Alexandra Ciocan face parte din echipa de redactori a Revistei Atelierul (yey!!), de aceea ne face deosebită plăcere să vă invităm la expoziţia ei, din Cluj Napoca.
Pe 5 februarie, între orele 17:00-19:00 vă invităm la evenimentul de lansare al expoziției „Povești sub pleoape”, la restaurantul Samsara, care reunește munca sa din ultimii ani, lucrări de ilustrație tip fine art dar și de ilustrație de carte pentru copii. Alexandra expune pentru prima oară publicului clujean lucrări originale, în dorința de a împărtăși universul ilustrației trăit direct, departe de lentila social media.
Alexandra este ilustratoare si artistă locală, exploratoare vizuală care se află într-o expediție continuă prin noi limbaje și tehnici vizuale, totul pentru a identifica cele mai autentice și deosebite soluții pentru proiectele sale. Iubește povestea, emoția și extra-ordinarul și realizează ilustrații cu aplicații diverse, de la proiecte editoriale și comerciale, la lucrări tip fine art, până la cărți pentru copii și nu în ultimul rând, la produse de papetărie pentru oameni faini trecuți de vârsta școlii, dar, spune ea, cu inimile la locul potrivit.
Portofoliul ei celebrează magia călătoriei umane, prin culori și texturi luxuriante, linii curbe, dansante, și compoziții atent gândite. Deseori strecoară în lucrări și simboluri sau metafore, pentru că iubește modul în care fiecare lucrare se transformă în ceva propriu privitorului, care îi șoptește doar lui, în funcție de interpretarea sa. Iubirea pentru natură joacă și ea un rol esențial în arta Alexandrei, având formare profesională ca arhitect peisagist și studiind cu entuziasm plantele mulți ani. Temele pe care le abordează au rădăcini în natură, în poveste, în emoție și în universul a ceea ce fiecare dintre noi numește cămin. Preferă să lucreze cu medii tradiționale, în tehnică mixtă, deoarece se străduiește să-și îmbogățească proiectele și lucrările cu un simț al palpabilității, al ancorării privitorului în liniștea prezentului. Alexandra face parte din Clubul Ilustratorilor Români și numără printre clienții și colaboratorii ei: Bis Publishing Amsterdam, Editura Casa, Editura Viață și Sănătate, Palatul Cotroceni, White Flat Gallery, Exquisite Workers Barcelona, Sit+Read Artbook Fair.
Arta Alexandrei poate fi urmărită pe Instagram și pe site-ul ei.
https://www.instagram.com/alexandraciocan.illu/
https://www.alexandraciocan.com/
Vernisajul expoziţiei are loc în data de 5 februarie începând cu orele 17:00, la Samsara Food House, strada Cardinal Iuliu Hossu nr. 3, Cluj Napoca.
NO COMMENT