Căsuțele miniaturale ne intrigă, ne provoacă și ne inspiră. De unde le vine acest efect? Antropologii ar spune că miniaturile sunt obiecte cu puternică valoare simbolică, estetică și afectivă. Arheologul Douglas Bailey scrie în cartea sa despre figurine preistorice („Prehistoric Figurines: Representation and Corporeality in the Neolithic”, 2005) că miniaturile sunt obiecte culturale prin excelență- nu există în natură. El afirmă că procesul de miniaturizare presupune selecție, iar ceea ce este eliminat devine la fel de important ca esența păstrată.
Prin dimensiunea și construcția lor, miniaturile ne dau ocazia să vedem și să înțelegem întregul din prima, observa și antropologul Claude Lévi-Strauss. Asta pune privitorul într-o poziție de putere: reducând scara obiectului – fie ca este un bonsai, macheta unei clădiri sau un tren de jucărie-, acesta devine ușor de manipulat. Miniaturile sunt făcute să fie privite, ținute în mână și astfel să interacționăm cu realitatea din jur dintr-o altă perspectivă.
Cinci artiști români contemporani ne propun propriile interpretări. După cum fiecare casă este diferită și cele imaginate de acești cinci artiști sunt unice: case cu suflet și case cu istorie, case minimaliste sau case călătoare.
Căsuțele lor se înscriu într-o lungă tradiție care coboară în timp mii de ani, o dată cu apariția în Neolitic a așezărilor umane sedentare. De atunci ni se păstrează modele de locuințe miniaturale din lut. Tot din vechime se păstrează și bogăția de semnificații cu care sunt asociate: modelele neolitice puteau reprezenta locuințe, dar și vetre și altare. În unele cazuri, au fost interpretate ca reprezentând chiar și pântecul feminin.
Miniatura Gumelnița. Sursa: cimec.ro.
La egipteni astfel de căsuțe erau plasate pe morminte pentru a găzdui sufletul pe lumea cealaltă – așa numitele „case ale sufletului”. Le vom întâlni ulterior în numeroase culturi din întreaga lume, până în ziua de azi.
Iar după cum o să vedem din ce ne propun artiștii români, căsuțele miniaturale încă sunt prezente în viețile noastre.
Ars Ana
Sunt fascinată de proiectul „Casa de piatră” a Anei Gurduza, cea care este în spatele brandului Ars_Ana, de simplitatea liniilor, abstracția detaliilor și minimalismul căsuțelor.
„Proiectul Casă de piatră a pornit la invitația prietenei mele, urma să se căsătorească, și fiind arhitect cu bun gust nu a găsit o amintire potrivită, cadou oaspeților. Ca să inventăm ceva original, ceva valoros care nu o să fie lăsat cât colea ne-am gândit la urarea cu care se întâmpină o familie nouă, și așa s-a născut Casa de piatră, care a devenit sătuc. Casă de piatră este o promisiune a unei clădiri care a fost zidită în asize de iubire, înțelegere, stabilitate. Ea face loc pentru o familie numeroasă dar și amintește invitaților despre ce au promis să fie.” povestește Ana.
Little Houses
Căsuțele Little Houses reflectă pasiunea pentru ceramică și dragostea pentru casele colorate ale Transilvaniei ale creatoarei, Raluca Tinca. Din 2013, artista realizează în atelierul din Brașov miniaturi din ceramică, dar și sub formă de bijuterii, ilustrații și imprimeuri. Iubim culorile vii și formele adorabile ale acestor căsuțe care par de poveste!
Povești din Lut
Tot din case tradiționale se inspiră și căsuțele Povești din lut. Căsuțele sunt realizate din lut și sunt arse în cuptor cu lemne, fiind pictate cu pigmenți minerali. Proiectul este și unul de recuperare și păstrare a memoriei satelor din România și a unei vieți apropiate de natură.
„Arhitectura unei case reflectă în ea personalitatea omului ce a construit-o, dar şi parfumul vremurilor trecute. Casele vechi ale satului românesc ne introduc într-o lume în care timpul avea altă curgere. Răbdarea cu care au fost realizate toate detaliile sculptate în lemn, armonia proporţiilor, simplitatea cromatică şi mai ales modul în care au fost îmbinate lemnul, argila şi paiele au dus la realizarea unor case de o naturaleţe inegalabilă. Aceste case ne fac portretul unei lumi pe cale de dispariție” ne descrie proiectul Florin Dumitru.
Marara
Marara Wood&Ceramic înseamnă Mara Patriche (ceramică) și Marilena Burcea (lemn). Cele două artiste sunt absolvente ale Unarte și dau viață unor case pe care le descriu ca:
„oglinzi senzoriale. În exterior sunt empatice cu natura, cu tot ce le înconjoară, în interior sunt păstrătoare de vise și secrete, sunt viețuitoare.”
Miniaturile Marei Patriche par să aibă o viață a lor, ducând cu gândul la niște spirite ale casei. După cum le descrie artista, ele sunt „decojite de orice atingere sau complicație urbană și sunt aduse aproape de o înfățișare poetică, naivă”.
Marilena Burcea lucrează cu materiale reciclate: bucăți de lemn și piese metalice recuperate ca atare, din obiecte găsite pe străzi, în garaje, șantiere din zona veche a Bucureștilor. Ea își vede demersul ca pe unul de recuperare și reconstrucție arheologică. Ne plac resemnificările pe care le dă unor materiale abandonate și călătoria pe care artista ne-o propune.
Fără comentarii