Peste 3.000 de companii din domeniul materialelor plastice și cauciucului își vor prezenta produsele și soluțiile pentru Acum și Viitor
K-Düsseldorf și-a câștigat, în cei 67 de ani de existență, renumele de cel mai important loc de întâlnire al industriei maselor plastice și cauciucului. O dată la trei ani, expozanți și vizitatori de pe toate continentele se reunesc la Düsseldorf pentru a intra în universul celor mai noi evoluții ale acestei industrii dinamice și cu înalt potențial inovativ pentru a se bucura de oportunitatea pe care le-o oferă ‘experiența K’: o cascadă a inovațiilor și perspectivelor, o platformă unică pentru informare și networking. Nicăieri în lume nu sunt prezentate și discutate într-un cadru internațional de specialiști atât de multe și de diverse soluții, aplicații și tendințe. Nicăieri nu sunt prezentate atât de multe premiere tehnologice ca la târgul internațional K Düsseldorf. Nicio altă expoziție de materiale plastice nu se apropie măcar de valoarea și renumele pe care și le-a câștigat și consolidat K.
K 2019 – Nr. 1 mondial
Ediția din acest an, care se va desfășura în perioada 16 – 23 octombrie, a atras atât de multe înscrieri pentru participarea ca expozant încât întreaga suprafață disponibilă era contractată deja din vara anului 2018. Peste 3.000 de expozanți din 60 de țări au dorit să fie prezenți la K 2019, majoritatea din Europa – în principal din Germania, Italia, Austria, Elveția, Franța, Olanda și Turcia – dar și un număr semnificativ de companii din S.U.A. Această componență reflectă foarte fidel transformările ce au loc pe piața mondială a materialelor plastice, de ex. numărul și suprafața totală de prezentare a companiilor din Asia se mențin de mai mulți ani la un nivel ridicat. În special China, Taiwan, India, Japonia și Coreea de Sud impresionează prin participările lor la K. Varietatea și caracterul internațional al companiilor expozante sunt garanția faptului că tematicile cu caracter special sau de stringentă actualitate se bucură de o atenție cel puțin la fel de mare ca subiectele ce suscită un interes constant – cel mai adesea eficiența sub aspect energetic, al resurselor și al materialelor.
K 2019 va ocupa întreaga suprafață disponibilă a centrului expozițional Messe Düsseldorf, adică cele 18 pavilioane expoziționale cu suprafață netă de 175.000m².
La K 2019 va fi reprezentat, în întreaga sa întindere și profunzime, întregul flux de producție. În mod firesc, cauciucul va juca, la rândul său, un rol important. Cu toate că acest sector este unul considerabil mai mic decât cel al materialelor plastice, cauciucul joacă un rol primordial pentru o serie de industrii extrem de puternice și este un domeniu înalt inovativ. Încă de la lansarea sa, Rubber Street a devenit o parte importantă a K și constituie, ediție de ediție, un magnet pentru vizitatori.
K este un adevărat barometru al performanței și o piață globală a inovațiilor în branșa materialelor plastice și cauciucului. Aici, specialiștii din ambele sectoare vin pentru a-și prezenta soluțiile și aplicațiile vizionare pentru industriile beneficiare: auto, ambalare, electrotehnică, electronică și comunicații, construcții, dar și medicină și industria aerospațială.
Statutul său special se fundamentează nu numai pe marea popularitate și vizibilitate a industriilor reprezentate, ci și pe recunoașterea, reflectarea și tratarea activă a preocupărilor vremurilor pe care le trăim.
Pentru că, de la schimbările climatice și până la digitalizare, omenirea se găsește acum în fața unor mari probleme și provocări, o parte din cauzele acestora fiind chiar acțiunile și activitățile umane din trecut. Și acum toți avem răspunderea de a ne continua dezvoltarea și progresul în mod sustenabil, pentru ca planeta noastră să rămână un loc locuibil și plăcut pentru viitoarele generații. Industria materialelor plastice și cauciucului, care se reunește în octombrie la Düsseldorf în cadrul K 2019, este pregătită să își asume această răspundere și să își aducă eficient contribuția în acest efort comun.
photo: Messe Düsseldorf/ctillmann
NO COMMENT