Revista Atelierul a creat un set de întrebări (oracol contemporan, cum ne place nouă să spunem) şi vrem să aflăm de la creativi, cum s-au adaptat la această nouă realitate. Sergiu Califar, arhitect şef la Pure Mess a propus aceste răspunsuri.
1. Cum arată atelierul/biroul tău?
Este situat într-o casă cu influențe brâncovenești, iar biroul este amenajat într-un stil eclectic care ne reprezintă atât pe noi ca echipă, cât și amprenta pe care o lăsăm asupra proiectelor Pure-Mess Design.
2. Ce ai schimbat pentru a te simţi ca la birou?
Momentan nu am adus mari schimbări, pentru că locuiesc vis-a-vis de birou, iar dacă am nevoie de ceva urgent, ajung rapid. Viitorul birou de „acasă” este în construcție, fiind într-o casă în care mă voi muta curând
3. Ce ai adus de la serviciu/ din atelier pentru a te simţi şi acum business?
Calculatorul – nu mă pot desprinde de el și atunci când mă aflu în fața lui sunt mult mai productiv.
4. Care este rutina ta acum? Cum arată înainte o zi de lucru pentru tine?
Am început să nu îmi mai pun alarma la ceas și ziua de lucru începe mai târziu acum, în jurul orei 9:00, față de 8:00 cum obișnuiam. Restul zilei continuă ca și până acum, printre mailuri, proiecte și discuții cu colegii mei care lucrează și ei de acasă. Cea mai mare diferență este că au dispărut întâlnirile cu clienții, pe care le-am înlocuit cu discuții la telefon și mailuri, iar vizitele la șantier au fost amânate pentru moment.
5. Cât de fericit este animalul tău de companie?
Nu am animal de companie, dar zilele acestea am fost mai atent la timp și îndeplinirea task-urilor și mi se pare că pot fi mai atent și am mai multă răbdare.
6. Simți că acest timp petrecut acasă te inspiră mai mult? Ce ai realizat creativ?
Sunt mai liniștit în această perioadă pentru că nu mai sună telefonul atât de des, și mă pot concentra mai bine pe partea de creativitate a proiectelor, fără a mai fi nevoit să îmi bat capul cu micile probleme întampinate zilnic.
7. Site-ul unui creativ pe care îl urmăreşti constant şi vrei să il recomanzi cititorilor noştri? De ce îl urmăreşti pe acesta?
Hamid Nicola Katrib (www.hamid-nicola-katrib.ro) pentru că are un stil bine conturat, asumat, care exprimă partea luxuriantă a designului și îmi mai plac mult studio1408 (www.studio1408.com), pentru că au o compoziție curată și echilibrată.
8. Ce site din industria creativă ai descoperit recent, şi ti se pare că trebuia să îl descoperi mai devreme?
Cu siguranță https://yodezeen.com/ și https://iqosa.com/.
9. Ce muzeu/ galerie online urmăreşti?
Berlinische Galerie – un muzeu-galerie de artă modernă și contemporană din Berlin
10. Tips and tricks de motivatie şi productivitate care dintotdeauna au funcţionat pentru tine şi funcţionează şi acum? Care sunt noile tips & tricks care te motivează să fii creative şi pe care le-ai descoperit în ultimele 7 zile?
Recent am achiziționat o tablă de scris, unde trec toate “TO-DO”-urile și sarcinile de care eu și colegii meu suntem responsabili în funcție de proiecte. Ne ajută să rămânem concentrați asupra sarcinilor importante și să avem o structură a lucrurilor pe care le avem de trimis, modificat, adaptat.
11. Care sunt melodiile happy preferate, top 3?
Natti Natasha- Tonta, Harry Styles – Watermelon Sugar şi Todric hall-Nails,Hair, Hips, Heels
12. Care este plăcerea ta vinovată în materie de muzică pe care o asculţi dintotdeauna, şi care reuşeste şi acum să te motiveze?
Depinde foarte mult de stare, dar în general muzica care transmite energie și mesaje puternice, care îți induc o stare bună.
13. Spune-ne 3 seriale noi pe care le urmăreşti acum? Şi un serial care este guilty pleasure?
Hmm… Toy boy, Grace and Frankie și The two popes.
14. Ce videoclip muzica, tutorial şi/sau podcast creativ*ai descoperit sau redescoperit?
Podcastul Pe Bune realizat de Andreea Vrabie de la Decât o Revistă. Întrebările bine alese și invitații din domenii variate mă surprind și învață întotdeauna ceva nou.
15. Ce carte ai pe noptieră? Ne poți recomanda o carte bună pentru o lectură liniștită și relaxantă?
“Secretele întregii vieți” scrisă de Elena Iuliana Neagu
16. Oferă-ne un sfat/citat/ proverb haios, insolit care te-a scos dintr-o stare stresantă
„O să supraviețuim!” „O să fie bine!”
PS: Scopul acestui mini-interviu este pur motivaţional și inspirațional. #StayHome & Be Creative!
Dacă vrei şi tu, să răspunzi la acest interviu trimite-ne un mail la [email protected] şi revenim cu detalii.
NO COMMENT