Distribuie articolul:

Sărbătorim finalul de vară discutând cu Bianca Anton, al cărei univers vizual, sensibil si delicat, ne salută dincolo de ecrane în tonuri pastelate. Bianca este artist plastic și ilustrator, și locuiește în Brașov. S-a îndrăgostit de ilustrația de carte în anul de Erasmus în Spania, Pontevedra, unde a studiat ilustrația de carte și animația.  A ilustrat peste 15 cărți pentru copii și a ajutat în realizarea vizualurilor publicitare pentru diferite evenimente.

1. Unde a început călătoria ta artistică și ce te-a inspirat să urmezi o profesie creativă?

Am amintiri foarte vii, de când eram mică: cum mă jucam cu lutul găsit în curte, la grădiniță tot timpul preferam să mă joc cu puzzle-urile creative sau să pictez, în loc să mă joc cu copiii. Obișnuiam să copiez desenele din cărțile de modă ale mamei sau cele de instrucțiuni pentru mașina de cusut. Am și o colecție întreagă de desene cu fete îmbrăcate în diferite ținute, invenții proprii. De aici și dorința de a deveni designer vestimentar (nu a fost să fie). Mai târziu, când mergeam în vizită la bunicii de la oraș și mă întâlneam cu verii mai mari, care erau elevi la arte, George și Titus Ivan, eram impresionată de desenele pe care le realizau. Mi-am dat seama că asta aș vrea să fac cu viața mea. Când a venit timpul, am început traseul cu liceul de arte.

Fotografie din arhiva personală a ilustratoarei

2. Cum v-ați descrie, tu și arta ta, unei persoane care nu vă cunoaste încă?

Deși am 14 ani de experiență cu artele, încă nu știu să zic concret cine suntem eu și arta mea. Cu cât înaintez în această călătorie, îmi dau seama că îmi place să ilustrez subiecte sensibile, prin linii fine și pete de culoare plate. Mov este culoarea pe care nu o pot accepta, de aceea lucrările mele sunt parcă rupte din natură. Am o sensibilitate față de galben, care îmi încălzește sufletul și albastru, care îmi oferă libertate. Îmi pierd ușor răbdarea și mi-am dat seama că pentru mine este important să transmit un mesaj, decât să am o tehnică perfectă și originală. Atât eu cât și arta mea suntem sensibile, delicate, empatice și încercăm să fim cât se poate de sincere. De multe ori trăim în trecut și suntem visătoare, ba chiar melancolice.

Fotografie din arhiva personală a ilustratoarei

3. Pui la dispoziția clienților tăi un portofoliu variat de produse, printre care carnețele animate și lucrările personalizate. Ce produs s-a bucurat de cel mai mult succes până acum?

Magazinul personal este un mister pentru mine. Am observat că, în funcție de sezon, de fiecare dată este apreciat cu totul alt produs. Primăvara sunt vedete felicitările cu flori și copii minusculi, pe care i-am numit „Vestitorii primăverii”, iar iarna sunt „pe val” ilustrațiile personalizate. Carnețelele animate au fost celebre când au apărut în magazin, iar oamenii au fost curioși despre ce este vorba, atunci, primeam multe comenzi cu ele. În continuare, cred că ilustrațiile personalizate sunt vedetele magazinului.

Memopaduri animate, disponibile în shopul Biancăi

4. Ai lucrat de curând la un proiect special, un silent-book. Ne poți spune mai multe despre ce reprezintă acest tip de carte și ce a stat la baza conceptului?

Silent book este un album ilustrat fără text. Toată povestea cărții este redată prin imagini. Neavând text care să acompanieze imaginile, acestea trebuie să facă o treabă foarte bună, pentru a se putea înțelege povestea și pentru a avea cursivitate. „Un copac – o casă” nu a fost gândită de la bun început ca silent book. Îmi doream mult să particip la provocarea „Our Planet Week”, iar în timp ce realizam schițele pentru fiecare temă în parte, mi-am dat seama că mi-aș dori ca temele să se lege între ele. Desigur, cărticica mea nu respectă rețeta de 32 de pagini, de aceea am ales să fie desfășurată sub forma unei cărți acordeon. Astfel, această cărticică povestește despre comunitatea care, împreună, poate schimba lumea în mai bine.

„Un copac-o casă” – silent book, fotografie din arhiva personală a ilustratoarei

5. Care este cea mai mare provocare de care te-ai lovit în afacerea ta și cum se îmbină pentru tine latura creativă cu cea antreprenorială ?

La început, mi-a fost dificil să înțeleg cum funcționează tot ce ține de partea administrativă și îmi mânca destul de mult timp, acum, am învățat să am încredere în colaborarea cu contabila pe care o avem și totul merge foarte ok. La început de freelancing (2021), aveam multe proiecte și îmi era greu să refuz vreo colaborare. Acum, cu post-pandemia, mă confrunt cu lipsa de colaborări și e dificil să găsesc oameni care să trateze cu seriozitate această meserie: bugetele sunt din ce în ce mai mici, se cere cantitate în loc de calitate, iar lucrurile acestea pe mine nu prea mă încântă. Sper să își revină industria. Din cauza unui ritm alert de lucru până în post-pandemie și lipsa de proiecte de acum, simt că m-au afectat și am intrat într-un burnout. Cred că asta este cea mai mare greșeală pe care oamenii creativi pot să o facă, să dea tot pe moment, iar mai apoi să rămână fără vlagă.

„The struggles of an artist”

6. Care sunt 2 proiecte preferate la care ai lucrat sau participat în ultimii 2 ani?

În top ar fi colaborarea cu Muzeul de Artă din Brașov, unde am participat la un live-painting „Re:Imagine” împreună cu mai mulți artiști locali. Mi-a plăcut foarte mult interacțiunea cu publicul și mi-a plăcut să simt pentru prima dată cum este să faci parte dintr-o comunitate. Aici am legat multe prietenii frumoase.
Un alt proiect aproape de suflet este colaborarea cu Teatrul Ion Creangă, unde am ajutat cu realizarea afișului și a imaginilor vizuale pentru spectacolul „VăraTIC”. Mi-a plăcut tot proiectul, de la îndrumările pe care le-am avut din partea Danielei Florea, până la realizarea materialelor în sine și vederea rezultatelor.

Ilustrație pentru concursul @emoticon_illustralemozione” Atlas of Desires”, Vicenza, Italia

7. Există multe mituri care răsar în minte atunci când se vorbește cu și despre artiști. Care este mitul care merită a fi demontat și de ce ?

În ultima vreme, am observat că circulă un mit în care oamenii cred că ilustrațiile ar trebui să coste puțin sau că dacă ai apelat la un ilustrator și l-ai plătit, el îți este dator să îți ofere toate drepturile patrimoniale pentru totdeauna. Și nu, nu este așa. Ca în orice business, dacă vrem ceva pe viață, trebuie să coste mult, dacă nu ne permitem, închiriem acel lucru pentru scopul necesar. (ex. abonament Netflix, leasing mașină, chirie etc.) Nu mai zic, se mai spune că dacă știi să desenezi, înseamnă că o faci de plăcere. Cum mi s-a zis personal: ce norocoasă sunt să îmi petrec timpul desenând. Ce fac eu nu e muncă, doar desen…
Este un traseu dificil și îmi pare rău că în România, în continuare, ilustrația este tratată ca un personaj secundar, deși este afișată peste tot: de la materiale promoționale, produse, până la ilustrații de carte. Mi se pare ironic că oamenii consideră că proiectele lor sunt foarte importante și au nevoie de ilustrații, însă, când vine vorba de o colaborare, ilustratorul este tratat ca și cum reprezintă 5% din proiect, deși munca depusă e și de 50% uneori. Nu știu cum se vede din exterior, dar un ochi antrenat poate observa ușor o ilustrație de calitate, una în care s-a investit buget și timp cât trebuie. Cele două, pe lângă materiale bune pe baza cărora se poate lucra, oferă posibilitatea de a face un research amănunțit, un studiu mai bun; dacă e ilustrație publicitară, trebuie să îți cunoști publicul țintă, ce căutări are etc. Sunt multe de discutat pe subiectul ăsta și, probabil, se observă cât de indignată sunt de miturile existente.

„Cactus Garden”

8. Multe persoane cunosc poate începutul unei lucrări ilustrate. Ideea dă naștere unei schițe, iar de acolo se întâmplă multe. Ce se întâmplă de acolo și cum arată pentru tine momentul în care spui „stop” ?

În timp ce îmi fac research-ul pe subiect, fac mici thumbnails, pentru a scoate din cap orice idee pe care o am. Uneori, umplu pagini întregi de sketchbook până ajung la ideea potrivită și compoziția care trebuie. Mai apoi, dezvolt acel thumbnail câștigător, într-o schiță mai detaliată. În acest punct, retușez schița de vreo 2-3 ori. Până să trec pe hârtie sau să finalizez ilustrația, cele mai multe ore le petrec aici. Am în vedere multe aspecte: compoziție, linii tangente, proporții, echilibru, perspectivă, detalii. După ce acestea sunt rezolvate, mă concentrez pe cromatică: ce culori se potrivesc cu subiectul, dacă am nevoie de monocromie sau culori cât mai vii, care este simbolistica din spate. Când realizez ilustrații de carte, partea aceasta mi se pare cea mai dificilă. Dacă pașii de mai sus au fost „respectați” finalizarea lucrării este o plăcere. Se mai întâmplă să deviez de la traseu pe parcurs însă, în mare, încerc să respect planul din schiță și cromatica aleasă. Încerc să nu aplic prea multă presiune pe momentul în care spun „stop”, pentru că o lucrare niciodată nu este finalizată.

“Cum sare piper pe Lună?”, scrisă de Dorothea Ko. și ilustrată de Bianca
Carte publicată la: @edituraunivers

9. Nu de mult timp ai lansat pe site și primul tău curs de desen digital. Cum privești procesul de învățare în domeniul creativ? Folosești anumite resurse sau abordezi lucrurile dintr-o anumită perspectivă?

Când vine vorba de procesul de învățare, încerc să mă gândesc la ce mi-a fost mie greu să înțeleg în facultate și dacă aș lua-o de la capăt, cum mi-ar fi plăcut să învăț tehnicile digitale. Cursul pe care l-am lansat, în care cursanții vor învăța despre cum să utilizeze Photoshop, are în vedere realizarea unei ilustrații într-un mod cât mai ușor. De acolo, se pot experimenta, individual, alte abordări. Sunt tehnici pe care le-am învățat și eu la rândul meu sau pe care le-am descoperit. Sunt mulți la început de drum care se sperie când văd interfața acestui program, de aceea, eu am încercat să găsesc o modalitate prin care să îi fac să se împrietenească cu ea, să observe că nu au de ce să se teamă. Totodată, am observat cum mulți la început de drum, care și-au propus să aleagă o carieră de artist, se feresc de programele digitale, care sunt cerute de companiile la care s-ar putea să lucreze. Un lucru important pe care mă bazez la acest curs, este dialogul pe care îl avem unu la unu, în care cursantul poate pune orice întrebări dorește, care pot fi și pe lângă subiectul cursului. Nu sunt strictă. Îmi doresc ca orice întrebare să își primească un răspuns, că vine vorba de cromatică, compoziție sau desen.

Set de stickere, disponibile în shopul Biancăi

10. Ce conținut iți place să „consumi”, fie el marcat de arta altor persoane, cărți, podcasturi sau altele? Cum inspiră ceea ce consumi practica ta?

Îmi place să îmi îmbogățesc colecția de cărți ilustrate, în special albume ilustrate, care mă ajută când sunt în pană de idei și nu știu cum să rezolv o compoziție. Sunt un mare consumator de filme și seriale. De aici am învățat multe despre compoziție, cromatică, cadre care ajută să zici povestea într-un mod cât mai captivant. Dau mult scroll pe Instragram și Behance, iar când descopăr un artist care îmi place, încep să caut cât mai multe despre el. Pentru dezvoltare personală, ascult podcasturi, cum ar fi „The Diary of a CEO” și mi-e drag și cel de la ”Afacerea mea creativă”.

Ilustrație pentru provocarea @ourplanetweek
Green Living (2022) and Atmosphere (2023)

11. Au existat momente când ți-ai dorit să renunți la traseu? Ce te-a animat să continui sau să schimbi direcția și cum îți dorești să arate drumul în următorul an?

Chiar în momentul de față îmi pun întrebarea dacă ar trebui să renunț sau să continui. Deși anul a început promițător, în ultimele 2-3 luni, după cum spuneam și mai sus, m-am confruntat cu lipsa de proiecte. Din câte am înțeles și de la alți artiști din breaslă, e un fenomen pe care îl trăiesc mulți acum. E dificil să îți dorești să profesezi într-un domeniu, însă să nu ai cu cine. Mai ales pentru că eu nu știu să fac altceva. Dacă mi s-ar lua artele plastice, e ca și cum mi s-ar amputa mâna dreaptă. Zilele acestea încerc să mă concentrez să învăț lucruri noi. În perioada masterului (2017), am învățat animația, iar acum îmi doresc să mă întorc la ea, să o aprofundez. Am început să fiu atrasă de subiecte mai serioase și mai potrivite publicului adult, de aceea încerc să îmi îndrept atenția și spre ilustrația editorială sau cea publicitară. Pentru că în momentul de față simt că Universul nu vrea să se concentreze asupra mea, nu mi-am plănuit nimic pentru la anul. Doar sper ca anul acesta să îl termin într-o notă mai optimistă și să mă concentrez pe proiectele personale și dezvoltare personală.

Ilustrație din cartea „Promisiunea. Povestea inimoasei Chessie Harris”, publicată de @edituraviatasisanatate

12. Ce sfat ai primit de la un alt profesionist sau persoană apropiată, care a câștigat valoare în timp pentru tine?

Am fost sfătuită să nu aplic prea multă presiune pe mine, totul este trecător. Am mai fost sfătuită să separ artistul de agentul din mine, în contextul în care atunci când colaborăm cu cineva, tindem să ne simțim atacați când clientul critică arta creată de noi, când de fapt nu e nimic personal.