READING

Zilele Caleido: Nicoleta Ghiță (Niko G) și Mihaela...

Zilele Caleido: Nicoleta Ghiță (Niko G) și Mihaela Drăgan (Kali)

Distribuie articolul:
Share

Nicoleta Ghiță (Niko G) și Mihaela Drăgan (Kali) sunt actrițele și muzicienele care au pus la cale albumul Tehno-Vrăjitoarele, pe care publicul din București îl poate asculta live, pe 28 august 2022, de la ora 18:00, la Zilele Caleido (un eveniment care celebrează diversitatea culturală,  printr-o serie de manifestări culturale care vor avea loc între 25 și 28 august, în Piața Ferentari din București).

Despre proiectul Caleido şi mai ales despre Tehno-Vrăjitoarele puteţi să afli în interviul de mai jos, interviu în care am pus mai ales accentul pe tematici de industrii creative şi culturale.

Povestește-ne despre Tehno-Vrăjitoarele: cum a început și evoluat acest proiect, care e mesajul lui.

Mihaela: Munca la albumul Tehno-Vrăjitoarele a început în pandemie când noi nu am mai putut performa spectacolele noastre de teatru pentru că teatrele erau închise și ne-am apucat să explorăm în zona de muzica. Mai mult eu, pentru că Niko asta face de mulți ani. Mi-a insuflat și mie pasiunea ei pentru rap și ni s-a părut că un album de muzică rap și trap cu o viziune futuristă, feministă și antirasistă ar fi exact ce ar avea nevoie scena de muzică locală. Și l-am făcut.

Nicoleta: Noi în principal suntem actrițe. Kali m-a găsit într-un Club de Educație Alternativă pe care îl frecventam, m-a cooptat pentru un proiect de teatru și am început să colaborăm. Când a observat cât de mult mă pasionează muzica, a vrut să mă susțină făcând un proiect pentru a reuși să am un album, iar eu când am văzut acest lucru și că o pasionează și pe ea muzica, i-am propus să colaborăm pe piesele mele, așa că am tot lucrat până ne-a ieșit. Acum suntem Tehno-Vrăjitoarele și avem de gând să cucerim împreună lumea, pentru că conexiunea noastră a fost atât de puternică încât de la început, încât nu mai vreau să mă despart mulți ani de ea în ceea ce privește muzica și teatrul! Iar conceptele și discursul ei mă ajută enorm să mă dezvolt mai bine pe plan profesional și să înțeleg ce vreau sa transmit prin muzica mea și pe cine aș vrea să ajut prin asta. Mesajele noastre sunt feministe, antirasiste, dar și sociale.

Cum îți alegi vestimentația și ce rol joacă în conceptul artistic?

Mihaela: Are un rol foarte important prin care încercăm să promovăm o interpretare modernă a hainelor tradiționale rome. Pentru concerte ne îmbracă întotdeauna Loly by Zita Moldovan, brand-ul vestimentar al colegei noastre actrițe, Zita. În Loly ne simţim întotdeauna pe scenă ca niște super eroine.

Nicoleta: Vestimentația o aleg în funcție de spațiul și publicul pe care îl avem, rolul ei e de a primi și oferi încredere, pentru că odată ce te simți bine în pielea ta, munca ta va fi prestată la alt nivel. Ca exemplu, aș purta non stop colecția făcută de colega și sora noastră Zita Moldovan de pe site-ul ei ,,Loly-By-Zita Moldovan„, iar la nivel internațional urmăresc artiști precum Snoop-Dog, Weez-Kalifa, Trevi-Scat, Tyga, Azizaa-Mistyc, Princes-Nokia, Megan the stallion, atât din punct de vedere muzical cât și vestimentar.

Care au fost cele mai importante și interesante experiențe formatoare de până acum, și de crezi că au acum nevoie cel mai mult tinerii?

Mihaela: Tinerii au nevoie de o platformă culturală care să le potențeze talentele și prin care își pot găsi o voce. Pentru noi, cea mai importantă experiență a fost descoperirea Nicoletei și cooptarea ei în Giuvlipen.

Nicoleta: Cele mai importante momente pentru mine a fost când am cântat în teatre naționale precum: București, Craiova, Timișoara, Iași și altele, dar și faptul că am reușit să ieșim în străinătate, în țări precum, Germania, Italia, Austria, America și sper să colindam pământul împreună.

Fotografie de Andreea Campeanu

Ce vedem la Zilele Caleido și ce ați dori să transmiteți publicului de toate vârstele, mai ales celor care poate nu s-au întâlnit până acum cu muzica voastră?

Mihaela: O să vă prezentăm albumul nostru de rap cu un concept inovator, un album în care fiecare cântec are o poveste și e plin de mesaje și referințe culturale. Dacă am rupt noi la concertele noastre din America și Italia, în fața unei audiențe nevorbitoare de limba română, ne așteptăm să vă „vrăjim” și pe voi, la Caleido.

Nicoleta: La Zilele Caleido vom prezenta Albumul, două piese noi și două surprize ale serii aducând alături de noi, doi tineri foarte talentați din Ferentari alături de care am crescut și am evoluat până să o cunosc pe Kali. Vrem să arătăm publicului în primul rand puterea Femeii, evoluția noastră de anul trecut și până acum și conceptul nostru feminist și antirasist.

Cum vezi/ vedeţi evoluţia industriilor creative din România? Care sunt creatorii de produse care creează obiecte pe gustul vostru?

Nicoleta:  Avem nevoie de mai mult timp de educare în domeniu. Dar sperăm foarte mult la ce se întâmplă în străinătate, poate în felul asta românii ne vor privi și asculta altfel. Ținta mea/ a noastră, pe prim plan e de a cuceri străinătatea, pentru că priză avem pe oriunde mergem, timp în care vom vorbi despre societatea noastră;  e mai greu de lucrat în România pentru că artiștii nu sunt susținuți substanțial decât dacă prin anumite punți în industrie. Dar nu vom renunța până nu vom reuși să pornim o mișcare.

Momentan, dintre creatori, Zita Moldovan mă unge pe suflet când vine vorba despre haine/ design și stil. Pentru că adaptează hainele noastre tradiționale la lumea modernă, spărgând stereotipul femeii rome cu fusta lungă, batic pe cap și bănuții în păr. Nu renunțăm la ele, doar le reinventăm.

Interviu realizat de Anca Maco.

Comentarii

Revista Atelierul: platformă activă de prezentare online şi offline a industriilor creative şi culturale, naţionale şi internaţionale. Cu un număr de peste 9 milioane de cititori, din 2010 am publicat peste 3080 de articole, promovăm peste 1.500 de artişti și designeri de produs, şi suntem parteneri media viabili la peste 600 de evenimente de profil.

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share