Cei care sunt deja familiari cu programul Fundației Calea Victoriei știu că de 12 ani le oferim cursanților noștri o experiență de învățare inedită și o variantă de a-și petrece timpul liber într-un mod util și plăcut. Cursurile Fundației au promovat întotdeauna cultura, arta, curiozitatea și dorința de a te autodepăși.
Nu ne oprim nici acum și vă dăm întâlnire, cu aceleași subiecte electrizante și lectori charismatici, chiar la voi în sufragerie! Fundația Calea Victoriei a trecut toate cursurile lunii aprilie în online. Ai nevoie doar de calculator sau telefon și o conexiune bună la internet, ca să participi live la Cursul de Actorie, Vorbire în public sau Fotografie de portret. Vestea bună este că nu mai ești limitat de spațiu în nici un fel. Indiferent de locul din țară sau din străinătate în care te afli acum, poți să-ți petreci două ore pe seară descoperind Atelierul de Scenaristică, ritualurile din Magia românească, Cum să-ți îmbunătățești stima de sine sau orice alt subiect care te fascinează, dar pentru care nu ai avut timp până acum.
Și pentru că în această perioadă toți avem nevoie să ne păstrăm starea de bine și mintea în funcțiune, te invităm să participi la cursuri alături de întreaga familie. Poți plăti un singur loc la curs și apoi să vă desfătați împreună cu Istoria Religiilor, Barocul și clasicul în arhitectură, sau să acumulați noi cunoștințe la Cursul de Diplomație. Programul complet al cursurilor ONLINE din luna Aprilie se află AICI.
Cursurile vor fi transmise seara, între 19-21, prin Zoom.us. Ca și până acum, trebuie să faci înscrierea de pe site, de pe pagina cursului, apoi să achiți taxa de participare. Cu câteva zile înainte de data începerii, noi îți vom transmite un link unde vei urmări cursul ales.
Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.
Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.
NO COMMENT