Alex Boca este unul dintre cofondatorii spaţiului pentru experiment artistic „Lapsus” şi de peste 3 ani colaborăm constant, prin prisma domeniului cultural în care activăm. Prin intermediul Lapsus, Alex Boca a demarat o serie de proiecte culturale, proiecte editoriale, dar şi evenimente de Black Friday în artă.
1. Esti unul dintre cofondatorii spaţiului pentru experiment artistic “Lapsus”, cum ai putea rezuma activitatea acestui spaţiu? De unde a venit numele de “Lapsus”?
Lapsus este un spațiu pentru artă, expoziții și ateliere. Activitatea de curator pe care am avut-o aici în 6 ani a fost una de învățare și explorare, am folosit spațiul ca teren de joacă pentru mine în primul rând, este o distracție în care încerc să creez proiecte interesante recoltând creativitatea și energia oamenilor din jur, fie că sunt artiști sau nu. Am căutat în mai multe direcții, de la arte digitale și performance până la filosofie, video și instalații colective ca să produc artă și să creez un spațiu fără constrângeri unde artiștii se pot manifesta în forma lor cea mai bună.
Alex Boca alături de colectivul Nights din Italia
Numele de Lapsus a venit de la lucrarea de disertație a cofondatorului, Cătălin Bătrânu, o serie de picturi abstracte de mari dimensiuni care te băgau în ceață când le priveai, de aceea el le-a numit Lapsus prin 2015. Iar prima expoziție cu care am deschis spațiul a fost varianta tip instalație a acelor lucrări ale lui Cătălin; m-am gândit că Lapsus ar fi un nume bun pentru un spațiu în care să mai facem expoziții cu artiști locali și să chemăm oameni să le experimenteze. E un titlu care nu are un mesaj intenționat, dar e amuzant, are un impact când îl auzi și sună intrigant. Eu mai fac legătura între Lapsus și ideea de a-ți goli mintea de reguli pe care le-ai tocit ca să fii mai liber și să ai încredere în ce faci.
Environment de Cătălin Bătrânu, 2017
2. Care au fost cărţile de artă şi autorii care ţi-au definit maniera de raportare la meseria de curator/ manager cultural/artist?
Inițial am văzut multe lucrări de artă modernă și contemporană pe net, apoi am căutat cărți de artiști cu fotografii și texte explicative, după care am vizitat galerii și muzee. L-am urmărit pe Hans Ulrich Obrist (care a scris Ways of Curating) și mi-a plăcut ingeniozitatea lui de la începutul carierei, după care am tot citit despre artă conceptuală, artă contemporană, Dada… Am citit și Sculptura Socială a lui Joseph Beuys, Artificial Hells a lui Claire Bishop, The Curator’s Handbook a lui Adrian George, Art World și After the End of Art ale lui Arthur Danto, Art in Theory 1900-2000: An Anthology of Changing Ideas, Relational Aesthetics a lui Bourriaud, Against Interpretation a lui Susan Sontag, The Death of the Author de Roland Barthes și mai câteva.
Fotografie cu câteva din cărţile pe care Alex le are în biblioteca sa
3. Cum a fost procesul de editare a cărţii “Tot ce ai vrut să știi despre artă, dar ți-a fost teamă să întrebi”? Cât de necesară consideri că este această carte pentru cei care apreciază arta?
Cartea scoasă de mine prin Lapsus conține discuții despre artă aranjate în capitole, unde fiecare capitol pornește de la o întrebare provocatoare și e urmată de comentarii anonime preluate de pe internet, unele mai profunde altele mai naive. În procesul de redactare am luat textele readymade de pe net, le-am tradus din engleză și apoi le-am rescris parțial deoarece multe expresii nu au sens în română. Unele comentarii nu erau inteligibile așa că a trebuit să le reformulez imaginându-mi ce a vrut să zică autorul anonim. De obicei am dedus din context sau am adăugat eu un argument care am considerat că lipsește. Uneori am exagerat câte o opinie ca să pară mai ilar răspunsul, deci procesul nu este lipsit de subiectivitate, însă consider că munca de creație și de interpretare nu este una fixă.
Tot ce ai vrut să știi despre artă dar ți-a fost teamă să întrebi, 2022
4. Cât de importantă este medierea pe care curatorul o realizează în faţa publicului? Şi cât de important este ca artistul/a să nu fie în acelaşi timp şi curator/curatoare în cadrul unei expoziţii, din punctul tău de vedere?
Curatorul mereu se gândește la mediere și primește o satisfacție când poate să împărtășească o estetică sau o idee pe care a descoperit-o cu alți oameni. Poate a găsit un artist tânăr, poate a început o colaborare în care vor fi create lucrări noi, curatorul va avea mereu în minte ideea că la un moment dat arta și procesul artistic vor fi ”divulgate” public, iar acesta e tot scopul pentru unii. Poate un curator reușește să ofere sens acolo unde oamenii nu văd unul, îi face să și gândească în loc doar să simtă (sau invers!). Eu mă gândesc la curator ca la o persoană care știe cum ar trebui să fie primită o anumită lucrare. Uneori e nevoie de interpretare și traducere, alteori aceasta ar trebui să lipsească total, curatorul să tacă și să lase arta să vorbească pentru o experiență estetică directă.
Consider că este important ca cineva să pună întrebările, să observe, să găsească acele idei care pot lega lucrurile – de aceea cineva trebuie să-și asume rolul de curator. Curatorul e personajul mai obiectiv din joc care face trecerea dintre realitatea împărtășită de noi toți și lumile subiective ale artiștilor, lumi care pot fi ermetice sau autobiografice. Când se mută interesul de pe povestea subiectului pe povestea mai largă din care facem parte, arta devine parte din umanitate. Se ia spotlight-ul de pe autor în procesul acesta, dar se naște un colectiv care primește arta și are un schimb viu cu ea. Până atunci arta care stă în atelier e moartă pentru lume. Curatorul ar trebui să încurajeze experimentarea deschisă a artei și să se asigure că în ceea ce se vede cineva poate regăsi o experiență, comună sau obscură, arta ar trebui să spună ceva despre experiența umană și să o îmbogățească. Aici mai vreau să menționez că există artă care trebuie interpretată și există artă care nu trebuie interpretată, iar în funcție de artă curatorul se comportă diferit. De exemplu arta conceptuală sau cea care se inspiră din știință este tratată diferit față de arta pur estetică, dar e interesant când acestea converg.
Hybrid Stations, 2023
5. Cât de importante sunt bursele/ schimburile de experienţă pentru un curator/ o curatoare? Pe curând a fost deadline-ul pentru programul de rezidențe I.C.K.H.S. – Independent Curating Know-How Sharing, cum a fost procesul de selecţie pentru acest program?
Schimburile și bursele te ”contaminează” și așa reușești să-ți alimentezi energia – experimentând diferite contexte, furând practici, este important să vezi cum o fac alții. Pentru mine a contat să fiu alături de alți studenți care se pregăteau să devină curatori sau galeriști în Paris.
Despre selecția rezidenților pentru ultimul meu proiect I.C.K.H.S. – Independent Curating Know-How Sharing pot să spun că mă uit la abilitatea de organizare și prezentare a artei dar și la abilitatea de a crea un discurs inteligibil pentru vizitatori. Aș vrea ca prin I.C.K.H.S. să clădim competențe de interpretare, conceptualizare și dialog, urmărind să lucrăm cu contextele locale din care provenim. Deja s-a petrecut selecția și avem rezidenți din mai multe orașe, iar prin modul acesta de a organiza rezidențe descentralizate mizăm pe faptul că atunci când ne întâlnim între noi discutăm idei esențiale despre curatoriat pe care apoi le aplicăm cu nuanțele ce țin de contextele în care lucrăm. De acolo se trage și conceptul de „independent” din titlul programului – curatorul ar trebui să fie autonom și să demonstreze asta din start, nu să aștepte să primească instrucțiuni cu lingurița. Iar programul de rezidențe e ca un punct de sprijin pentru curatori cu motivație intrinsecă de a lucra pe cont propriu.
Super Nul, 2018
6. Revista Atelierul, fondată în 2010, se ocupă cu predilecţie de industriile creative şi culturale, cât de importante sunt pentru tine colaborările cu ilustratori?
În funcție de idei și nevoi mie îmi place să lucrez cu diferite tipuri de creatori, dar cred că voi lucra tot mai mult cu ilustratori deoarece sunt interesat de a pune în formă vizuală prietenoasă unele idei care pot fi mai greu de abordat. De exemplu concepte din filosofie sau din critică instituțională, cum am avut și în cartea pe care am scos-o cu ilustrații făcute Andreea Băban. Designul 3D și arta digitală poate face același lucru – creatorii se pot inspira din concepte sau texte pe care le propun și pot să le interpreteze folosind diferite medii ca să spună o poveste în modul lor, cu estetica proprie sau cu umor. E foarte faină munca de sintetizare a unui discurs când lucrezi cu un ilustrator deoarece trebuie să găsiți abordarea cea mai potrivită care să conțină ideea de la care s-a pornit și cum poate să o dezvolte mai departe.
Tot ce ai vrut să știi despre artă dar ți-a fost teamă să întrebi, 2022
7. Am interacţionat foarte mult în cadrul Sale-urilor de artă pe care le-ai organizat la Lapsus, recunosc am multe opere achiziţionate, spune-mi cum a fost procesul de implementare a conceptului conform căruia arta contemporană trebuie să fie affordable? Cum aţi convins artiştii să participe? Pregătiţi un nou târg în noiembrie, anul acesta?
Mi-a venit ideea dintr-o nevoie de a avea mai mult spațiu fizic dar și dintr-o frustrare că arta stă nevăzută. Am observat cum se tot adună lucrări în atelierele prietenilor așa că i-am rugat să-mi spună de care pot să se despartă ușor, ca să le vindem cu prețuri modeste. Apoi a apărut ideea unei expoziții în Lapsus cu pereții ticsiți de toate aceste lucrări, schițe, experimente vizuale sau teme din studenție. Iar cum se apropia Black Friday astrele s-au aliniat și am făcut primul eveniment în 26 noiembrie 2021 – Black Friday Art Sale. Au venit foarte mulți oameni și toți mă trăgeau de mânecă să cumpere o lucrare sau alta. M-am plimbat cu scara prin Lapsus în seara aceea să tot dau jos lucrări de pe pereți.
Sunt foarte multe lucrări care rezultă din studenție sau din primii 2 ani de „libertate” a artiștilor, lucrări cu care deseori nu se mai întâmplă nimic deoarece există presiunea aceea că tu ca artist ar trebui să expui doar ce ai mai bun, ce e excelent și validat de curatori sau de instituții importante. Asta e o problemă în cultura noastră deoarece vrem să ne zică ce e bine doar cine considerăm că are autoritate, așa că nu ne mai supunem testului popular. În general acea atitudine elitistă blochează comunicarea cu publicul și îl crispează pe artist care mai apoi se plânge că nu-l expune nimeni. E adevărat că pe artist nu-l expune cine dorește el să-l expună, adică Lumea Artei Înalte (MoMA, galerii mari, muzee), dar eu consider că asta e o spălare pe creier și o presiune inutilă de a participa la un sistem pretențios, care vrea să transforme arta în produs de lux. Altfel, dacă îți arăți eșecurile și vezi care e reverberația ai mai mult de învățat despre tine ca artist. Nu ar trebui să ne fie frică de greșeală, în Black Friday Art Sale uneori ce artistul considera un eșec, altcineva poate vedea o sclipire.
Black Friday Art Sale, 2021
8. Cât de importante sunt, din punctul tău de vedere proiectele interdisciplinare, transdisciplinare pentru o dezvoltare a artei contemporane româneşti?
Nu le mai consider atât de esențiale. La fel de bine poți avea un proiect bun de pictură sau alt mediu tradițional pe care să îl prezinți corect și va fi la fel de valid ca un proiect super contemporan care folosește ultimele tehnologii sau inovații. În România există un sindrom al try-hard-ului: parcă trebuie să dovedim că putem și că suntem deștepți, să dovedim că suntem și noi buni când de fapt nu avem o bază stabilă. Atitudinea de performanță forțată vine dintr-un complex al inferiorității față de Europa, față de restul lumii… și din faptul că ne plângem de milă în continuare că ne-a distrus comunismul. N-am mai auzit scuza asta decât la români și atâția ani mai târziu refuzăm să ne privim cu adevărat ca să începem odată să lucrăm. Deci interdisciplinar și transdisciplinar ajută, își au locul în arta românească, dar ca să dezvoltăm cultura consider că avem nevoie de o etică a muncii autentice și de atitudine mai relaxată, în artă, în trai, în educație…
Nu e nimic greșit cu a face ce poți tu mai bine cu puținul pe care îl ai, dar parcă nu înțelegem lucrul ăsta și ne aventurăm dincolo de competențele noastre de multe ori. Și eu am făcut-o, dorința de a fi inovator, contemporan și recunoscut poate distruge motivația autentică sau îți va cere mult efort, ceea ce nu e neapărat rău.
Heavy Light – Photonic Sculptures 2020
9. Cum vezi că s-a transformat mediul cultural timişorean prin prisma Timişoara 2023- Capitală Europeană a Culturii?
Trăiesc aici de 14 ani și am observat cum s-a tot schimbat, lent, Timișoara. De la câștigarea titlului de Capitală Culturală în 2016 s-a tot vorbit de prestigiul binemeritat și de așteptările pe care le au oamenii sau organizațiile culturale, dar abia de 2-3 ani a pornit pe bune un proces de resuscitare a orașului. Cultura locală este confuză, prinsă între trecut și prezent, competență și incompetență, naivitate și profesionalism, underground și mainstream, frică și încredere, aparență și esență.
Oportunitățile de sprijin pentru sectorul cultural și modul descentralizat în care se organizează cultura astăzi aici mă încurajează să continui, dar de o transformare esențială nu putem vorbi încă. Abia când se va schimba gândirea, când vom vedea că oamenii sunt preocupați de sustenabilitate și frumusețe, nu de consum, trenduri sau divertisment, atunci voi recunoaște transformarea orașului; ca să fiu mai formal, voi folosi trei criterii: (1) mă uit la ce ne motivează să facem lucruri; (2) observ cât de riguroși și consecvenți suntem în ce facem și (3) văd dacă ne bucurăm de moment și de o dezvoltare organică. Titlul de Capitală Culturală ajută mult în procesul acesta, aduce schimbare bună pentru că ne menține atenți și ne face mai conștienți de cultura mediului în care trăim. Poate așa oamenii vor deprinde încet, oarecum accidental din păcate, practica de a deveni mai conștienți de sine.
POFTIM CULTURĂ – intervenție pe zidul facultății de artă din Timișoara, Alex Boca, 2016
10. Care ți se pare că este cea mai mare provocare pentru mediul cultural în Timişoara anului 2023? Dar în România?
Provocarea pentru mediul local este de a nu cădea mai adânc în autosuficiență, de a învăța să ne privim din exterior, mai critic, și de a crea mecanisme care să funcționeze ca și continuitate pentru acest an în care s-au demarat mai multe proiecte. Pentru mine curatoriatul și activitatea personală a început în 2017 când m-am întors din Paris și va continua și după, nu sunt condiționat de nimic ca să contribui la cultură în modul în care-mi place mie să lucrez.
Pentru oraș eu mereu am susținut ideea câtorva proiecte mari, de impact și mai multor proiecte mici care să acopere nevoile culturale a comunităților diferite care trăiesc în oraș. Consider că subestimăm grav diversitatea de preferințe artistice, creative și culturale din oraș – este de fapt loc pentru toate. De asemenea, mi-ar plăcea să ne detașăm ca nație de trecut deoarece avem nostalgie și tendință de victimizare în psihicul nostru colectiv (vezi imnul țării), iar asta ne face să ne agățăm de succesuri prea mici sau ne provoacă frică de eșec. Uneori mă gândesc cum Lapsus e un eșec total și concluzionez că nu este grav deloc.
Zbeng Vrîș Bîp – demolare, 2018
Imaginile interviului au fost trasmise de Alex Boca, din arhiva personală.
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.
Fără comentarii