, în plus eşarfele poartă cu ele parfumul, culorile şi designul preferat al celei care le poartă. Consider eşarfele un element de feminitate şi eleganţă.
12. Ce alt obiect vestimentar nu ar trebui să lipsească?
Rochiile şi fustele!!
13. Căror tipologii de femei te adresezi?
Moderne, active, feminine şi deschise, care apreciază cultura şi arta, luxul şi frumosul.
Fotografie realizată de Florina Dumitrache
14. Unde putem descoperi creațiile tale? Cum le putem comanda?
Puteți accesa www.andreeazahn.com. Momentan, site-ul este încă în lucru, dar secţiunea de contact este funcţională şi puteți găsi acolo toate informaţiile necesare unei comenzi. Urmează să fie completat cu fotografii pentru fiecare colecţie şi expoziţie. Pe site, găsiţi trimiteri către paginile mele de Facebook şi Instagram unde puteti fi la curent cu ceea ce mai creez!
Marius Tudorache
19 februarie
Superbe creatii… Superbe idei…
Admirabil !
Succes Andreea pe acest drum !
Rezutatele nu vor intarzia sa vina…