Tema ediției: “THE FUTURE IS NOW “ #sustainABILITY. Pe 2 și 3 noiembrie 2019 ne întâlnim la Palatul Telefoanelor pentru a 23-a ediție V fair. Două zile de shopping care ne conectează cu cea mai mare comunitate de pasionați de design contemporan și vintage.
De-a lungul celor 11 ani de existență pe piața din România, V fair a devenit un conector al inițiativelor locale din industria creativă, cu multe acțiuni în zona de educație, formare și proiecte colaborative. Misiunea principală a proiectului este promovarea designerilor și artiștilor locali care activează pe piața creativă de design vestimentar, accesorii și bijuterie contemporană.
Înscrierea pentru secțiunile design vestimentar, accesorii și bijuterie contemporană se face pe baza unui portofoliu. Formularul de înscriere AICI
“Moda se transformă cu o viteză fulgerătoare, azi se poartă ceva, mâine ceva complet diferit. Ne întrebăm mereu ‘What’s the next big thing?’ Pot fi materialele inovatoare precum Tencell, Econyl, pielea vegană sau folosirea unor materiale clasice în feluri noi. Sau poate piesele vestimentare devin multifuncționale – azi porți o salopetă și mâine o transformi într-un top cu pantaloni. Rămâne la latitudinea ta să decizi cum o sa fie viitorul în modă. The Future is Now.” Laura Călin, fondator V Fair
Selecția designerilor la V fair este realizată de un juriu cu experiență, astfel ca cele două zile de târg să conțină cele mai bune creații.
Criteriile de selecție pe care le urmărim sunt: calitatea designului și a execuției, coerența colecției, interpretarea direcției dată ca temă, viziunea și calitatea prezentării portofoliului. Colecționarii de vintage autentic sunt invitați să trimită un e-mail de înscriere la [email protected] Data limită pentru înscrierea portofoliilor: 4 octombrie 2019.
NO COMMENT