READING

Flavia Bîrsan – pasiunea pentru pictură

Flavia Bîrsan – pasiunea pentru pictură

Distribuie articolul:
Share

I-am înmânat premiul de Best Designer sau mai bine spus de Best Artist, Flaviei Bîrsan în cadrul celei mai recente ediţii Inedithe, la care Revista Atelierul este partener media. Ne plac lucrările Flaviei şi ne place modul în care a răspuns la întrebările noastre cochete. Ne place să cunoaştem persoane sincere, care îşi descoperă pasiunea în timp.

Cum a fost să primeşti titlul de la noi, de Best Designer la Inedithe?

Să primesc titlul Best Designer de la Revista Atelierul a fost ceva total neașteptat și, cu atât mai mult, o surpriză minunată. La Inedithe am fost prezenți mulți artiști emergenți sau recunoscuți, cei mai mulți cu activitate în domeniul modei, și mă bucur că tablourile mele au atras privirile. Spațiul în care am expus a fost unul foarte potrivit lucrărilor mele abstracte; pereți din beton brut, nefinisat, care au potențat culorile și au dat un sens nou liniilor și petelor de culoare.

Care este profesia ta de bază? Ce te-a determinat să începi această aventură creativă? Profesia mea de bază este cea de jurnalist. Primele mele joburi au fost în acest domeniu, urmate fiind de PR, respectiv creație online. Am început să pictez acum mai bine de 10 ani. Au urmat ani în care am pictat foarte mult, am urmat cursuri pe care le-am frecventat neîntrerupt și cu mare bucurie. Ultimul curs pe care l-am asimilat a fost unul online, livrat de un curator MoMA, care a așezat pentru mine o mulțime de piese lipsă privind teoria și tehnicile parinților abstractului american. Dincolo de aceste etape, normale pentru cineva care are o pasiune și dorește să invețe și să progreseze mereu, momentul care mi-a dat dorința și încrederea de a-mi face din artă o profesie, s-a întâmplat în anul 2015, când am devenit mamă. Familia și noul meu rol mi-au dat încrederea să pășesc într-o aventură care mi-a întregit personalitatea și m-a ajutat să mă exprim.

Care au fost ups and downs pentru Flavia Bîrsan?

Procesul de transformare prin care am trecut a venit la pachet, bineînțeles, cu ups and downs. Cele mai multe momente de apăsare au apărut când simțeam că nu reușesc suficient de bine să transfer pe pânză ceea ce aveam pregătit în suflet. Bune aceste momente, deoarece iți dau energia și puterea să ceri mai mult de la tine și să reușești. Pentru mine, 2019 a fost un an cu mai multe ups decat downs, am senzația că munca și pasiunea pe care le-am depus în ultimii 10+ ani mi-au adus multe reușite și satisfacții. Iar premiul Best Designer acordat de Revista Atelierul a fost, cu siguranță, un astfel de moment.

Mă simt împlinită ca artist atunci când simt că am transpus pe pânză ceea simt, dar și atunci când clienții mei îmi spun ce înseamnă o anumită lucrare pentru ei sau când consideră că o anumită piesă este ceea ce lipsea căminului lor.

Cum arată atelierul tău? Cum ai început să îl aranjezi?

În 2016 am construit un atelier lângă casă, atelier care este ba foarte ordonat, așa, ca un magazin de culori și panze, ba devastat de activitatea mea în fața șevaletului și de multitudinea de materiale. Recunosc, însă, că, din primavară până în toamnă, lucrez afară, sub un umbrar. Este extraordinar să întinzi culori pe pânză în lumina zilei și să te bucuri de natură. Este și puțin dificil, deoarece pânzele pe care lucrez sunt mari, dar m-am obișnuit să le ”transport” dimineața și seara din și în atelier.

 

Cum este experienţa unui târg naţional pentru tine?

Îmi place foarte mult să ies din spațiul meu, să expun și să fiu deschisă tuturor întrebărilor și feedback-urilor vizitatorilor. Am avut experiențe minunate, am legat cunoștințe și prietenii și, ca să abordez și partea materială, evenimentele au generat vânzări și comenzi ulterioare.

Cum arată o zi creativă pentru tine?

În multe feluri. Uneori, se formează în mintea mea ideea unei lucrări și, abia aștept să vină dimineața pentru a începe lucrul. Alteori, după săptămâni de lucru la o pânză, conștientizez că mă aflu într-un impas, reîncep să lucrez, să greșesc, să descopăr noi sensuri și, dintr-o dată, se concretizează un final pe care îl simt bun. De asemenea, mă impulsionează și îmi dă o energie bună pictarea unei pânze comandate, încerc să ințeleg clientul, spațiul său și să internalizez aceste informații în procesele mele de creație. Îmi place mult să experimentez. Au existat perioade în care adoram să lucrez în ulei, dar acum îmi place să lucrez în culori acrilice și să introduc pentru accentuarea anumitor zone, linii mate, clare de cărbune. Lucrez pe pânze mari, cu cuțite de paletă, gletiere, șpacluri, bidinele sau pensule foarte late. Simt nevoia de a transpune repede o idee pe pânză, iar acrilicele sunt potrivite pentru lucrări dinamice. Când lucrez, adopt un stil gestural (action painting), incărcat de emoții și sentimente, iar acest lucru cred că este vizibil în tușele largi, dinamice care apar în majoritatea tablourilor mele.

De unde îţi iei sursele de inspiraţie?

Sursele mele de inspirație sunt multiple. O piesă de mobilier, o arhitectură interesantă, culoarea cerului, starea de bucurie sau, dimpotrivă, de tristețe – toate acestea pot fi pentru mine surse de inspirație. Probabil acesta este motivul pentru care sunt îndrăgostită de abstract, îmi oferă posibilitatea să exprim prin blocuri de culoare ceea ce văd și simt.

Ce ne poți spune despre noutățile pe care le-ai creat în ultima vreme? 

Anul acesta am creat concepte integrate în serii. Cea mai apreciată de către public și clienți a fost    seria Îngerilor. Ultima serie la care am lucrat asiduu pe sfârșit de an, prezentă cu câteva pânze și la Inedithe, se cheamă Perpetuum.  O noutate pentru anul viitor este că, în paralel cu seriile abstracte, voi crea o serie dedicată camerelor pentru copii. Lucrările sunt realizate pe fundaluri inspirate din stilul meu abstract, iar personajele sunt pictate naiv. Mintea creativă a copilului unește cele două stiluri și găsește înțelesuri mereu noi. Cel care mă inspiră, dar și imi validează aceste picturi, este, bineînțeles, baiețelul meu, Filip.

Ce sfaturi oferi unui artist la început de drum? Pe ce să pună accent? Să creeze necontenit. Să nu se lase descurajat, ci să persevereze. Să încerce să își definească publicul și să se gândească la acesta atunci când creează. Să participe la competiții internaționale. Să își creeze o prezență online prin care să își comunice viziunea și creațiile.

Care este cromatica ta preferată? Care este profilul clientului ideal pentru lucrările tale? Îmi place mult să lucrez cu griuri, mă fascinează complexitatea acestora, dar, anul aceasta, am învățat să apreciez și să lucrez destul de mult și cu albastrul. Arta mea se adresează oricui iubește culoarea, notele calde și pozitive. Discut despre picturile mele cu persoane din țara noastră sau de pe alte continente și mă bucur că  oameni pe care probabil nu îi voi cunoaște niciodată față în față, doresc să aibă lucrări de-ale mele în căminul lor. Am observat că oamenii se bucură să îmi vadă lucrările în diverse stadii, pe conturile mele Instagram si Facebook. Mesajele și reacțiile primite m-au convins că expunerea picturilor mele provoacă o bucurie celor care mă urmăresc, prin urmare nu aștept crearea unei serii complete, ci comunic către publicul meu ori de câte ori o lucrare ajunge într-un stadiu care îmi place. Cred că este o rețetă de succes atât pentru mine, cât și pentru publicul meu, care simte arta mai aproape, mai accesibilă.

Foto credit: Vadim Bondar

Comentarii

Revista Atelierul: platformă activă de prezentare online şi offline a industriilor creative şi culturale, naţionale şi internaţionale. Cu un număr de peste 9 milioane de cititori, din 2010 am publicat peste 3080 de articole, promovăm peste 1.500 de artişti și designeri de produs, şi suntem parteneri media viabili la peste 600 de evenimente de profil.

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share