READING

Primele confirmări la MMB Showcase Festival

Primele confirmări la MMB Showcase Festival

Distribuie articolul:
Share

MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței internaționale Mastering the Music Business (MMB), ce prezintă artiști în ascensiune din România și din lume, va avea loc între 5-7 septembrie, la Club Expirat. Printre primele confirmări se numără artiști din România, Suedia, Polonia și Grecia.

Timp de trei zile, în perioada 5-7 septembrie, Clubul Expirat din București va găzdui o nouă ediție a MMB Showcase Festival. Evenimentul aduce pe scena clubului formații în ascensiune din toată lumea, cuprinzând artiști din toate genurile muzicale, de la jazz și muzică balcanică, până la alternative-progressive și muzică pop. Aceștia vor concerta atât în fața profesioniștilor domeniului de pe plan local și european, prezenți la conferința Mastering the Music Business – oportunitate care le-ar putea aduce viitoare colaborări – cât și în fața publicului ce nu participă la conferință, dar dornic să descopere voci și acorduri fresh.

Cosmin Ionescu, Music Program Director la MMB Showcase, a declarat că „MMB Showcase Festival este un festival unde descoperi muzică nouă. Scopul nostru este să aducem în fiecare an, în fața publicului, cele mai interesante formații ale momentului, atât din România cât și din plan internațional. Pentru 2023 propunem 18 nume de care cu siguranță veți mai auzi în viitor – și care, pe lângă șansa de a cânta în fața publicului bucureștean, vor avea și oportunitatea de a-și dezvolta carierele internaționale. Ne bucurăm că trupe prezente la MMB în anii trecuți au fost descoperite aici și invitate apoi să cânte la festivaluri ca Eurosonic – este o dovadă că efortul nostru de curatoriere dă roade, și că MMB devine o platformă importantă pentru artiștii în ascensiune.”

Printre primele nume confirmate la MMB Showcase Festival se numără: trupa The Magnettes (Suedia), duo de artiști independenți K NOT K (România), artista Lia Hide (Grecia), duetul Musspell (România), trupa Klawo (Polonia) și artista și compozitoarea Dora Gaitanovici (România).

MMB Showcase Festival a fost fondat în 2017 și a găzduit până acum peste 70 artiști din România și multe alte țări Europene (UK, Italia, Franța, Bulgaria, Germania, Ungaria, Moldova, Slovenia, Ucraina, Polonia, Belgia, Grecia, Cehia etc).
Poveștile de succes ale MMB Showcase Festival variază de la colaborări între artiști români și străini, ale căror baze au fost puse în cadrul festivalului (Dan Byron și sârbii de la Ana and the Changes au lansat un single comun), trupe internaționale care au fost bookuite la festivaluri din România (Ana and the Changes din Serbia și Piqued Jacks din Italia) și chiar artiști și trupe din România invitați la festivaluri din Serbia (Exit), Țările de Jos (Eurosonic), Suedia (Live at Heart și Future Echoes), Ungaria (BUSH), Slovenia (MENT) sau Bulgaria (Spike).

Fotograf: Anca Coleasa

Intrarea la MMB Showcase Festival este liberă, în limita locurilor disponibile. Detalii suplimentare despre artiști și program se vor găsi pe site-ul oficial https://masteringthemusicbusiness.ro.

Playlist: https://open.spotify.com/playlist/13AbxRYBlkb8nnlz3iHl2c

Despre MMB Showcase Festival

MMB Showcase Festival este festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business care, vreme de trei zile, în perioada 5-7 septembrie, va aduce la București profesioniști de top ai industriei muzicale românești și internaționale.

Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment din industria muzicală organizat în România. Dar MMB nu e doar o conferință, este locul unde poți semna cu viitoarea ta casă de discuri, unde ai ocazia să cânți împreună cu artistul preferat sau să bei o cafea alături de vedetele pe care le-ai admirat mereu. MMB e locul unde se întâlnesc și schimbă idei sute de participanți, printre cei mai cunoscuți profesioniști din domeniu: artiști, compozitori, manageri, agenți de booking, oameni de PR cultural și muzical, promoteri, publicitari, specialiști în online și digital, oameni de radio, jurnaliști, sunetiști, profesori de canto, reprezentați ai label-urilor majore și independente și nu numai.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share