Distribuie articolul:

Un tren înaintează prin zăpadă și pare că se pierde în vegetația înghețată de pe margine. Am descoperit această fotografie de iarnă de Adi Bulboacă într-o expoziție dintr-o cafenea din București.  Peisajul claustrofob și liniștit în același timp, aproape suspendat în afara timpului, mi-a rămas în minte și m-am bucurat să aflu mai multe despre „fotograful trenurilor” și despre noile lui proiecte din zonele de deasupra cercului polar.

1. Cine este  Adi Bulboacă ? Ne poți spune câteva cuvinte despre tine? De când faci fotografii?

M-am născut în vara lui ‘88 și 16 ani mai târziu am început să fac fotografii. Au mai trecut încă 16 ani și am început să și alerg. În perioada asta pot spune că lucrez ziua și alerg noaptea și în weekend-uri.

2. Fotografie digitală sau pe film? Care este mediul tău preferat şi de ce?

Țin minte că acum 18 ani, când am început să fotografiez, foloseam un Konika Minolta de 4 megapixeli. Era aparatul tatălui meu, pe care nu prea aveam voie să pun mâna.

Mi-am cumpărat apoi din chetă un Kodak de 6 megapixeli, pe care am început să-l customizez cu lentile de ochelari de soare în loc de filtre. În orice caz, aparatele astea mă limitau extrem de mult, tehnic vorbind nu puteam să obțin ce mi-ar fi oferit un dslr, dar în niciun caz nu-mi permiteam unul.

Așa că m-am îndreptat spre aparate pe film din anii ‘70-’80. Țin minte un Praktica TL, un Olympus OM-2, Polaroidul SX-70. Am prins drag de film și îl folosesc și acum foarte mult în proiectele personale și în călătorii.

3. Ce te inspiră? Poți să ne povestești puțin despre procesul creativ, cum îți alegi subiectele/locurile?

Am o temă absolut recurentă, se referă la patină, la trecerea timpului și la arhivare. La surprinderea locurilor sau a lucrurilor care încă funcționează, dar care sunt pe ultima sută de metri a existenței lor.

Traduc tema asta în tot felul de mici proiecte de sine stătătoare. Trenurile vechi care încă bat șinele din România, Daciile 1310, din ce în ce mai puține și mai ruginite, înghețate care se topesc pe asfalt.

În prezent mă interesează să vorbesc despre grija față de mediu. Am senzația că dacă nu grăbim schimbarea unor obiceiuri rele de consum pe care le avem, ne putem referi la pământ tot ca la un loc care e pe ultima sută de metri a existenței.

În contextul ăsta mă atrage foarte tare nordul planetei, atât pentru faptul că întâlnesc acolo multe modele de bune practici vizavi de sustenabilitate, dar și pentru că e un loc în care degradarea datorată schimbărilor climatice e mai evidentă.

4. Este costisitor să fii fotograf profesionist?

Tot ce pot să spun e că nu cred că poți avea profit fără investiții. Aș merge chiar mai departe și aș spune că profitul e exponențial cu investițiile. Da, cu siguranță că este costisitor, iar eu unul am ales să merg all in cu cheltuielile pentru că îmi respect foarte tare munca, îmi respect clienții.

Nu am îndrăznit încă să mă arunc la a îmi cumpăra o casă, mașină nouă, pământ, dar când vine vorba de echipament mă arunc fără să clipesc.

5. Ai fotografi locali sau din afară pe care îi urmărești și admiri?

Nu am cum să trec peste întrebarea asta fără să vorbesc despre Cosmin Bumbuț. Proiectul lui, Tranzit (albumul din anii ‘90 cu fotografii din trenuri din nord-vestul României) a lăsat cu siguranță cea mai puternică amprentă asupra mea și vreo 20 de ani de la lansare am avut și eu propria mea interpretare a călătoriilor cu trenul în România.

Altfel, o să fiu sincer și o să spun asta, deși mă judec foarte tare și cred că este o prostie – mă feresc de a urmări alți fotografi pentru a nu risca să mă influențeze. Din nou, e cea mai mare prostie, dar ăsta e instinctul și nu reușesc să trec peste el.

6. Stiu ca recent ai participat la 6633 Arctic Ultra. Ti-a schimbat experienta directa cu o natura care te provoacă la limită viziunea asupra fotografiei?

Mediul de la Arctic Ultra 6633 mi-a deschis niște orizonturi nou-nouțe. Înainte de a participa la ultra maraton am mers de două ori în Nordul Canadei pentru a documenta cursa. Atât eu cât și colegul meu, Sorin Florea, ne-am îndrăgostit de pustiul ăla alb.

M-a inspirat enorm și primul gând a fost că vreau să vizitez locurile de deasupra cercului polar atât iarna, când ziua are numai câteva ore de lumină, cât și vara, când soarele nu apune niciodată. Am început să fac călătoriile alea și știu sigur că fascinația asta o să mai dureze mulți ani de-aici încolo.

7. Care ți se pare că este cea mai mare provocare pentru un creativ în România anului 2023?

E o provocare imensă să fii prezent și relevant în social media. Se creează atât de mult conținut încât e foarte greu să scoți capul printre alții, înaintea altora.

Transformarea mea din fotograf în fotograf-alergător m-a ajutat, cred, destul de mult în a rămâne încă o vreme în atenția publicului. Nu asta îmi propusesem, dar sunt norocos că s-a întâmplat lucrul ăsta.

8. Care sunt tabieturile tale într-o zi?

Nu-i mare lucru. De un an încoace mă trezesc foarte devreme, pe la 5:30, fie pentru vreun job, fie pentru alergare. Dacă am o zi fără lucru și dacă simt că îmi permit o pauză de la alergare, nu-mi pun alarmă și mă trezesc după 8, în cele mai fericite cazuri dorm 10-11 ore, dar asta e foarte rar.

În rest, mâncare bună și sănătoasă, de preferat gătită de mine. Atât.

9. Cum arată viitorul Adi Bulboacă-fotograf, încotro? Ce planuri ai?

Tot ce îmi doresc e să strâng și mai tare legătura dintre fotografie și alergare. Poate să virez din ce în ce mai mult spre creare de conținut în jurul sportului. Să călătoresc și mai mult și să lucrez mai puțin. Deci viitor Adi Bulboacă-fotograf ar fi Adi Bulboacă-fotograf-alergător 🙂

10. Ce sfat ai da unui tânăr fotograf la început de drum?

Un singur sfat – să meargă pe instinct și pe sinceritate, să nu încerce să copieze rețeta de succes sau stilul altcuiva.

Fotografii din arhiva Adi Bulboacă.