CITEȘTI

Școala performativă pentru copii

Școala performativă pentru copii

Distribuie articolul:
Share

Școala performativă pentru copii continuă în acest an la Centrul Național al Dansului București (CNDB) cu trei module de dans contemporan, mișcare și educație artistică, programate între lunile februarie și iunie și adresate copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.
Primul modul va începe pe 11 februarie, la ora 17.00, cu un eveniment de tip Open day, la care copiii (și părinții, în limita spațiului) vor avea ocazia să îi cunoască pe profesori și să se familiarizeze cu disciplinele din program.

În 2019, formatul Școlii va combina orele de curs cu ședințele de creație artistică, în cadrul cărora copiii vor crea sub îndrumarea coregrafilor lucrări de dans contemporan. Acestea vor fi prezentate în luna iunie, la finalul anului școlar, pe scena Sălii Stere Popescu.

De asemenea, Școala performativă pentru copii le va oferi cursanților câte un atelier special pe lună, programat de fiecare dată într-o zi de duminică. În cadrul acestei serii de ședințe extracuriculare, elevii școlii vor studia fotografie, arte vizuale, storytelling, poezie sau capoeira, în relație cu arta coregrafică.

La un an de la lansare, Școala performativă pentru copii va include în premieră și o grupă specială, pentru elevii de nivel avansat ai „promoției” 2018. CNDB a conceput pentru aceștia un program de formare mai complex, pe măsura potențialului fiecăruia.

„Ce facem cu creativitatea noastră?”

„Este foarte încurajator să vezi rezultatele unui program-pionier. Să vezi cum rigorile și tehnicile specifice dansului contemporan conduc la o educație artistică în care copilul ajunge să se raporteze adecvat la lumea în care crește”, spune coregrafa Vava Ștefănescu, managerul CNDB.

„Școala performativă a reușit în primul an de existență să apropie disciplinele artei coregrafice de mai multe domenii artistice și culturale și a răspuns astfel la întrebarea <Ce facem cu creativitatea noastră?> Nu e destul să afli că există talent și un potențial creativ; ni se pare important să le cultivăm prin rigorile artei și în spiritul libertății și al experimentării.

Recomandarea pentru posibilii doritori ar fi ca un curs de tehnică și creație de dans contemporan să fie completat de unul dintre cursurile speciale – Contact Improvisation sau Singing Bodies –, pentru că sunt tehnici complementare ce îmbogățesc nu doar limbajul corporal, dar și gândirea și structurile imaginarului”
.


Structura anului școlar performativ în 2019

Modulul I – 11 februarie – 15 martie (5 săptămâni)
Modulul II – 18 martie – 19 aprilie (5 săptămâni)
Modulul III – 6 mai – 7 iunie (5 săptămâni)
Prezentare creație artistică: 7 iunie

Cursuri

Dans contemporan cu Catrinel Catană – 6-8 ani
Dans contemporan cu Raluca Adomnicăi & Cosmin Vasile – 9-11 ani
Contact Improvisation cu Smaranda Găbudeanu & Simona Baciu – 7-11 ani
Singing Bodies cu Alexandra Bălășoiu & Denis Bolborea – 6-11 ani

Prețuri

Dans contemporan – 5 ședințe x 2 ore (Curs & Creație): 350 lei
Singing Bodies – 5 ședințe x 2 ore (Curs & Creație): 350 leiContact Improvisation – 4 ședințe x 2 ore (Curs & Creație): 280 leiDans contemporan + Singing Bodies (Curs & Creație): 600 leiDans contemporan + Contact Improvisation (Curs & Creație): 550 leiDans contemporan + Singing Bodies + Contact Improvisation (Curs & Creație): 750 leiO ședință (Curs & Creație): 75 lei

Cursurile au loc la Sala „Stere Popescu” a CNDB din Bulevardul Mărășești 80-82, iar înscrierile se fac la adresa [email protected].

Ce e Școala performativă pentru copii?

Lansată în martie 2018, Școala performativă pentru copii esteprimul program autohton de formare și educație artistică în dans contemporan și arte performative, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

Școala îmbină cursuri, ateliere și sesiuni de creație artistică, care se desfășoară pe durata întregului an școlar, susținute de cei mai buni coregrafi, performeri, artiști vizuali și pedagogi din România, cu o bogată experiență în zona dansului, a artei contemporane și a artelor performative. În decembrie 2018, elevii Școlii performative au debutat pe scena CNDB în recitalul „Dansuri Mici”, în care au prezentat nouă creații coregrafice inedite, realizate de copii alături de șapte coregrafi și dramaturgi.

Parteneri media: AGERPRES, B-Critic, Bucharest City App, Dilema Veche, Feeder.ro, Graphic Front, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Observator cultural, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista Atelierul, Revista CARIERE,  Revista Zeppelin, Liternet, Orașulm.eu, Onlinegallery, Șapte Seri, Scena.ro, SUB25, TANĂNANA, Umblat.ro, Veioza Arte, Zelis

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share