Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF) își propune să facă fotografia românească un bun internațional. E un demers care, în premieră, aduce la un loc fotografii amatori, fotografii profesioniști, publicul, specialiștii din alte domenii, printr-o galerie de artă, școală de fotografie și spațiu de networking și evenimente.
O dată cu deschiderea spațiului fizic, CdRF anunță lansarea unui curs complet de fotografie: Școala de Fotografie. Lectori sunt 7 fotografi activi și recunoscuți în branșă: Cornel Lazia, Adi Bulboacă, Cristina Irian, Ioana Moldovan, Sorin Florea, Ionuț Staicu și Andrei Păcuraru. Cursul, acreditat ANC, începe pe 1 iunie și durează până pe 30 august și oferă participanților oportunitatea dobândirii unui nivel înalt de versatilitate în fotografia profesională, studiind fotoreportaj, fotografie de produs, portret în studio, fotografie fashion, procesare digitală și bazele managementului unui business bazat pe fotografie.
De-a lungul a 180 de ore de cursuri (echivalentul unui curs de un semestru), participanții vor beneficia de lecții practice, dar și de teorie. Mai multe detalii pe https://www.cdrf.ro/event-details/scoaladefotografie
“Sunt foarte mândră că am reușit să punem cap la cap un program de fotografie complet, la standarde internaționale și cu adevărat util pentru oricine vrea să intre în acest domeniu. Am fost foarte atenți atât la conținut cât și la forma în care acesta este predat. De aceea, toți fotografii lectori au participat la un program de pedagogie personalizat, toți au fost implicați în dezvoltarea curriculei și predarea va fi una interactivă, centrată pe cursant și axată pe multă practică. La finalul programului, cursanții vor putea intra în examen pentru a obține certificatul de specializare în fotografie recunoscut ANC; de asemenea, pot spune liniștită că la finalul programului cursanții vor avea nu numai bazele teoretice în fotografie dar și un portofoliu, un stil personal artistic mai bine conturat și networking-ul necesar industriei.”, spune Andreea Leu, managing partner și cofondator CdRF.
Centrul de Resurse în Fotografie (Popa Tatu 68, București) își deschide porțile pentru public pe 15 iunie, cu inaugurarea galeriei “Is this art?”. Cu această ocazie, va avea loc vernisajul rezidenței artistice „Sexualizarea femeii și a feminității în cadrul unei minorități din România”, cu lucrări semnate de Ilina Schileru și Virginia Lupu.
Spațiul CdRF va găzdui cursuri și evenimente, masterclass-uri, întâlniri ale comunității, expoziții, o bibliotecă cu peste 100 de titluri, un spațiu de lucru pentru postprocesare și un studio pentru experimente și învățare, precum și o cafenea.
Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro
Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.
Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro
Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Cărturești, Adevărul Weekend, B365, Curatorial, IQAds, Propagarta, Spotmedia, Urban, Happ, Metropotam, Revista Atelierul, Revista Golan, The Institute, Modernism, Munteanu Recomandă
NO COMMENT