Distribuie articolul:

Continuăm seria de interviuri dedicate proiectelor organizate de Qolony, şi în acest calup Andrei Tudose şi Sabina Suru ne-au oferit mai multe detalii despre The Somatist, The Entropist & The Skeptic, despre interdisciplinaritate şi colaborare.

Sabina Suru & Andrei Tudose lucrează la granița dintre artă, științe sociale și tehnologie. Sabina este adeptul unei abordări obiectuale a fotografiei, respectiv holografiei, argentice și alternative, având fundament în pictură și multimedia, în timp ce Andrei a activat mulți ani în domeniul cifrelor, sociologiei și marketing. Proiectele lor abordează teme precum viziune instrumentată, surveillance, spațiu privat vs. public, identitate digitală și obiectivizare, prin colaborări cu practicieni din diverse domenii, precum cercetare științifică, dans contemporan și muzică.

Andrei Tudose

Care sunt cele mai mari provocări ale unui demers precum „The Somatist, The Entropist & The Skeptic”?

The Somatist, the Entropist & the Skeptic aduce împreună o varietate de domenii în jurul unei inițiative transdisciplinare: cercetare sociologică, cercetare artistică, învățare automată/ inteligență artificială, creare de obiecte interactive și sunet algoritmic. Toate acestea depind de interacțiunea cu publicul. Așadar, una dintre principalele provocări ale demersului este construirea unei punți de legătură între aceste componente și, mai departe, către publicul care va participa la evenimente, pentru a facilita transferul simetric de informație.

Chiar dacă conceptele pe care le abordăm se reflectă în viața noastră de zi cu zi, nu întotdeauna investim atenția necesară pentru a le înțelege. Aceasta este una dintre mizele proiectului – chestionarea și înțelegerea legăturilor pe care fiecare dintre noi le avem cu tehnologia în interacțiunile cotidiene. Folosind limbajul artei și tehnologii de ultimă generație legate de senzori fiziologici, învățare algoritmică, blockchain și multe altele, încercăm să deschidem un dialog cât mai larg cu publicul. Care, până la urmă, este co-autor în cadrul acestui proiect: el oferă forma finală a instalației pe care o vom expune la Simultan Festival și la Rezidența BRD Scena 9 la toamnă.

Ce lucruri noi ai descoperit pe parcursul cercetării și lucrului la această inițiativă? Cum se împletesc aici sociologia, știința și arta, industriile creative?

Am fost surprinși de multe ori de când am demarat proiectul. Este o cercetare vie, care iese uneori de sub controlul nostru și face lucrurile mult mai neașteptate și frumoase. De exemplu, în partea de cercetare sociologică, în baza datelor colectate în cadrul Eurobarometrului, am analizat relația românilor cu știința și tehnologia. Este un teritoriu plin de tensiuni interioare: pe de o parte, între dorința noastră, a oamenilor, de a afla mai multe despre aceste domenii, ale căror avantaje și beneficii le recunoaștem pe deplin. Pe de altă parte, avem dificultăți în a le înțelege, dificultăți legate de accesul efectiv la informație, prezentarea acesteia într-un mod ușor de înțeles și internalizat, dar și corelarea cercetărilor teoretice din aceste domenii la realitățile cotidiene – cum se reflectă progresul științific și tehnologic în viața noastră? Din contextul acestor tensiuni reiese utilitatea demersului „The Somatist, the Entropist & the Skeptic” și a abordării transdisciplinare pe care o propunem. Când punem împreună toate cunoștințele și instrumentele disponibile în cadrul echipei proiectului, devine evident cum putem să dezvoltăm valența de facilitator a industriilor creative. Încercăm să construim o platformă care să încurajeze schimbul de informație, într-un mod cald și prietenos, care, apropo, este una dintre strategiile motivaționale pe care le-am revelat în cadrul cercetării sociologice.

Când și sub ce formă vom vedea rezultatele Art Clinical Tests?

Art Clinical Tests va fi o „mină de aur” din punctul de vedere al informației pe care o vom colecta – date fiziologice ale voluntarilor care vor participa în proiect, reacții emoționale la tehnologiile și conceptele pe care le folosim, informații atitudinale colectate prin intermediului unui chestionar și, nu în ultimul rând, testarea efectivă a modului de funcționare a câtorva dintre prototipurile pe care le creăm. Vom începe să împărtășim încă din vară din această bogăție de informații pe canalele de social media (facebook.com/qolony.eu și instagram.com/qolony.eu) și prin podcast-uri (pe anchor.fm/qolony). Iar din toamnă va așteptăm să interacționați cu instalația rezultată în urma acestei cercetări în două expoziții – una la Timișoara, în cadrul Simultan Festival (10-18 septembrie) și una la București, la Rezidența BRD Scena 9 (începând cu data de 19 noiembrie). Lucrările pe care le vom prezenta se vor baza pe rezultate din cursul Art Clinical Tests, dar vor evolua și se vor schimba chiar în cadrul expozițiilor, în urma interacțiunii pe care fiecare vizitator o va avea cu ele.

Pentru artiştii care vor să pornească pe acelaşi traseu interdisciplinar, ce recomandări le poţi oferi?

Nu știu dacă le pot numi recomandări, însă, pornind de la drumul pe care l-am parcurs eu în acest domeniu creativ al artei și științei, sunt 3 lucruri pe care le-am învățat și mi-aș fi dorit să le fi știut de la început:

1. Lucrurile se întâmplă în echipă. Industriile creative și arta evoluează odată cu societatea. Visul artistului solitar, care creează minunății închis în turnul de fildeș al atelierului său, se cam destramă. Trebuie să accepți că nu ai cum să le știi și să le faci pe toate singur. În echipă, fiecare aduce viziuni și know-how noi, care până la urmă îmbogățesc viziunea colectivă a grupului. Ai încredere în cunoștințele și instinctele celorlalți, ia-o pe căi pe care nu te-ai gândi să le explorezi în mod obișnuit și s-ar putea să ajungi în locuri fantastice.
2. Conexiuni. Conexiuni. Conexiuni. Pentru fiecare idee pe care o ai, cu siguranță există numeroși oameni care ar vrea să se implice. Tot ce trebuie este să găsești povestea potrivită pe care să le-o spui, să găsești punctele comune de interes și să îi aduci în aceeași barcă. Iar de acolo să vâsliți. În echipă.
3. Totul se leagă. Filmul pe care l-ai văzut acum 1 an. Cursul opțional pe care l-ai făcut în facultate. Discuția de la cafea de acum 5 zile. Orice abordare transdisciplinară înseamnă libertate și creativitate. Ieșitul din paradigme devine noua paradigmă, iar orice experiență, orice detaliu, cât de mic, din experiența ta se poate transforma într-o idee, într-o componentă a unui proiect transdiciplinar sau măcar poate să creeze o punte de comunicare, care să aducă echipa împreună.

***

Sabina Suru

Cum ai ajuns la formula de desfășurare „Art Clinical Tests”din cadrul proiectului, pentru a creiona o experiență ce gravitează în jurul definirii tipului de relație care se poate manifesta în interacțiunea om – inteligența artificială?

În practica mea de până acum, am observat iar și iar o relație majoritar unidirecțională între artiști și public, chiar și în varianta unei abordări interactive ori participative. Zic asta în sensul că structura, de la concept până la materializarea finală a unei lucrări ori instalații, pare să depindă integral de artist sau echipa proiectului, iar publicului îi rămâne, cel mai adesea, doar un spațiu restrâns (dacă nu chiar predefinit) de interacțiune. În „The Somatist, the Entropist & the Skeptic”, întreaga echipă am hotărât să ieșim din această bulă ușor navigabilă și să oferim publicului un rol mai important. Cea mai bună cale de a face asta este să deschidem pur și simplu ușile atelierelor noastre în mijlocul proiectului, să testăm, împreună cu voluntari din rândul publicului, tehnologiile pe care le descoperim și dezvoltăm și, mai ales, să vedem dacă nu cumva atât procesul, cât și instalația finală, pot fi îmbunătățite, prin posibile inputuri și idei primite de la oameni pe parcursul acestor teste. Eu visez situații în care oameni din public ar putea observa ori propune detalii pe care eu, artistă adâncită în proiect încă de la momentul zero, cel mai probabil nici nu le-aș mai remarca, fiind constant atât de aproape de nucleul lucrurilor.

În primele valuri de discuții pentru aceste teste, am explorat cu întreaga echipă o multitudine de idei – cum ar fi ca oamenii să vină la aceste teste ca la un cabinet medical? Să fie totul alb și curat, să nu existe nici cel mai mic detaliu contextual care să deturneze experiența; fiecare om din public să ne spună doleanțele lui/ ei legate de relația cu tehnologia, cum i-ar spune unui medic ori unui psiholog. Noi să prelevăm date fiziologice, vizuale și numerice, legate de felul în care reacționează într-un context supravegheat și să le oferim niște tratamente metaforice, simbolice ori emoționale. Am ales, în final, o structură fluidă, pe care să o adaptăm, din mers, participanților. Așa că vă așteptăm cât mai mulți, între 9-15 iunie alături de noi, să descoperim împreună interacțiuni și dinamici posibile.

Ce reprezintă pentru tine ca artist instrumentele științifice și tehnologia și cum vezi din perspectiva asta evoluția în artă și relația om-artă-știință-tehnologie?

Am considerat întotdeauna că nu există niște separări nete între un domeniu sau altul. Există, desigur, specificități ale fiecăruia înconjurate de o multitudine de zone de interferență care au o influență foarte mare asupra culturii și societății. Un exemplu bun este fotografia, unul dintre mediile mele predilecte – dincolo de faptul ca a fost primul domeniu care a adunat la un loc, simultan, atât Academia de Arte, cât și Academia de Științe, în sec.XlX, la prezentările lui Daguerre -, este totuși un domeniu cultural, artistic, științific și tehnologic, toate într-unul, apărut dintr-un cumul de cercetări, încercări, experimente și serendipitate ale unui număr uluitor de chimiști, fizicieni, artiști, ingineri și amatori din varii domenii. Un scenariu similar l-a avut și holografia și multe alte tehnologii care sunt responsabile, în societatea contemporană, de fenomene care au ieșit larg din sfera lor predictibilă. Așadar, nu mi se pare că instrumentele științifice ori tehnologice sunt elemente pe care le privesc disociat de artă. În atelierul meu, care a devenit mai mult laborator de câțiva ani încoace, instrumentarul pe care îl folosesc provine din artă, medicină, chimie, optică, fizica materialelor, istorie și multe altele. Este un cumul de obiecte care influențează cum operez în procesele mele de lucru, dar nu într-un fel în care aș putea delimita de unde începe și unde se oprește arta vizuală, apoi componentele științifice ori tehnologice. E o țesătură care le cuprinde pe toate ca o tensegritate: dacă elimin una, se desface întregul ansamblu. Cam în același fel estimez și evoluția artei și a relației umane cu toate aceste componente – spațiile gri vor deveni o țesătură interdependentă și colaborativă tot mai fină (și funcțională; sau cel puțin așa sper).

Din perspectiva ta interdisciplinară, cum vezi statusul industriilor creative româneşti?

Cultural, cred că suntem obișnuiți să ne plângem mult și să avansăm încet. Nu știu pentru alții cum a fost, dar copilăria și adolescența mea, traversând anii ‘90 și 2000, au fost o continuă revoltă contra ceea ce părea un motto omniprezent: „Las’ că merge și-așa”. 🙂

Cu toate astea, mi se pare că începe să devină vizibilă o evoluție ascendentă pentru zona creativă românească. Industriile creative de oriunde (nu doar cele care înfloresc pe plaiurile mioritice), sunt și ele tot o țesătură de interdependențe între domenii diverse, zone gri și nișe. În cei aproape 15 ani de când mă dezvolt ca artist multimedia, plecând dintr-un punct (și o scenă culturală) majoritar setată într-o paradigmă monomedia, am întâlnit un număr semnificativ de oameni dispuși să iasă din zona de confort a practicii lor, pentru a dezvolta industriile creative de la noi, dincolo de zonele lor de interes. Din ce în ce mai mulți practicieni independenți, ONG-uri și fundații, artist run’s și galerii, organizații culturale independente, chiar și de stat, înțeleg și aplică din ce în ce mai mult și mai vizibil un nou motto fluid, construit deseori în jurul conceptului “împreună”. Pare, din fericire, că participanții scenelor creative de la noi încep să iasă din paradigma artistului solitar și să se orienteze spre colaborare, conlucrare, codezvoltare. Și acesta cred că e pasul esențial de care avem nevoie pentru a dezvolta o scenă culturală amplă, puternică și cu adevărat creativă.

De asemenea, despre proiectele Asociaţiei Qolony am discutat cu Mihaela Ghiţă, cofondatoare a asociaţiei, în cadrul Creative Night Talks.