READING

Maria Zurbagiu sau Meri The Zu vrea să coloreze vi...

Maria Zurbagiu sau Meri The Zu vrea să coloreze vieți și pereți

Distribuie articolul:
Share

Maria Zurbagiu este sufletul mărcii proprii MERI THE ZU, care pune în fața spectatorilor culoare, imaginație, mesaj și multă pasiune. Pasiune pentru tot ceea ce face din suflet și cu suflet: murale, ilustrații, postere, graphic design. Se inspiră din tot ceea ce o înconjoară și nu numai.

1. Cine este artista Maria Zurbagiu? Ce te-a format ca artist-ilustrator? Unde dorești să ajungi?

Artista Maria Zurbagiu este o fetiță – nici măcar creață, pe vremea aceea – care desena “fete în mijlocul paginii”. Între o tură la psiholog și una într-un atelier de pictură, apele s-au liniștit și am început drumul lung și sigur al educației mele artistice: un pic de pictură cu Ludmila, grafică cu Bulacu, apoi cu Anca Boeriu și în final, la master, cu Alexi. Niște zei și niște formatori de excepție. Ei mi-au fost îndrumători. S-a presărat asupra-mi și un semestru de Erasmus în Poznan – un fel de Mecca al graficii. Plus niște colegi minunați, și mai mici, și mai mari, de la care am avut de învățat enorm.  Între timp, în ani, Maria Zurbagiu a devenit MERI THE ZU. Și vrea doar să coloreze vieți și pereți.

2.Cum îti găsești modelele, ai un model de unde te inspiri?

Woman rising from quicksand, Bacau, Romania, for Zidart festival 2022

În ultimul an m-a luat o dragoste fantastică de femeile astea minunate din viața mea și aș vrea să le cinstesc câte o lucrare, mai mică sau mai mare. Le sunt foarte recunoscătoare. Sunt destul de multe, mai am material și muze pentru niște ani, sigur.

3. Cum ai caracteriza ilustrațiile tale?

Acum? Colorate. Unele sunt proteste, unele sunt celebrări, unele sunt. Pur si simplu.

Take me Havana, Bucharest, Romania, for Havana Club at Acuarela Bistro 2022

4. Cum ar arăta viaţa ta acum dacă nu ai fi ales să urmezi calea artistică/dacă nu ai fi activat într-un domeniu creativ?

Uuuu! Cred că mi-ar fi plăcut sa fiu chirurg plastician – deci tot pe zonă cumva. 😊 sau sau… sau poate musafir. Nu știu dacă m-am gândit vreodată serios să fac altceva.

5. Crezi că artiștii ar trebui să aibă un mentor sau un îndrumător, un model? Ai artişti pe care îi urmăreşti care sunt buni de urmat ca model?

Cred că mie mi-a prins super bine să am pe cineva care să mă ghideze și mulți alții de la care să mă inspir și să învăț. Cred că primul pas e cel de formare a unei baze, a unui univers visual și o educare a mâinii și a gusturilor. M-am trezit la un moment dat înconjurată de copii și “minioni” și m-a luat panica un pic, gândindu-mă dacă eu sunt suficient de bună încât să învăț pe altcineva. Surpriza a venit cu un proces de învățare și deschidere reciprocă. Sper ca în anii aceștia care urmează să pot să mă țin de procesul ăsta de a da mai departe ce știu să fac, să îi învăț să creadă în ei și super puterile lor și să mă ajute să nu uit de mine și nici de ce e nou.

6. Care sunt cărțile, filmele, muzica, podcasturile care te inspiră?

Consum destul de multe filme. E o formă de relaxare și de uitare, de transpunere în alte lumi. Îmi plac mult filmele cu dragoste și cu happy end. Și cărțile pe aceleași teme. 😊Îmi plac mult desenele animate și îl ador pe Miyazaki – cred că îl pot trece la îndrumători sau măcar deschizător de ochi si suflet.

Podcasturile le primesc de la prietena mea Flavia, face ea selecția înainte și primesc numai spuma și lecțiile alea potrivite pentru a deveni un om mai bun. Și apoi mai sunt niște zei din domeniul grafic care mă mai învață cum să mă descurc cu mine și cu clienții mei. Uf.

În materie de muzică sunt ca un dulap dezordonat de adolescentă neînțeleasă. Ascult de la muzica clasică, la folk, lăutărești, mult hip hop, niște rock, apoi un pic de experimentale. Câteodată, în funcție de cât de haos am în cap și în suflet merge și un pic de punk. Mno. Eu v-am zis.

Pillars of Humanity, Bacău, Romania, for ZidART festival 2021

7. Ce ne poți spune despre proiectele la care lucrezi în prezent?

În momentul ăsta închid cu drag și spor stagiunea de vară 2022 de murale. A fost o vară absolut incendiară și un turneu nesfârșit. Mulțumesc. Iau o mică pauză. Mică… și apoi mă apuc de schițele anului viitor. Vara asta a schimbat ceva în mine. Desenez de când mă știu și am ilustrat atât de mult timp pentru alții fără să am timp să mă uit în mine și să mă caut. Eh, acum m-am găsit și am o poftă teribilă de lucrat și de pictat – asta e complet nouă, înainte de murale, nu am mai pictat de prin liceu – facultate, așa, serios. Sunt ca un copil într-un magazin de dulciuri. Abia aștept să bag la copt niște ilustrații pentru 2023. Fiți pe fază!

8. Cum arată admiratorul/cumpărătorul ideal pentru ilustrațiile tale ?

Cred că acopăr o plajă destul de largă de fani, de la copchii mici până la domni pensionari. Stilul meu de ilustrație e destul de vesel și de simplu încât să fie îndrăgit de toată lumea la prima vedere. Dacă publicul are și răbdarea de a sta să caute mesajul și semnificațiile mai ascunse, atunci va descoperi level-ul 2 al lucrării.

9. Ce sfaturi oferi unui novice care ar vrea să îşi înceapă activitatea în domeniul artistic/creativ?

Să deseneze muuuuuult. Să vadă toate desenele animate. Să se plimbe mult prin muzee și galerii. Să se înarmeze cu toate noțiunile, tehnicile, istoria și apoi să creadă tare de tot în el și să nu se lase bătut. Nu e o lume simplă. Și e mult politic și multă muncă, dar eu cred că merită totul.

10. Cum se face trecerea de la hobby la afacere în mediul creativ, din punctul tău de vedere? Trăiești din munca ta illustrator sau este doar la nivel de hobby?

Ar fi prea citat inspirational să zic “oh, acesta este hobby-ul meu și din asta trăiesc.” Nu e tocmai un hobby. E un stil de viață. 😊 Am făcut multă școală și apoi am muncit o grămada să ajung aici și pare că abia acum încep să înțeleg ceva. Dar îmi place enorm și dintre toate activitățile mele dragi, ilustratul este clar preferatul meu.

Fotografiile interviului sunt trimise de Maria Zurbagiu, din arhiva personală.

Comentarii

Când nu lucrez, visez, călătoresc sau citesc, mă bucur de soare, sunt o ființă solară, născută primăvara, iubitoare de viață și cărți. De-a lungul vieții am schimbat meserii, țări, limbi, culturi, continente, dar profesiunea de credință a fost dragostea: de carte, de familie, de creație. Am lucrat cu copiii și de la ei am învățat iubirea necondiționată, am stat în natură și ea mi-a insuflat grija pentru cei apropiați, am schimbat orașe și de aici am aflat că tot ceea ce faci trebuie făcut cu rost, am avut suișuri și coborâșuri și acestea m-au făcut mai înțeleaptă și mai răbdătoare. Admir tot ceea ce lumea creează și aduce din profunzimile personale la suprafață, fiecare om este unic, irepetabil și poate lăsa ceva la fel în urma sa.

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share