Zilele Caleido

Distribuie articolul:
Share

Zilele Caleido celebrează diversitatea culturală, cu accent pe cultura romă, printr-o serie de manifestări artistice desfăşurate între 25 și 28 august, în Piața Ferentari din București. Taraful de la Vărbilău, Johny Romano, artistele Alina Șerban, Katia Pascariu sau Niko G. x Kali sunt doar câteva dintre numele care se regăsesc în programul Zilelor Caleido. Accesul la evenimente este liber.

Timp de patru zile, publicul va întâlni personalități rome și adevărate modele de succes la evenimentele din cadrul Zilelor Caleido, care îmbină spectacole de teatru, concerte, DJ sessions și ateliere de fotografie, dans, pictură, teatru, meșteșuguri, educație civică și istoria culturii rome, alături de gastronomie.

„Programele pe care le-am derulat în Ferentari de-a lungul timpului au avut efecte vizibile în îmbunătățirea calității vieții, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Totodată, ne-au ajutat și pe noi să vedem mai bine oamenii de aici și lucrurile cu care se confruntă în fiecare zi. Evenimentele din acest an au fost gândite pentru a aduce împreună oamenii din Ferentari și pe cei din afara lui, care îndrăgesc cultura romă, pentru a crea punți și colaborări, atât în comunitate, cât și în afara ei. Există motive reale de mândrie pentru ce au reușit oamenii de aici să facă în ultimii ani, de la un dialog constructiv cu autoritățile și până la depășirea stereotipurilor și afirmarea tinerilor pe mari scene din țară și străinătate. Toate acestea însumează sute de ore de muncă, ce au la bază un vis, o pasiune și încrederea într-un viitor mai bun.” spune Ion Borșan, președintele Fundației Amfiteatru, organizatorul evenimentului.

Taraful de la Vărbilău și Tanti Mioara, una dintre rarele femei – lăutar din România, recunoscuți pentru muzica cu tâlc de la sat, vor susține pe scena Zilele Caleido un concert Șaraimanic dedicat publicului de toate vârstele. Johny Romano, artistul fenomen descoperit și susținut de Connect-R, care combină rapul cu  muzica lăutărească, precum și tinerele artiste Niko G. x Kali (Nicoleta Ghiță și Mihaela Drăgan), autoarele primului album de trap feminist din România, „Tehno-Vrăjitoarele”, care abordează teme antirasiste și sociale, dar și subiecte personale în versurile lor, alături de Dj Aldessa și Dj Skiller, completează un program eclectic.

Alina Șerban, actriţă, dramaturgă, scenaristă și prima regizoare romă de teatru şi film din România, va fi prezentă în cadrul Zilelor Caleido cu spectacolul autobiografic „Cel mai bun copil din lume”, o poveste a fetei de etnie romă, care descoperă încă din fragedă copilărie diferențele de rasă, culoare, mediu, dar care reușește să răzbată în viață și să transforme complexele în determinare și motivație. Spectacolul va fi urmat de proiecția scurtmetrajului realizat de Alina Șerban, „Bilet de iertare”, primul film despre sclavia romilor din perspectivă romă (Mențiune Specială la TIFF, Best Narrative Director la Female Voices Rock – SUA).

Katia Pascariu, românca inclusă de criticii de film în topul celor mai buni actori din 2021, realizat de New York Times, vine la Zilele Caleido cu un spectacol care se joacă și la 12 ani de la prima reprezentație, „Copii răi”, și care vorbește despre fractura de comunicare dintre copii şi părinţi/profesori.

Din programul Zilelor Caleido nu lipsesc nici producțiile marca Studiourile Ferentari, printre ele regăsindu-se „Povestiri din curtea școlii”, un spectacol creat împreună cu tineri care locuiesc în cartierul Ferentari, despre poveștile lor, din cartier și din viață.

Aldessa Georgiana Lincan, feministă activistă romă, cu expertiză în advocacy și organizare comunitară la firul ierbii cu grupuri de femei rome, tineri romi și tinere rome, va susține în cadrul Zilelor Caleido un atelier de limba romani și unul de activism civic.

Zilele Caleido este un eveniment organizat de Fundația Amfiteatru, care va avea loc între 25-28 august, în Piața Ferentari din București, iar accesul este liber.  Evenimentul se adresează tuturor bucureștenilor interesați să cunoască realitatea autentică și diversitatea culturii rome, precum și adulților și copiilor din comunitatea din Ferentari, scopul acestuia fiind acela de a crește coeziunea socială în Ferentari.

Website: https://www.caleido.ro/ ; Facebook https://www.facebook.com/caleidoRO

Parteneri media: Radio România Cultural, Tananana, Adevărul, Revista Atelierul, DoR, IQads, Spotmedia, Zile și Nopți, Cooperativa urbană, Metropotam, Utopia Balcanica, Munteanu

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share