Distribuie articolul:

Cu formaţia GRAIU am colaborat la Creative Night Talks ediţia dedicată Culturii Naţionale, în 2021, însă le urmărim activitatea muzicală în mod constant. GRAIU înseamnă Alina Ciolcă (voce), Adrian Chepa (bass, percuții, drâmbă, membru fondator) și Mac Marian Aciobăniței (chitară). Cea care ne-a răspuns la acest interviu este Alina Ciolcă

Cum a început povestea GRAIU? Cine se află în cadrul acestui proiect şi care sunt meseriile voastre de bază?

A început cu un field-holler afro-american – mie îmi place să îi spun în traducere liberă ”hăulită de plantație” (pentru că și are ceva în comun cu hăulitul de la noi), probabil cel mai arhaic tip de cântec tradițional de la originile blues-ului – și cu revelația apropierii acestuia de o doină maramureșeană. La vremea aia săpam după folclor afro-american, făcând parte (și în prezent) dintr-o trupă de blues pe numele ei Dusty Ride. Colegul de Dusty Ride și, mai târziu, de GRAIU, Adrian Chepa, aromân de fel, mi-a recomandat călduros de asemenea audiții de muzică tradițională aromână polifonică, sesizând și el elemente de cânt vocal și melodice comune cu acele cântări tradiționale afro-americane. Și dacă m-am pornit să abordez două din dialectele (proto)românei – aromâna și daco-româna (româna standard de aici), mi-am autopropus și asumat provocarea de a găsi și cânta folclor și în celelalte dialecte de care recunosc că doar la școală auzisem – megleno-româna și istroromâna. Așa a început povestea la stadiul de concept, proiectul fiind lansat însă în aprilie 2019 sub titulatura Alina Ciolcă & Band, ca (ceea ce și era) un proiect solo al meu, Alina de la Dusty, pentru că da, am vrut și să profit de bruma de notorietate pe care o căpătasem prin nișa pe care o frecventam deja. Inspirația numelui GRAIU a venit un pic mai târziu, în anul următor.

Cei doi colegi ai mei Adrian Chepa (bass, percuții, drâmbă, membru fondator) și Mac Marian Aciobăniței (chitară) sunt exclusiv muzicieni, adică doar cu asta se ocupă, iar Adrian are studii muzicale de specialitate. Eu în schimb duc o ”viață dublă” (și asta de la bun început), adică pe lângă muzică, sunt manager de proiect în domeniul achizițiilor. Desigur asta e ocupația, dacă stau să mă gândesc, de meserie (după studii, și am și practicat puțin) sunt de fapt traducător-interpret-terminolog și politolog.

Cum aţi ajuns la numele GRAIU?

Odată cu o schimbare de componență în 2020, a devenit până la urmă clar că e nevoie de un nume de sine stătător al acestui proiect, care să exprime conceptul nostru de fuziuni folclorice. După ce l-am găsit, ne-am dat seama că a fost tot timpul ”sub nasul nostru” cum s-ar zice, pentru că pe de o o parte era de altfel un termen frecvent folosit în conținutul nostru când ne refeream la cântecele în diverse graiuri de aici și de la sud de Dunăre și la conștientizarea faptului că și cel afro-american e tot un grai – vernacular în engleză . Practic, ”graiu” încapsulează perfect conceptul nostru, ca o referință nu doar lingvistică ci și muzicală, știut fiind că în etnomuzicologia românească, graiul desemnează tocmai muzica tradițională regională (vocală mai ales) care corespunde graiului lingvistic, cu trăsăturile ei melodice, ritmice, cântul tradițional, samd.

Am colaborat pentru Creative Night Talks, una dintre ediţille noastre dedicate tradiţiilor, cum vedeţi voi interdisciplinaritatea într-un proiect cultural?

Cred că și ceea ce am povestit mai sus despre chiar numele nostru susține total această abordare, lucru de care am vorbit și cu ocazia Creative Night Talks. Ca perspectivă generală însă și indiferent la ce arte sau domeniu cultural (inclusiv cu scopuri strict documentare) ne raportăm, oamenii au nevoie să vadă/audă și ideal să simtă o poveste, nu doar o suită de ”produse culturale” dacă le putem spune așa. Contextul uneori spune mai multe sau la fel de multe ca ”produsul” în sine și ajută la înțelegerea lui de către public. Și apoi cred că e binevenit să cultivăm un anumit nivel de profunzime, într-o lume mereu pe fugă cu prea puțină dispoziție și timp pentru reflecție. Asta bineînțeles pe lângă valoarea strict documentară/informațională a asocierii unor perspective variate asupra produsului cultural promovat.

Care este cea mai insolită poveste de concert pe care o aveţi?

Îmi vine în minte primul concert de tip ”atelier (muzical)” pe care l-am susținut în cadrul unui festival de arte la Buzău (7 în 7 Arts Festival) – asta pentru că au urmat și altele, chiar recent. Prima interacțiune cu un public foarte tânăr – elevi de liceu, și cuceritor de receptiv. Timp de două ore și jumătate cât a durat în final, copiii aceia nu s-au ridicat de pe scaune și nu s-au uitat în telefoane. Zile de genul acesta te fac să mergi mai departe.

De ce este important din punctul vostru de vedere păstrarea şi conservarea patrimoniului imaterial?

Mă feresc de cuvinte mari și de platitudini. Și o să spun că e important să știm de unde venim de fapt, să cunoaștem și să înțelegem arhetipuri culturale primordiale pe care le regăsim în acest patrimoniu imateriale prin definiție și să conștientizăm că lumea nu începe (și nu se termină) cu noi. Dincolo de acest plan mai degrabă etic, artistic vorbind, vom descoperi o bogăție creativă fascinantă, nepoluată de intenții comerciale/industrializante întotdeauna nivelatoare, care pe unii i-ar putea lua prin surprindere. Ca să dau un exemplu la îndemână și să nu abstractizez excesiv, este în logica diferenței între folclor și muzică populară. Sau între orice fel de muzici standardizate – vezi blues-ul – și muzicile originare tradiționale din care au pornit – muzicile tradiționale afro-americane fiind cu mult mai diversificate și versatile decât ceea ce s-a cristalizat ca blues. Asta încercăm să propunem și noi – un act de rememorare al unui patrimoniu de muzici care nu au fost create în scopuri de divertisment.

Purtaţi de obicei costume care se potrivesc cu melodiile voastre, de unde le procuraţi?

Sursele sunt diverse pentru că și ținutele combină elemente de port tradițional cu elemente moderne/curente sau obiecte vestimentare care ele însele sunt reinterpretate/inspirate din cele tradiționale. Dacă vorbim de cele strict tradiționale, ele au fost în general achiziționate de la târguri de gen, sau magazine de muzeu (ex MȚR), iar cele inspirate din tradițional – de la orice loc din țară unde (în mod nepremeditat) găsim ceva potrivit.

Cum se poate integra tradiţionalul în contemporan fără să se elimine unul pe altul?

Cu creativitate dublată de respect, aplecare și modestie față de creația originară tradițională.

Cum vedeţi statusul industriilor creative româneşti?

E mai degrabă un sentiment personal decât o opinie avizată, și cu siguranță influențată de experiența exclusivă cu domeniul muzical, că diversitatea e încă la stadiul mai degrabă de declarație și că în realitate piața românească a industriilor creative e încă destul de conservatoare (nu în sensul constructiv) și reticentă față de abordări alternative, de conținuturi mai profunde, de lucruri la care s-ar putea să fie nevoie de un pic mai mult efort de marketing decât crearea unui eveniment pe Facebook.

Ce pregătiţi pentru următoarele spectacole?

Mai mult concept, mai multă poveste dar nu neapărat rostită, cu elemente vizuale grafice care să întregească mesajul conceptual al pieselor. Vor fi spectacole conceptuale explorând exclusiv o componentă sau alta din proiectul nostru.