MODEXPO 2019 – Expoziție internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, vine în completarea COSMETICS BEAUTY HAIR și oferă vizitatorilor, mai ales doamne și domnișoare, ocazia perfectă de a-și reînnoi garderoba pentru sezonul toamnă/iarnă 2019 și primăvară/vară 2020.
La ediția organizată în această toamnă, care se desfășoară în Pavilionul B2 din cadrul Centrului Expozițional ROMEXPO, s-au înscris peste 50 de companii din România, dar și din alte țări cu tradiție în industria modei și industria textilă: China, Republica Moldova, Polonia, Spania și Turcia. Așa cum s-au obișnuit de la edițiile precedente, vizitatorii MODEXPO își pot achiziționa produse de marochinărie (poșete, genți, curele, portofele, mănuși) din piele naturală și artificială sau din mixuri de materiale textile, care se remarcă prin calitate și design contemporan, blănuri, confecții, produse tradiționale și hand-made, tricotaje, încălțăminte și accesorii. MODEXPO nu ține cont de siluetă, de aceea, oricine își poate găsi în cadrul lui haine potrivite oricăror măsuri.
Evenimentele conexe MODEXPO II aduc laolaltă specialiștii din industrie și pasionații de modă și frumos. Atelierele Ilbah vor susține zilnic ateliere de croitorie unde vizitatorii vor fi invitați să-și conceapă obiecte vestimentare. La final, obiectele confecționate pot fi păstrate de participanții la workshop. Înscrierile la acest atelier se fac la adresa: https://www.eventbrite.com/e/descopera-secretele-croitoriei-modexpo-ii-2019-tickets-71038549213.
În premieră, scena din Pavilionul B2 al ROMEXPO va găzdui zilnic, de la ora 12:00 și de la ora 15:00, show-uri de modă organizate de Universitatea Națională de Arte București, unde calitatea, ingeniozitatea și bunul-gust își vor da concursul! Venera Arapu, Oana Rosca și Sergiu Chihaia, împreună cu studenții lor, vor oferi publicului cele mai spectaculoase și inovatoare ținute! Universitatea Națională de Arte București va organiza în prima zi a MODEXPO, pe 26 septembrie, în Sala de conferințe din cadrul Pavilionului B2, conferința „Poluarea și Reciclarea vestimentației”, susținută de profesorii Venera Arapu, Oana Roșca și Sergiu Chihaia. MODEXPO va deveni, astfel, locul de întâlnire a publicului cu profesioniștii din lumea fashionului!
ROMEXPO organizează, în perioada 26 – 29 septembrie, în Pavilionul B2 al Centrului Expozițional, două manifestări reprezentative pentru industria frumuseții și a modei: COSMETICS BEAUTY HAIR – Expoziție Internațională de produse și echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură și MODEXPO II – Expoziția internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, accesorii.
NO COMMENT