Distribuie articolul:

În cadrul acestui interviu aflăm de la Tana Enedi, Lilly Kanelopoulu, Diana Schuhmacher, Gabriela Stoleriu, Ioana Andreea şi Ramona Popescu detalii despre atelierele lor de lucru.

Tana Enedi, LIFE IN MONO Jewerly

Tana Enedi în atelierul ei

Este locul meu de joacă, suficient de mare cât să-mi pot desfășura experimentele și suficient de mic încât să mă simt acasă. E un spațiu versatil, potrivit și pentru o cafea cu prietenii dar și pentru întâlniri cu clienții, o punere în scenă a actului de creație astfel încât oricine să înțeleagă diferența dintre bijuteriile de autor și cele de serie. Câteodată haotic, alteori acoperit de pilitură și praf, de cele mai multe ori plin de cutii și varii recipiente cu diverse materiale neconvenționale. Borcane cu nisip de granulații și culori diferite (negru din Islanda, maro roșcat din Sahara, alb din Italia), pietre și minerale cu diferite texturi, obiecte de sticlă și porțelan care își așteaptă rândul la “maltratare”, toate  viitoare materii prime pentru proiectele mele.

Lilly Kanelopoulu

Atelierul meu este spațiul meu iubit de izolare și creație. Este o casă separată cu grădină în apropierea munților, într-un cartier liniștit înconjurat de copaci, renovată în 2016. A fost amenajată pentru a avea o zonă separată de lucru cu alimentare cu apă, banc, mese și o mulțime de unelte specializate pentru metal, lemn și diverse materiale, precum și o zonă de primire pentru prieteni și vizitatori, unde pot să mă odihnesc în pauze sau să lucrez la computer. În perioadele de muncă intensă, obișnuiesc să rămân aici. S-ar putea să pară ciudat, dar nu păstrez niciuna dintre piesele mele în atelier. În schimb, am destule obiecte și picturi ale artiștilor pe care îi admir și ale prietenilor.

Lilly Kanelopoulu

În ultimii ani, lucrez în principal cu rășină epoxidică, care este destul de periculoasă pentru sănătate, așa că cele mai esențiale unelte ale mele sunt masca mea 3M și capota de pe bancul meu! Din motive de precauție, lucrez întotdeauna cu rășină și matrițe în aer liber și le las afară cel puțin 3-5 zile până când se usucă bine și se întăresc. Rareori desenez, deoarece modul în care lucrez cu rășina are propriile sale reguli. Rezultatul final mă conduce adesea către o compoziție pe care nu aș fi putut să o gândesc în avans, dar am nevoie de spațiu și mese pentru a o căuta. Încep mereu lucrul într-un spațiu ordonat și treptat creez o dezordine care durează zile întregi.

Nu am un program standard, iar acest tip de libertate mă face să lucrez mai bine. În ceea ce privește inspirația, rămâne un mister. Poate fi muzica, o conversație cu un prieten bun, o fotografie, un subiect care te face să cauți și să descoperi ceva, o concentrare profundă, uneori fericire, uneori oboseala care blochează gândurile și eliberează subconștientul. De aceea atârn mereu mai multe fotografii pe perete lângă bancul meu, am un radio, prieteni care mă inspiră și uneori lucrez noaptea târziu când toate problemele zilei sunt lăsate la o parte.

Cu tristețe, dar din motive practice și personale, trebuie să mă mut și sper să am noroc să găsesc până anul viitor un spațiu nou în apropierea casei mele. Cu toate că mi-e teamă că renovarea unui nou spațiu poate afecta munca mea, deja planific să organizez atelierul în mod diferit, să cumpăr câteva unelte noi, precum un laminor, și să am pentru prima dată o vitrină cu câteva dintre piesele mele!

Diana Schuhmacher 

Atelierul meu e locul evadării din stereotipul realității de zi cu zi; este un refugiu personal, locul unde imaginația se contopește cu visarea, cu armonia, cu dorința de frumos…

Nu cred că e importantă descrierea echipamentelor, a materialelor folosite sau a gradului de ordine/dezordine, pentru că nu asta conteaza în procesul de creație a unei bijuterii.  Atelierul meu e locul intrării în lumea poveștilor, locul unde crâmpeie de real și ireal, sensibilitate și fantezie, strâng la final, într-o bijuterie, trăiri diverse, fire de suflet și de visare.

Diana în atelierul ei

Atelierului unui creator de bijuterie este spațiul unde poveștile, trăirile de orice fel, de la durere la reverie, prind formă și expresie. Fiecare piesă ieșită din atelier nu reprezintă altceva decât un cumul de trăire a momentului creației, fiecare bijuterie devenind astfel și ea, la rândul ei, o mică și unică poveste de viață!  Așa cum achiziționarea unei bijuterii marchează un anumit moment de viață, tot așa și creația unei bijuterii reprezintă un moment din viața bijutierului, care prin înfăptuire oferă o trăire proprie, și determină la rândul lui, o altă trăire proprie, celui care achiziționează bijuteria, ducând astfel la o comuniune de simțire, între cel ce o produce și cel ce o va purta.

Bijuteria leagă sentimente, trăiri și destine, iar bijutierul e liantul celor două lumi: lumea creației cu lumea simțirii.

Gabriela Stoleriu

Atelierul meu e împărțit în mai multe locuri din casă – cred că doar în dormitor nu mi-am întins niciun tentacul. Îi mulțumesc soțului pentru răbdare și înțelegere, pentru că nu e ușor cu un artist în casă.

Spațiul unde lucrez cel mai mult este bucătăria – pentru că e caldă și spațioasă. Aici am un dulap, făcut la comandă, plin cu tot ce îmi trebuie. Meșterul care a lucrat mobila chiar a exclamat „N-am mai făcut pentru nimeni atâta mobilă pentru o singură bucătărie!”. „E atelier, dragă domnule, e atelier !”

Adevărul este că, atunci când lucrez, partea de atelier ocupă tot spațiul – pe masă, în jurul ei, sub masă, apar o multitudine de alte cutii în care este ceva de care musai am nevoie. Cele mai bune cutii de depozitare sunt cele pe care le-am cumpărat de la raionul dedicate instalatorilor sanitari – pot să spun că iubesc magazinele DIY?

Nu știu cum li se întâmplă altor creatori, dar multe din cele mai inedite combinații îmi vin în minte atunci când îmi pică sub ochi un accesoriu la care poate nu m-aș fi gândit de la bun început.

Partea de creație care îmi place cel mai mult este cea în care obțin foaia de lut dorită. Plec de la câteva culori de bază și le combin între ele pentru a obține degradeuri sau aplic  diverse texturi (uneori cu cele mai neobișnuite metode).  Pierd șirul orelor când lucrez la crearea materialului de bază – am o mașină de întins lutul care rămâne mereu montată pe masă, care pare că mă cheamă în fiecare zi să ne apucăm de un nou proiect. Ador sentimentul unui week-end liber de alte obligații, pentru că pot să încep să lucrez de vineri seara, iar sâmbătă sunt deja plină de energie creativă.  Am un cuptor electric mic, special dedicat coacerii bijuteriilor, am un pistol cu aer cald, am tot felul de clești, cuttere. Atunci când lucrez cu sârmă sau pietre semiprețioase ies la iveală alte scule și accesorii. La fel este când lucrez cu fire textile, lână sau fetru. Cel mai interesant este când vreau să combin mai multe materiale, atunci simt nevoia unui spațiu dublu sau… de mai multă răbdare.

Pentru că am un job full time, în timpul săptămânii fac schițe sau mă ocup de partea inginerească a bijuteriilor –caut noi sisteme de montare, de prindere. Îmi place că am atelierul în bucătărie, pentru că așa mă simt în mijlocul celor dragi, chiar dacă mintea mea este total absorbită de proiectul la care lucrez. Și am și cafeaua la îndemână.

Ioana Andreea

Atelierul meu este, pentru mine, un mic colț de rai: o căsuță veche ridicată de bunici, cu ferestre mici și pridvor, în spatele căreia mă așteaptă o grădină atunci când simt nevoia să iau o pauză.

Deși atelierul este relativ mic, pentru mine este locul perfect în care să creez, mai ales că am aici și câteva obiecte realizate manual de prietene dragi care fac spațiul să fie unul mult mai intim și mai cald și nu doar o simplă cameră în care cineva lucrează.

Am împărțit încăperea în trei zone, încercând să maximizez spațiul astfel încât să am la îndemână tot ce am nevoie atunci când lucrez. Prima este zona în care am masa de bijutier și majoritatea instrumentelor de lucru. Încerc să păstrez zona aceasta cât mai ordonată dar întotdeauna să am la îndemână instrumentele de care am mai tot timpul nevoie: torțele de lipit, pile, micromotorul și frezele aferente, clești. Dar, ca în orice proces creativ, în momentul în care mă apuc efectiv de lucru la o piesă, încep să strâng în jurul meu multe alte unelte pe masă și am constatat că e imposibil să-mi pregătesc zona de lucru ca într-o sală de chirurgie, cu toate ustensilele aliniate. Creația are nevoie de spațiu dar și de un pic de haos. În general, când lucrez la masa de bijutier, fie că produc o piesă de la zero, fie că o finisez, îmi place să ascult muzica, teatru radiofonic sau lecturi audio (audio-book).

A două zonă este cea cu masa pe care am instalat laminorul, toba de polișare și o mică imprimantă 3D, dar pe care o folosesc și ca birou. Aici, piesele pe care le proiectez digital trec prin aproape toate procesele de dinainte de a fi turnate.

Este o zonă suport sau exclusiv de producție, mai degrabă, decât una de creație, dar foarte importantă fiindcă cele trei echipamente enumerate anterior mă ajută în eficientizarea timpului de realizare și finisare a bijuteriilor.

Ultima zonă din atelier este dedicată lucrului cu sticla și este și cea mai colorată zonă din atelier, cu baghete de sticlă și diverse instrumente pe care le folosesc la prelucrarea acestui material. Zona aceasta este una de meditație pentru că topitul sticlei la torță (lampworking) este un proces care îți canalizează întreaga atenție într-un singur punct – în flacăra ce topește sticla. Dacă în cazul lucrului cu metalele îmi mai permit să îmi las gândurile să zboare, când topesc sticla mă dedic cu totul procesului de creație.

Fiind amenajat într-o construcție veche, atelierul are nevoie de lucrări de conservare. În timpul pe care l-am avut până acum la dispoziție am început să recondiționez tâmplăria și sper să pot renova toata clădirea, păstrându-i specificul, pentru că mă leagă de el nu doar faptul că aici îmi petrec bună parte din dupa-amiezi și, de cele mai multe ori, weekenduri întregi, ci și amintiri dulci din copilărie.

Ramona Popescu

Atelierul meu, ca și mine, a evoluat în ultimii ani. A primit nu numai un spațiu nou, mai încăpător, dar și câteva piese de echipament mai performante. Deși mai are mult până la a fi complet, îmi asigură nu numai mijloacele, dar și mediul propice pentru creație – este luminos și colorat, deoarece culoarea și diferitele reflexii ale luminii, sunt principalele aspecte prin care se fac remarcate piesele mele de bijuterie. Are chiar și un colț unde pot primi clientele atunci când punem la cale un proiect nou.

Ramona în atelierul ei

Deși majoritatea schițelor se nasc în locuri mai neconvenționale – la volan blocată în trafic, seara, înainte de culcare, când gândurile se mai limpezesc după agitația zilei sau chiar dimineața, la cafea – ele devin definitive în atelier.

După instabilitatea ultimilor ani, acum încep să am din nou curaj să merg mai departe pe această minunată cale a creației de bijuterie și acest entuziasm regăsit se va reflecta, în mod sigur, atât în modul în care va evolua atelierul, cât mai ales în modul în care voi evolua eu. Am în plan să urmez noi cursuri și să îmi extind competențele dar și să le folosesc în proiecte noi pe cele dobândite deja. Nu pot privi atelierul altfel decât ca pe o reflectare a ceea ce doresc să fiu eu însămi – atât timp cât eu voi crește, va crește și el, indiferent unde se va afla.

Toate creatoarele prezentate în acest articol vor participa la ediţia ce mai recentă Romania Jewelry Week care va avea loc între 4  și 8 octombrie 2023, la Biblioteca Națională a României, Bucureşti. La acest eveniment vor participa peste 230 de designeri, școli, asociații și colective din peste 30 țări din întreaga lume fac parte din selecția ROJW 2023, propunând mii de creații de bijuterie de autor din România, UK, SUA, Australia, Franța, Kuwait, Cehia, Lituania, Italia, Grecia, Mexic, Lituania, Ucraina, Belgia și multe altele.

Pozele sunt transmise de Romanian Jewelry Week cu acordul creatoarelor prezentate în articol