READING

S-a încheiat cea de-a 5-a ediție #Creativo

S-a încheiat cea de-a 5-a ediție #Creativo

Distribuie articolul:
Share

Centrul Vechi al Capitalei s-a transformat, în perioada 14-15 Aprilie, în terenul de joacă al pasionaților de modă, stil și handmade. #Creativo, aflat deja la cea de-a 5-a ediție, s-a încheiat după două zile pline, cu peste 30 de ateliere gratuite,10 conferințe inedite, prezentarea ultimelor generații de mașini de cusut, oameni frumoși și voie bună. Evenimentul a avut loc la ARCUB, un cadru minunat în care specialiștii Atelierele ILBAH au inițiat participanții atelierelor în arta desenului de modă, drapajului, cusutului sau croitului după tipare, Brodat și Cusut a oferit vizitatorilor posibilitatea de a testa mașini de cusut, surfilat, brodat, casnice și industriale, de ultimă generație, marca Brother, iar TiparedeCroitorie.ro a lansat “Totul despre Croitorie” în limba română, cea mai de succes carte editată de Burda Style.

Conferințele #Creativo – un real succes!

Destinate persoanelor care vor să-și transforme pasiunea pentru modă într-o afacere de succes, aceste conferințe au abordat diverse teme de interes pentru publicul larg.

 Peste 3.500 de oameni s-au înscris pe site-ul evenimentului și au venit să asculte sfaturile profesioniștilor în domeniu, să învețe de la profesioniști și să-și pună în practică hobby-urile. Invitați de referință au povestit publicului despre industria de modă din România, tehnici de promovare online și offline, dar și despre modalitățile de finanțare a micilor afaceri din industria vestimentară. Printre speakerii acestei ediții s-au numărat specialiști din domeniul bancar, antreprenori de succes din industria de modă, stiliști, bloggeri dar și designeri de top precum: Mirela Diaconu, Maria Marinescu, Elena Perseil, Ionuț Glăvan (Mineli Boutique), Mirela Bucovicean (Molecule F), Blogu lu’ Otravă, Oana Tache, Eniko Szanto (stilist în cadrul Pro TV), Ines Turturică, Florin Petu (AdMarks), reprezentanți ai Băncii Transilvania și mulți alții.

 

Maurice Munteanu, fashion editor al unei reviste de referință din România, dar și jurat al emisiunii “Bravo, ai stil!”, a susținut o conferință despre stil, trenduri și fashion icon-uri, răspunzând tuturor întrebărilor din public cu naturalețea și eleganța sa obișnuită. Revista Beau Monde (Roxana Dobriță, editor șef și Daria Georgescu, stilist) împreună cu Atelierele ILBAH (make-up artist Alina Serbu, hairstylist Alex Bărbulescu, fotograf Bogdan Zop) și designerul Diana Caramaci, au realizat primul editorial de modă live, de la zero, pe scena sălii Centrului Cultural ARCUB.

Evenimentul a fost încununat de un workshop inedit, pentru prima oară în cadrul #Creativo, în care maeștrii pantofari Matei Corvin și Niculae Antochi, au realizat manual o pereche de încălțăminte din piele, pe care au dăruit-o unei participante norocoase.

Organizatori: Atelierele ILBAH, Brodat și Cusut, Brother, Tipare de Croitorie.  Cusutsibrodat.ro, cu o vechime de peste 20 de ani pe piață utilajelor pentru industria confecțiilor din România, BRO ROM Industrial Machines este reprezentant oficial în țara noastră a cunoscutelor branduri Brother și Bernina, oferind soluții complete pentru industria confecțiilor textile. Atelierele ILBAH este unul dintre cei mai mari organizatori de cursuri de calificare și formare profesională din România, autorizate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației prin Autoritatea Națională pentru Calificări. TiparedeCroitorie.ro este primul și cel mai complet magazin online din România specializat în distribuția de tipare de croitorie. Acesta oferă șase mărci de renume din Europa și SUA precum și tipare de designer, creații marca DKNY, Guy LaRoche sau Michael Kors.

Eveniment susținut de Banca Transilvania.

Parteneri: ARCUB, Primăria Capitalei, Berăria H, Prym, Beauty One.

Colaboratori: La Projet D’Amour, Metal Creativ, Molecule F, Mirela Diaconu, Răzvan Vâlceanu, Oana Tache, Aperol și Campari.

Parteneri media: Burda Internațional, Burda style, Beau Monde, Diva Hair, Femeia., IQ Ads, Smark, Povestea Casei, Revista Atelierul, Acasă.ro, Eva.ro, Dialog Textil, Admarks, Business Textin, Radar de Media, Frommonawithgloss.ro, #SuntMandra.ro.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share