Creativo: ediția a VI-a

Distribuie articolul:
Share

A VI-a ediție #Creativo a avut loc în weekendul 3 – 4 Noiembrie, la ARCUB! Peste 5000 de vizitatori, dar și designeri, stiliști, trendsetteri sau antreprenori din domeniul Fashion și-au dat întâlnire la #Creativo, evenimentul ce s-a transformat în ultimii ani într-o adevărată bornă de referință dedicată industriilor creative din România.

#Creativo a început dintr-o joacă și o ambiție personală a organizatorilor, iar acum lucrurile au căpătat o amploare neașteptată! #Creativo nu este un târg și cu toate acestea interesul pentru eveniment este cu adevărat impresionant și crește de la o ediție la alta. Este un concept unic, care se bazează pe interacțiunea dintre oameni cu pasiuni comune și spirit antreprenorial. #Creativo este despre cei mai buni, dar și despre cei care vor să le urmeze exemplul. #Creativo este ca o lecție deschisă pentru toată lumea, protagoniștii fiind cei care te pot ajuta să îți urmezi pasiunea sau chiar să începi o carieră în domeniu. DA, se poate și în România!…  #Creativo demonstrează asta de la ediție la ediție!

Vedete, persoane publice din România, au surprins venind la #Creativo pentru a-și declara public pasiunea pentru Modă, Stil sau chiar Croitorie!

Veștile bune circulă repede, iar succesul #Creativo a ajuns și la urechile vedetelor! Anca Țurcașiu, Cristina Cioran, Radu Constantinescu, Bianca Ioniță, Diana Bart sunt doar o parte din persoanele publice care au venit la eveniment, curioase și dornice să descopere surprizele acestei ediții.

Conferințele și Atelierele Gratuite… motorul #Creativo, ediția a VI-a…

Ce presupune o carieră în Modă? De unde începi și care sunt pașii de urmat? Cum îți păstrezi motivația? De unde obții finanțarea și ce presupune defapt antreprenoriatul? Conferințele #Creativo au oferit răspunsul la toate aceste întrebări.

Maurice Munteanu (fashion editor), Silvia Șerban (designer), Mircea Bărbulescu (designer), Mirela Bucovicean (Molecule F), Elena Perseil (designer), Elena Cernătescu (antreprenor) au fost cap de afiș în cadrul Conferințelor #Creativo, ediția a 6-a.

Motivația și dovada faptului că succesul nu are legătură cu vârsta a venit de la tinerii designeri care au reușit să își depășească limitele și să demonstreze că poți să începi un business de succes chiar și cu mai puțin de 2000 de euro. Diana Caramaci, Anamaria Prelipcean, Laura Dimancea și Ana Istodorescu au prezentat provocările unei industrii schimbătoare cum este cea a Modei din perspectiva unui “Young Designer”.

Banca Transilvania prin Cristian Burcea, reprezentant al BT Mic au oferit sfaturi de Antreprenoriat, iar Radu Moldoveanu (Expert Accesare Fonduri Europene) a reușit să umple până la refuz sala în cadrul Conferinței despre Start-up Nation 2018!

Una dintre cele mai amuzante și energice conferințe a fost cea despre Social Media! Emiliana Burghelea (Bravo ai Stil), Andreea Diana Constantinescu (Bravo ai Stil) și Maria Pasca (Blogger) au explicat, fiecare  în stilul caracteristic, cum poți transforma “Like-urile în Profit”, oferind astfel un adevărat recital de optimism și bună dispoziție, asezonat cu Tips&Trick și secrete din domeniu.

Imaginea vinde! Ultima Conferință de la #Creativo a oferit o radiografie completă a tehnicilor de promovare din industria Fashion, speakerii fiind aleși din zone diferite ale Modei, pentru a putea contura o idee de ansamblu despre ceea ce presupune marketing-ul în domeniu. Dana-Ruxandra Panghe, Claudiu Șerban (International Visual Manager – Inditex), Mircea Bărbulescu (Designer Vestimentar) și Ines Turturică (PR) au expus, din perspective diferite, care sunt detaliile care pot face diferența dintre faimă și anonimat!

Moderatorii Conferințelor #Creativo au fost: Bianca Ioniță, Diana Bart, Lucian Popescu și Ines Turturică.

HANDS ON, STRESS GONE… doar la #Creativo, ediția a 6-a

Atelierele Gratuite de la #Creativo au fost organizate de Atelierele ILBAH, special pentru vizitatorii atrași (în general) de partea practică a lucrurilor, având scopul de a le alimenta pasiunea pentru modă. Ca o adevărată familie, trainerii Atelierele ILBAH, asistați de o parte din cursanți, au stat la dispoziția celor prezenți și au făcut adevărate minuni la Atelierele de Croitorie,  Broderie, Drapaj, Design Pantofi, Tipare sau chiar Desen de modă.

Designerul Mirela Diaconu (trainer Design Vestimentar Atelierele ILBAH) s-a “jucat” cu umbre, texturi și culori într-un atelier de excepție care a provocat participanții și i-a ajutat să descopere regulile realizării crochiurilor de Modă! Și celebra Adina Popescu a venit la #Creativo! Ea a susținut atelierele de Quilting si Patchwork. Numărul mare de participanți a fost o adevărată surpriză pentru organizatori, care, datorită interesului major pentru acesta artă, promit surprize pe măsură în cadrul edițiilor viitoare ale #Creativo.

Cei interesați de moda masculină au putut participa la ateliere speciale ce le-au dezvăluit secretele realizării costumelor bărbătești pe comandă. Au avut de la cine învăța pentru că mentor a fost nimeni altul decât trainerul Atelierele ILBAH, Răzvan Pintea, maestru în Arta Sartorială, cu peste 20 de ani de experiență în domeniu). Tehnică de ultimă generație, mașini de cusut (casnice și industriale), mașini de surfilat și de brodat,  toate au fost puse la dispoziție de cei de la cusutsibrodat.ro. În plus, la #Creativo au existat și nenumărate oportunități de finanțare, consultanții Banca Transilvania fiind prezenți cu un stand în cadrul evenimentului.

Organizatori: Atelierele ILBAH – Cursuri de Calificare și Formare Profesională, CusutSiBrodat.ro, Brother, TipareDeCroitorie.ro

Evenimentul a fost susținut de Banca Transilvania.

#Creativo, ediția a VI-a, nu ar fi fost posibil fără ajutorul partenerilor, colaboratorilor și tuturor celor implicați!

Parteneri: ARCUB, Primăria Capitalei

Colaboratori: Le Projet d’Amour, Exotique, Mirela Diaconu, Silvia Șerban, Metal Creativ, Molecule F, Berăria H

Parteneri Media: Diva Hair, Burda International, SavaIonut.ro, Burda Style, Femeia.ro, acasa.ro, Povestea Casei, BUSINESStexin, eva.ro, Dialog Textil, verdict.ro, #SuntMandra, Revista Atelierul, Radar de Media.

Traineri Atelierele ILBAH: Lica Marinescu, Gheorghe Georgeta, Iulia Costescu, Stancu Cornelia, Trifu Karina, Silvia Șerban, Mădălina Florea, Cornelia Sârghe, Niculae Antochi, Iulia Vlad, Mirela Diaconu, Răzvan Pintea.

Felicitari si multumiri speciale tuturor!

www.club-creativo.ro

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share