Romanian Design Week, cel mai amplu festival multidisciplinar dedicat industriilor creative, prezentat de The Institute și UniCredit Bank, a ajuns la finalul celei de-a noua ediții. Sub tema #together, evenimentul a primit peste 15 000 de vizitatori în intervalul 4-13 iunie în București și a subliniat, lucru devenit deja tradiție, importanța, succesul și contribuția pe care industriile creative le au în societate.
Ediția de anul acesta a fost una dintre cele mai complexe organizate până acum și a prezentat publicului un circuit expozițional vast, completat de o serie de evenimente satelit desfășurate în întreg orașul.
„După ce am traversat un an în care arta s-a văzut nevoită să se reorganizeze și, de ce nu, reinventeze pentru a putea supraviețui, ne-am bucurat enorm să vedem din nou designul românesc și internațional promovate și sărbătorite la adevărata lor valoare. Mai mult ca niciodată, am înțeles că lucrurile bune, lucrurile care contează cu adevărat, nu se pot face decât dacă rămânem împreună”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute și fondatorul festivalului Romanian Design Week.
Pentru a doilea an consecutiv, publicul a fost așteptat la Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculești nr. 29), locație care a găzduit expoziții de design și instalații amenajate în interior, completate de spații exterioare, propice pentru networking și relaxare. La Galeria Senat, vizitatorii au putut explora RDW Selection 2021, o colecție cu unele dintre cele mai bune proiecte de design și arhitectură realizate în ultimii doi ani pe plan local, curatoriată de către boardul creativ RDW. Conceptul și arhitectura expoziției au fost dezvoltate alături de Attila KIM Architects. Aceasta poate fi vizitată online, prin intermediul unui tur virtual, aici. La UNA Galeria, publicul a descoperit Stradal, o expoziție dedicată designului grafic, prezentată de Local Design Circle. Expoziția este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. La Galeria IOMO, cei prezenți la festival s-au putut bucura de două expoziții: Rethinking Plastic, o colecție de obiecte inovatoare și sustenabile, dezvoltate și realizate din plastic reciclat, prezentată de ASAP România, dar și We are in this together, ce a înglobat lucrările a zece artiști ce s-au lăsat inspirați în munca lor de grija pentru sănătate și activitatea desfășurate de Rețeaua de Sănătate Regina Maria.
Instalația IQOS World – Network of Emotions a introdus publicul într-o experiență multisenzorială, bazată pe sunet și lumină. Aceasta a ridicat un semn de întrebare cu privire la profunzimea relațiilor dintre oameni, fiind semnată de artistul Adrian Damian.
Publicul s-a putut destinde la cornerul A STATE OF THE ART BUILDING, prezentat de Art Property Development și a primit un boost de energie la instalația Recharge Life Station by ŠKODA România. Concept store-ul Room21 a prezentat o selecție de produse românești atent curatoriate, potrivite pentru toți cei care au vrut să se bucure de o sesiune de shopping. Formatul RDW Open Air, al cărui concept arhitectural a fost realizat de echipa Zeppelin Design, a inclus dubLU by UniCredit, joc distractiv cu puckul, ALTfel by Absolut, o colecție de mobilier urban, perfect pentru conversații alternative, trei rastele de biciclete semnate de Urban Monkey, utile pentru cei care au ales să vină la festival pe două roți, dar și un bar care a făcut ca atmosfera să fie una plăcută.
Bulevardul Aviatorilor nr. 8 A a devenit anul acesta RDW Design House, un important punct de întâlnire al comunității creative bucureștene. Locația a acomodat patru expoziții de design contemporan internațional, reunite în formatul Design Flags, dar și un concept store Room21.
Tot parte din programul #rdw2021 a fost și expoziția Shaping Design. Together., care continuă până la data de 27 iunie la Muzeul Național de Artă al României. Aceasta prezintă traiectoria creativă a cinci dintre cele mai prolifice studiouri de design de produs din România – Agnes Lukacs, Dare to Rug, Radu Abraham, Dragoș Motica (AȘKIA R&D) și Stardust Architects, investigând aportul acestora la creionarea scenei locale de design contemporan. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Expoziția poate fi descoperită inclusiv online, prin intermediul unui tur virtual – aici.
Formatul Design GO a numărat anul acesta peste 60 de evenimente și spații satelit, care au sărbătorit împreună designul, creativitatea și rezistența business-urilor locale într-o perioadă marcată de provocări.
Mai multe detalii pe website, Facebook și Instagram.
- Un proiect: The Institute
- Prezentat de: UniCredit Bank
- Co-producători: Primăria Municipiului București, Centrul Cultural Expo Arte
- Cu sprijinul: ARCUB – Centrul Cultural Al Municipiului București
- Parteneri: Art Property Development, Regina Maria, ASAP, Absolut, Urban Monkey, IQOS
- Partener auto: SKODA
- Susținut de: Illy, Jidvei, Savana, Bilka, GRID
- Parteneri culturali: Uniunea Artiștilor Plastici, Combinatul Fondului Plastic, Muzeul Național de Artă al României
- Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural, Euromedia, B365.ro
- Parteneri media: Arhitext.com, Designist.ro, Feeder.ro, Glamour, Igloo, Inspirationist, IQads, Modernism, Molecule-F, Munteanu, Revista ARTA, Revista Atelierul, V Fair, Zeppelin, Zile și Nopți, WorldArchitectureCommunity
- Echipa de creație: Radu Manelici + Sebastian Pren
- Parteneri Digitali: Into VR
- Partener de monitorizare: MediaTRUST
Un proiect al The Institute, Romanian Design Week s-a impus în cele nouă ediții de până acum ca fiind cel mai important festival multidisciplinar din România – o radiografie a stadiului actual de dezvoltare a designului și a industriilor creative: arhitectură, urbanism, design de interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar, design de obiect sau a altor inițiative sau proiecte care folosesc creativitatea ca principală resursă de dezvoltare. În fiecare an, Romanian Design Week trasează o hartă a evenimentelor și spațiilor ce promovează designul.
NO COMMENT