Distribuie articolul:

Monica Iacovenco a primit de la noi, Revista Atelierul,  în cadrul celei mai recente ediţii Art Fashion Fair, titulatura de Best Designer. Cum a menţionat şi Monica în interviu, îi cunoaştem de minim 6 ani creaţiile şi apreciem foarte mult maniera în care şi-a conturat fiecare colecţie.

1. Cum a fost să primeşti titlul de Best Designer din partea noastră la Art Fashion Fair? Te aşteptai?

A fost, desigur, o surpriză titlul de Best Designer din partea Revistei Atelierul. Spre deosebire de proiectarea pe care o fac în viața de zi cu zi, în cazul bijuteriilor nu mă gândesc prea mult la funcţionalitate, la aplicabilitatea practică a obiectului. Îl fac de dragul de a-l face, de dragul culorii sau al proporţiei, așa cum faci grafică sau design de obiect. Fac ce simt, și eu simt volume, geometrie și culoare în general, iar asta le face pe multe dintre bijuteriile mele un pic ostentative. Mi le asum, e normal să mi se potrivească mie, dar sunt surprinsă aproape de fiecare data când descopăr pe cineva pe aceeași lungime de undă cu mine, gata să poarte un cub oarecum uriaș pe deget.

2. Cum ai început să te ocupi de bijuterii? Care au fost mentorii tăi?

După un an în concediu de creștere a copilului, cred că eram în sevraj după șantiere. Mi-am cumpărat niște sârme și am început să le învârt de parcă făceam asta de când lumea. Însă bijuteria wire-wrapped, din cauza constrângerilor tehnice, e destul de îngustă din punct de vedere stilistic. Am participat la Noaptea albă a creatorilor și designerilor de produs (prima ediție?) și acolo am aflat despre Școala de Bijuterie Assamblage. Drumul meu a început deci cu un Basic One la Assamblage.

3. Povesteşte-ne un pic despre colecţiile tale: cum alegi numele, de unde îţi iei sursele de inspiraţie?

Cel mai frecvent inspirația mea e vizuală – văd o imagine care îmi spune ceva și pornind de la ea croșetez un obiect și apoi o colecție. Uneori fac schițe, alteori mă apuc direct de lucru, având în minte ce vreau să fac. Însă niciodată nu execut conform proiectului, întotdeauna pe parcurs se întâmplă ceva care mă deturnează, care mă așază, de fapt, pe drumul cel bun. Cel mai tare e când greșesc o piesă la care am lucrat destul de mult și moooor de ciudă, am investit atâta timp și elan ca să o stric, evident, în ultimul moment?! Mă străduiesc să mai repar ceva, că nu mă îndur să arunc piesa direct, fără un pic de luptă. Și atunci se întâmplă magia – improvizația pe care sunt nevoită să o fac face obiectul mai bun decât ar fi fost dacă nu greșeam.

Mă mai inspiră fiică-mea. Jelea când o lăsam dimineața la grădi și trebuia să o conving că eu sunt alături de ea chiar dacă nu sunt cu ea. I-am “vândut” ideea asta făcând niște inelușe mama-fiică pe care le încărcam cu gânduri bune la despărțire.

4. Care este statusul industriilor creative româneşti din punctul tău de vedere?

Mi-e clar că suntem creativi, noi, ca nație. Mi-e clar însă și că, venind după o perioadă în care se dorea uniformizarea – de la nevoile de bază ale omului până în cel mai mic detaliu al vieții de zi cu zi – pentru a vorbi despre industrii creative, oamenii care aveau de spus altceva decât era în mod obișnuit pe afiș au avut de luptat cu inerţia sistemului, care te direcționa către produsul de masă, de serie.  La 21 de ani de la Revoluție văd în sfârșit industriile creative în urcare, pe un drum fără întoarcere.

În domeniul bijuteriei contemporane în România, cred că au avut o contribuție esențială doi oameni.

Dan Pierșinaru, cu al lui Autor, a educat cu răbdare publicul care căuta altceva decât bijuteriile care umblau singure pe stradă, dar nu știa exact ce caută. Datorita lui, bijuteria contemporană, a devenit dintr-o ciudățenie rezervată excentricilor, wearable art. Cu accent pe wearable, că art era oricum. Odată cu evoluția evenimentului, a devenit din ce în ce mai important să porți o bijuterie care spune ceva – atât despre cel care o poartă, cât și despre creatorul ei – în loc să alegi o simplă podoabă, un element de decor.

In timpul ăsta, David Sandu, cu Școala Assamblage, a început să crească noi designeri de bijuterie. Și a făcut asta oferind limbaj tehnic celor care aveau ceva de exprimat, fără a altera vreun pic mesajul pe care îl avea fiecare de transmis. Le-a montat aripile pentru ca fiecare să zboare în direcția lui, iar asta a dus la diversitatea și progresul pe care le vedem acum.

5. Unde găsim creaţiile tale?

Pentru că suntem în era tehnologiei prin excelență, majoritatea bijuteriilor mele locuiesc online, pe Facebook https://www.facebook.com/monicaiacovencojewelry/  și pe site-ul http://monicaiacovenco.ro/. Mai puteți găsi câteva dintre bijuteriile mele la Galeria Galateca și ne mai întâlnim din când în când pe la târguri. Iar dintre aceste târguri, foarte aproape de sufletul meu este Art Fashion Fair. A fost primul târg la care am participat când am intrat în domeniul bijuteriei și, norocul începătorului, mi s-a potrivit perfect. Pentru că mi s-au potrivit oamenii – organizatorii, designerii și publicul – cumva facem echipă bună împreună. Sau e mai degrabă o familie, fiindcă mă simt de fiecare dată ca acasă la Art Fashion Fair.

6. Care a fost cea mai insolită comandă pe care ai primit-o?

Vorbim despre bijuterie contemporană. Aici nu există reguli, așa că nu am primit vreodată o comandă pe care să-mi vină să o clasific ca insolită. Pentru mine, o comandă este, pur și simplu, tema de proiectare. Pornesc de la ce își dorește beneficiarul, trec prin filtrul propriu, discutăm un pic pe parcurs și se naște un obiect. Nimic nu e neobișnuit.

7. Când erai mică şi visai la o posibilă carieră, ce ţi-a propus atunci să ajungi?

Cand eram mică eram foarte convinsă că voi fi chirurg. Mi-a rămas interesul pentru anatomie, fiziologie și toate mecanismele care fac corpul uman să funcționeze, dar anti-chimia pe care am avut-o față de chimia organică a fost un deal-breaker.

M-am trezit prin clasa a 12-a că habar n-am ce vreau să fac, după ce cochetasem cu ideea de jurnalism. Facultatea de Relații Internaționale de la ASE era pe val, așa că am zis că asta voi face și mi-am căutat meditator. Care mi-a cerut ca pentru prima ședință, ca să avem despre ce vorbi, să învăț prima lecție din manualul de economie. Am deschis cartea la prima lecție, am închis-o la loc și am hotărât ca mă fac arhitect. Părea simplu, fiindcă desenam dintotdeauna, de fapt cred că e una dintre cele mai grele facultăți. Dar zic acum și voi zice întotdeauna, probabil, că am cea mai mișto meserie din lume.

8. Care sunt designerii pe care îi admiri şi vrei să le spui acest lucru?

Peter Eisenman, David Sandu, Gabriel Popa. Și acum că i-am scris, constat că sunt numai bărbați. Probabil pentru că sunt mai aproape de design-ul de obiect, de concept, decât de podoabe.

9. Care ar fi 3 cuvinte care să îţi definească stilul de designer?

Stilul meu în 3 cuvinte? Arhitectural (desigur), minimalist și (cu toate astea) feminin.

10. Ce părere ai despre plagiatorii din industria creativă românească?

Pe plagiatorii din industriile creative consider cel mai oportun să îi ignor. Poți copia un obiect sau o colecție, nu pot însă copia întreaga rezervă de creativitate a unui om, că aia e nelimitată. Până la urmă, dintr-o anumită perspectivă, a fi plagiat e un compliment, iar din punct de vedere business ar putea fi un stimul de a crea obiecte care să nu poată fi replicate prea ușor.