Distribuie articolul:

Pe Alexandra Ciocan am cunoscut-o la unul dintre cursurile one-to-one pe care le organizăm, (detalii despre aceste cursuri aici)  ne-au plăcut foarte mult vibe-ul ei & creaţiile sale ilustrate, aşa ca am decis să îi luăm un interviu. A fost una dintre cele mai bune idei editoriale, răspunsurile ei sincere, fabuloase sunt exact ceea ce trebuie pentru creativii din România, fie că sunt la început de drum sau nu.

1. Cum ai pornit în această aventură creativă, şi cum se înţeleg cele 2 meserii ale tale?

Am început drumul acesta creativ acum aproape 12 ani, în liceu. Am dat peste un site internațional care crease o comunitate în jurul artiștilor amatori și așa am început să desenez, mai întâi digital, cu mouse-ul. Apoi am continuat să văd pictura și desenul ca pe modalități de a mă exprima, fiind un adolescent emotiv și introvert. Prin clasa a 11-a am început să mă gândesc serios la a mă pregăti pentru o facultate de profil și a face din pasiunea mea meserie. Aici povestea mea devine, cred, tipică sau similară poveștilor multor creativi. Îmi cumpărasem câteva cărți, începusem să lucrez la portofoliu și la nu mult timp după au început discuțiile despre cum voi muri de foame ca artist și cum arta nu este o profesie, ci un hobby. Textele cliseice și expirate mi-au ajuns adânc în minte, iar eu i-am lăsat pe ai mei să decidă pentru mine, fiindcă eram temătoare și ușor de influențat. Așa că am urmat o altă facultate, alt masterat, m-am angajat și am început viața de adult. În timpul facultății m-am concentrat intens pe studii încercând să compensez golul pe care îl lăsase momentul anterior, pe care îl priveam ca pe un eșec. Mai pictam uneori și îmi reaminteam de drumul la care renunțasem. Cu trecerea timpului însă am început să mă dedic tot mai mult lucrului creativ, iar cu aproape doi ani înainte de pandemie am stat la o discuție onestă cu mine și am decis că e momentul să mă iau în serios.

Jobul meu de zi e corporatist. O mare parte din mine ar vrea să spună că sunt artist full-time, dar ăsta e adevărul. Lucrez în IT, fac o combinație de suport clienți și leadership într-o companie internațională cu oameni faini. Sunt două domenii total diferite, care nu au nici o legătură și cred că asta stârnește curiozitate celor din jur. M-am simțit prost mult timp pentru că mă vizualizam fiind aceasta artistă care își vinde sufletul creativ pentru bani, într-un mediu steril. Dar nu e chiar așa. Day job-ul ăsta e cel care îmi permite să îmi cumpăr materiale și să investesc în continuarea drumului artistic.

Cât despre cum se înțeleg cele două, gândirea mea creativă nu se oprește la începerea jobului. Așa cum și ce fac la job îmi rămâne uneori în minte și după program. În mod interesant, unele interacțiuni din timpul programului aprind câte o idee care creste și se modifică ajungând să-mi schimbe percepția asupra felului în care privesc spre exemplu o lucrare în curs de realizare. Time managementul rămâne o provocare și asta pentru că nu am un program flexibil. Spre exemplu, am nevoie de lumina naturală pentru a picta, dar asta se suprapune cu orarul de lucru. Încerc să compensez cum reușesc și nu renunț nicidecum la angajamentul de a lucra pentru ce îmi doresc, zilnic. Așa că de multe ori pictez seara, noaptea, în pauze de masă și oricând este timp. Adevărul e că nu mai contează când am timp, ci doar că am timp. Încerc să îl fructific și îmi doresc ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore. Dar până la urmă cine nu își dorește asta.

2. Care sau mai bine scris cine sunt ilustratorii naţionali şi internaţionali care te inspiră? De ce i-ai ales pe aceştia?

Dacă încerc să mă rezum doar la câțiva, și e dificil să fac asta, trebuie să le menționez pe Maria Surducan, Oana Ispir și Georgiana Chițac. Sunt artiste și ilustratoare consacrate, le admir stilurile și lucrările foarte mult. Asta pentru că îmi par foarte autentice și departe de trenduri. Au o tehnică impecabilă, comunică foarte eficient prin ilustrațiile lor și au idei atât de creative că îmi doresc să le pot privi prin prin filtrul unui copil. Iubesc texturile în artă așa că asta mă atrage și la ceilalți artiști. Pastelurile uleioase ale Mariei, linogravura Oanei și acuarele Georgianei sunt un deliciu pentru ochi. Aspir să lucrez în ilustrația de carte și privindu-le arta învăț să am răbdare că voi ajunge acolo la un moment dat.

Îmi mai place mult Raluca Bararu, pentru stilul ei întunecat și ireal. Este cu siguranță un artist distinct, nu am mai văzut pe altcineva cu un stil similar. Una dintre descoperirile recente este Raluca Burcă, mă inspiră prin modul în care se joacă cu texturile și mă provoacă și pe mine să mă murdăresc pe degete fară remușcări. Din peisajul internațional printre favoriți se numără Lane Smith, Francisco Fonseca, Carson Ellis, Fran Meneses, Lee Sung Ho .

3. Cum arată atelierul tău? S-a schimbat ceva în atelier de când a început pandemia?

Atelierul meu e micuț și modest. E un colț de cameră de fapt, dar e locul în care mă simt cel mai bine, în care îmi încep nerăbdătoare ziua și unde o închei cu greu. E locul în care îmi petrec de asemenea toate weekendurile și zilele libere.  E încărcat de hârtii, pensule, acuarele și guașe, cărți și căni de cafea sau ceai. E locul acela în care dezordinea mea e ordonată și face sens, dar și cel în care uneori e haos și atunci ajung să îmi depozitez din materiale și pe pat sau pe oriunde apuc. Prin orice colt al atelierului poți găsi oricând un soi de praf magic compus în mare parte din pigmenți și bucăți de creion ascuțit, dar mai ales nelipsitele fire de par. Așa-i cu câine și pisica într-un open space.  De când a început pandemia am avut ‘oportunitatea’ de a-l încărca cu și mai multe materiale și device-uri. Trebuie să recunosc că I’m a bit of a hoarder și lucrul asta nu e ușor practicabil când dispui de un spatiu restrâns. Sunt într-o continuă căutare de modalități pentru a optimiza spațiul din atelier și a găsi noi soluții de depozitare.

4. Cum este o zi de creaţie pentru tine? Ce muzică preferi să ai pe fundal?

Îmi place să îmi plănuiesc zilele și să stiu de la început ce urmează să fac. Uneori, ce e drept, planurile suferă modificări și nu ajung să semene cu ce e în capul meu.

Am o structură pe care încerc să o mențin sau mai degrabă să o practic. Încep cu o cană de ceva cald,  schițe neinteligibile și notițe. Scot pe hârtie idei și planuri, încerc să le pun de o parte pentru a nu le pierde și a reveni la ele mai târziu. Încep ziua cât de devreme se poate pentru că dimineața sunt cea mai productivă și pentru că îmi da senzația că am mai mult timp la dispoziție.   Îmi umplu biroul mai ceva ca o tarabă de târg cu borcane cu apă, pensule și acuarele. În prima fază creionez, fac studii de culoare, compoziție sau doar mă joc. Găsesc lucrul acesta necesar pentru a-mi exersa mana înainte de a mă apuca sau a continua de lucrat la o ilustrație finisată.  Cât lucrez la o ilustrație finală îmi place să ascult la căști o combinație de podcasturi și muzică. Mi-a plăcut ‘Art Curious’ care vorbește despre istoria artei dintr-un unghi aparte sau ‘Creative Pep Talk’ care e un podcast foarte energetic și motivant. Recent am descoperit și ‘3 points perspective’, un podcast adresat ilustratorilor, foarte fain și util mai ales celor aflat la început de drum. Cât despre muzică, îmi place să ascult alternative rock, jazz, muzica clasică, sountrackuri de filme. Azi spre exemplu am devorat soundtrackul filmului „Human”, compus de Armand Amar.

 

5. Care este cea mai insolită comandă pe care ai primit-o? Şi care sunt subiectele cele mai dragi ţie?

Cea mai neobișnuită comandă primita până acum este una pentru un client privat din Romania, medic reumatolog. A dorit o serie de lucrări care să estetizeze niște patologii nu tocmai estetice. Am rămas surprinsă de propunerea ei și sensibilizată de ideea de a găsi ceva frumos în ceva dureros. Ne-am împăcat bine la colaborare, eu iubesc să pictez mâini, mi se par foarte expresive, iar clienta mea este pasionată de semiologie.  Focusul meu se învârte în jurul poveștilor. Îmi aleg subiectele în funcție de povestea pe care vreau să o spun, unele au rămas aproape de mine, pe altele abia le descopăr și realizez că îmi sunt poate și mai dragi. Chipul și figura umană sunt pentru mine unele dintre cele mai atrăgătoare subiecte, evocative și pline de impact, cu un potențial imens de a comunica mesaje. Am învățat că orice poveste are nevoie de un personaj ,uman sau nu, sau de o mărturie că personajul a făcut cândva parte din povestea respectivă. Explorez perspectiva asta indiferent de felul ilustrației: că e conceptuala, stilizată sau realistă. Îmi place să folosesc de asemenea în ilustrațiile mele elemente naturale, plante și animale, dar și elemente fantastice.

6. Este greu să pătrunzi în spaţiul ilustratorilor de renume? Ce paşi urmezi acum?

Găsesc că fiecare are spațiul lui și fiecare are libertatea și responsabilitatea de a și-l crea. Pentru mine sunt foarte vizibile munca și timpul depus de cei care au ajuns să fie acum renumiți. Cu un parcurs diferit sau nu, au început această călătorie mai devreme ca mine. Însă eu sunt ferm convinsă că niciodată nu e prea târziu și că fiecare are ritmul său. Ce este greu însă e să pătrunzi în acest spatiu al tău din comunitatea ilustratorilor, pentru că similar oricărei ființe umane și oricărui artist, am și eu anumite dubii sau temeri. Dar e nevoie de efort consistent și dedicare, poate reziliență cel mai mult. Și câteodată sunt tocmai aceste dubii care te ajută să găsești soluții sau perspective noi asupra muncii tale. Un lucru pe care îl găsesc dificil este partea de networking și asta pentru că pandemia face lucrurile să fie mai anevoioase. Am legat totuși anul acesta câteva prietenii frumoase cu alți ilustratori români și mă simt bine să găsesc și să ofer sprijin . Încerc să fac cât mai mult din ce îmi este în putință pentru a mă dezvolta. Mă gândesc constant la cum pot să îmi îmbunătățesc practica, ce pot să învăț nou, ce pot să fac diferit. Profit de oportunitățile care vin și încerc să găsesc altele. Învăț exersând și din feedback-ul primit, îmi analizez lucrările după ce le termin și învăț cu siguranță și din ce fac ceilalți.

7. Ce proiecte pregăteşti?

Acum dezvolt o serie de lucrări numită „A handful of humanity”. Progresul e încet, dedic mai mult timp studiului și pregătirii astfel încât seria să aibă coerența pe care o doresc și să fie coeziva. „În cuptor” mai am câteva ilustrații pentru clienți privați și o colaborare pentru un proiect tip NFT cu o companie din Barcelona.

8.  Ce sfaturi oferi celor care vor să facă o reconversie profesională, în domeniul creativ?

Sfaturi nu pot oferi, nu cred că sunt în măsura în care să fac asta. Însă dacă ar fi să discut cu un amic care ar dori să se reprofileze și mi-ar cere o părere i-aș spune următoarele: ‘’Gica, nu uita că jobul plătește facturile și mâncarea din farfurie. Lăsând gluma la o parte, cred în fraza cliseică „Urmează-ți visele!”. Dar cred că am motive bine întemeiate. Treaba cu visele e că ne suntem datori să încercam să facem ce dorim și ce ne place. Și nu pentru că ar fi o alegere mai ușoară și viață ar fi un film idilic. Ci pentru că realist vorbind tindem să facem mai bine ceea ce ne place. Dedicam mai mult timp, energie, resurse, ne investim cu totul în ceva care ne atrage. Așa că dacă visul tău nu e să lucrezi 9-5, daca nu iți place jobul tău, există șanse mari să stagnezi, să te complaci și să te frustrezi. Nu vrem toți oare să nu trăim vieți frustrate? Eu zic că reprofilarea, gândită bine, ne poate aduce mai multă bucurie sau dacă asta e prea mult spus, ne poate ajuta să dăm mai multă valoare timpului nostru.

Acestea fiind zise, cred că e important să iți înțelegi perspectiva asupra domeniului creativ. Îl vezi ca pe un hobby sau ca pe o profesie? Ca pe ceva ce faci doar când ai dispoziția necesară sau ceva căruia să i te dedici zi de zi, indiferent de circumstanțe? Pentru că inevitabil, va fi un challenge. Iar apoi, tehnica se poate învăța. E nevoie de timp și cu cât exersezi mai mult, cu atât devii mai bun, ca în orice domeniu.

I-aș mai spune lui Gica să rămână mereu curios, documentat și să fie conștient că urmarea viselor nu e romantică, ci are nevoie de un plan, de acțiuni susținute și mai ales de răbdare. Nimic nu se întâmplă peste noapte.