READING

Dor de Viscri – primul album fotografic

Dor de Viscri – primul album fotografic

Distribuie articolul:
Share

Doi fotografi români, Rareș Beșliu și Adrian Năsturică, au lansat „Dor de Viscri” – primul album fotografic despre Viscri, ilustrat prin 86 de imagini unice, însoțite de povestea satului, scrisă în trei limbi (română, germană, engleză). Tipărită în România, cu drag de țară, „Dor de Viscri” este o carte realizată la cele mai înalte standarde de calitate, după modelul celor mai renumite albume fotografice din lume. Blocul de carte este cusut, coperta este de tip hardcover, cașerată, cu inserturi de hârtie colorată în masă.

Albumul are 244 de pagini și este structurat în două părți. Prima este povestea satului în cuvinte, scrisă de Ioana Flangea, ce poate fi citită ca pe o carte de beletristică plină de emoție. A doua parte se răsfoiește ca un album de artă fotografică, ce cuprinde 86 de fotografii, atent alese de cei doi fotografi, din peste 20.000 de cadre. Sunt fotografii care reușesc să transpună cu totul cititorul în lumea satului și surprind atât locuitorii, cât și arhitectura caselor, natura sau scene rurale, autentice, din viața de zi cu zi.

„Casa albastră, cu gutui în geam, pe care am găsit-o în Viscri, mi-a deșteptat dorul de copilărie, de locul acela sacru, tainic, numai al meu” – sunt cuvintele care deschid cartea și tot ele exprimă cel mai bine începutul aventurii de a publica un album fotografic.

Rareș Beșliu spune că: „Dor de Viscri a plecat de la un gând frumos și încă nu ne vine să credem că a devenit realitate. Țin minte și acum că mergeam spre Târgu Mureș și am văzut indicatorul către Viscri, 13 km la stânga. Auzisem de el, dar nu-l vizitasem niciodată. Am vrut să fac un popas scurt, dar m-am îndrăgostit și din acel moment nu mi-am dorit altceva decât să iau la pachet viața de acolo și să o putem oferi și altora, sub forma unei cărți de acest fel. E vorba despre viața satului de ieri și de azi, cu tradiții neîntinate și oameni buni, care sfințesc locul și îl fac să arate mai viu decât la nașterea lui. Pentru asta, le mulțumim!”

 

Albumul poartă cititorul în natură, pe ulițe, printre case și acasă. Îi prezintă acestuia o nouă lume, văzută prin obiectivul a celor doi fotografi îndrăgostiți de Viscri, satul care l-a fermecat chiar și pe prințul Charles și care face parte din patrimoniul UNESCO.

„Ca fotograf, te bucuri și apreciezi imaginile digitale, însă nimic nu se compară cu sentimentul pe care-l ai când le vezi tipărite, pe hârtie, când sunt palpabile. Cu toate acestea, inițial mi s-a părut o idee nebună să scoți o carte, mai ales în regie proprie. Am fost sceptic multă vreme la ideea lui Rareș, până când am ajuns și eu la Viscri. Atunci l-am înțeles, iar visul lui a devenit visul nostru și am muncit cot la cot ca să devină realitate”, completează Adrian Năsturică.

„Interesul pentru Viscri a crescut mult în ultima vreme, iar asta îmi dă speranța că putem reînvia la fel de frumos și restul satelor noastre din România. De-a lungul timpului, am primit mult sprijin de la oameni buni, dar inițiativa lui Rareș și Adrian a fost neașteptată. E un vis să poți cuprinde într-o carte toată atmosfera de aici și să vrei cu atâta ambiție să o transmiți mai departe lumii întregi (și spun asta mai ales pentru că e scrisă în trei limbi). Pe scurt, există acum un album fotografic de care aveam nevoie și cu care ne mândrim”, declară Caroline Fernolend, Director Executiv al Mihai Eminescu Trust (MET)

Despre autori

Rareș Beșliu este de meserie antreprenor, dar de când a descoperit fotografia, pasiunea a luat locul business-ului. Acum îi dedică tot timpul lui și construiește proiecte frumoase în jurul ei. Adrian Năsturică este fotograf de mic copil, iar în 2007 a înființat New Age Photography, cea mai mare școală de fotografie din România, unde predă și în prezent. Ioana Flangea este traducător și iubitoare de cărți, oameni, călătorii și povești. Toate acestea au făcut-o să accepte cu bucurie să documenteze și să scrie despre Viscri.

„Dor de Viscri” este disponibil pentru comadă în librăriile Cărturești din țară sau online la: http://raresbesliu.com/dor-de-viscri-album-fotografic/ si https://nasturica.com/dor-de-viscri/

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share