READING

Curs comprimat de scriere de proiecte culturale

Curs comprimat de scriere de proiecte culturale

Distribuie articolul:
Share

Te aşteptăm pentru a participa ONLINE şi live, la cursul de scriere de proiecte culturale pentru finanţări publice din partea AFCN, Ministerul Culturii & primării locale. Cursul este de 120 de minute (90 de minute oră de curs intensiv, comprimat și 30 de minute de consultanță pe ideea ta de proiect)  & este susţinut de Mihaela Ion.

Începem cursul, marţi, 22 martie, online, de la ora 19.00.

Reluăm cursul şi în zilele de miercuri, 23 martie de la ora 19.00 & joi 24 martie de la ora 19.00.

În momentul în care rezervi un loc la [email protected], te rog să ne menţionezi şi data când poţi participa: 22 martie sau 23 martie sau 24 martie.

Punem accentul atât pe partea creativă, cât şi pe cea administrativă & antreprenorială:

  • cum să scrii un proiect clar și bine structurat
  • cum să găseşti categoriile de public ţintă și beneficiari
  • pe ce să pui accentul în redactarea proiectului
  • tips & tricks care pot face diferenţa în evaluarea unui proiect
  • Obiective SMART
  • Sustenabilitatea şi continuarea unui proiect cultural
  • Tematici bine ales pentru a fi în concordanţă cu cerinţele cofinanţărilor.

Mai multe detalii, întrebări, înscriere: [email protected]

Cursul de 120 de minute costă 300 RON.

 De reţinut:

  • pentru a-ţi rezerva şi păstra locul trebuie să realizezi plata 50% sau 100% anticipat; După ce achiţi prima tranşa sau factura integral, îţi transmitem datele de acces online.
  • noi suntem ONG, nu punem niciun fel de TVA pe factură, cursul va costa la final tot 300lei;
  • ţinem la punctualitate, originalitatea ideilor şi la discuţiile libere;
  • vei primi pe mail suportul de curs în format PDF;
  • pentru a te înscrie scrie-ne un mail la [email protected]
  • întâlnirile au loc online şi live, vei primi pe mail toate informaţiile pentru acces.
  • maximum de persoane per curs este de 3(trei).  In total, fiind 9 locuri disponibile  pentru cele 3 zile.

Detalii trainer

Mihaela Ion

Cu un doctorat în istorie şi masterate în domeniul istoriei artei & teoriei şi practicii imaginii, Mihaela Ion se ocupă de organizarea evenimentelor în cadrul asociaţiei Atelierul de Creaţie, de gestionarea echipelor de proiect cu cofinanţare publică, privată, autofinanţare.  Proiectele redactate/consiliate de ea au o rată de success de 80%, proiectele ei realizate alături de Asociaţia Atelierul de Creaţie (Revista Atelierul, Creative Night Talks, Noaptea alba a creatorilor şi designerilor de produs) au primit constant din 2011, cofinanţări publice de la Ministerul Culturii, AFCN, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timiş. Iar proiectele ei au fost finaliste la Gala Elle Decoration, Gala Societăţii Civile, Gala Voluntarilor, RoBlog Fest, Digital Divas.

Din ianuarie 2013 este acreditată CNFPA drept antreprenor în industria creativă. S-a specializat în domeniile educaţiei non-formale şi managementului voluntarilor şi a proiectelor prin participarea constantă la cursurile organizate de Tineret în Acţiune. Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă amplă în cadrul industriei creative şi culturale româneşti. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra, Paris, Selestat, Strasbourg şi Nancy, prin bursele oferite de Fundaţia Gabriela Tudor şi Courants du Monde, Ministerul Culturii din Franţa

În septembrie 2021 a absolvit cursul EUHeritage, un proiect transnaţional realizat prin intermediul Erasmus+, proiect cu tematica promovarea, identificarea, valorizarea patrimoniului cultural internaţional. Din aprilie 2021 este membră AICA România (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă).

Este evaluator independent pentru AFCN, Primăria Municipiului Timişoara (Centrul de Proiecte).

Mihaela a fost formator cultural invitat la Formare Culturală pentru cursul destinat managementului şi PR-ului cultural. De asemenea, în 2018 am fost lector universitar pentru cursul postuniversitar Istoricul tranzaţiile de artă, de la ASE, Relaţii Internaţionale Economice.

Website personal: https://mihaelaion.com/

Detalii despre activitatea academică aici: https://www.researchgate.net/profile/Mihaela-Ion

Aşteptăm de asemenea, oricând propunerea ta pentru acest curs online şi în variantă personalizată one-to-one, pe care să îl programăm exclusiv în funcţie de timpul tău liber.

Comentarii

Revista Atelierul: platformă activă de prezentare online şi offline a industriilor creative şi culturale, naţionale şi internaţionale. Cu un număr de peste 9 milioane de cititori, din 2010 am publicat peste 3080 de articole, promovăm peste 1.500 de artişti și designeri de produs, şi suntem parteneri media viabili la peste 600 de evenimente de profil.

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share