Maria Asenova, cunoscută sub numele de Maria’s Nature Toys, este una dintre cele mai cunoscute artiste de păpuși din lume. Toate atelierele ei sunt rezervate cu mult înainte de termenul limită, or acest lucru vorbește despre faptul că mulți începători, doresc cu adevărat să învețe arta de a crea păpuși din lână naturală, în special de la ea. Maria s-a născut în Lom, Bulgaria, un orășel de pe malul Dunării.
Ea este psiholog de profesie și lucrează în acest domeniu de mai mulți ani. Dar pentru că arta face parte din inima ei, a decis să își urmeze marea pasiune prin crearea de păpuși unice și personalizate. Maria, creează păpuși încă de când era copil. De fapt, crearea de păpuși nu este doar o meserie pentru ea, ci mai degrabă un stil de viață. În copilărie, a petrecut mult timp cu bunica ei, care a învățat-o cum să coasă la vechea mașină de cusut. Prima păpușă a Mariei a prins viață când avea doar 7 ani. Prin urmare, vă invit să citiți interviul cu Maria pentru a afla mai multe despre povestea ei extraordinară.
1. Bună ziua Maria, și îți mulțumesc că ai acceptat să răspunzi la aceste întrebări. Cum începe ziua ta?
Pentru că îmi place foarte mult să citesc, ziua mea începe cu cititul cărților mele preferate la o ceașcă de cafea. În acest fel, mă reîncarc cu energie și inspirație pentru întreaga zi. Când vremea este frumoasă, îmi place să mă plimb de-a lungul râului. Acesta este locul, care îmi oferă pace, liniște și inspirație.
2. Ce ți-ai dorit să faci când erai copil?
În copilărie și acum, îmi plăcea să desenez și îmi imaginam că atunci când voi fi mare voi deveni un artist celebru. Într-un fel, visul meu s-a împlinit, deoarece crearea păpușilor necesită cunoștințe în multe domenii, inclusiv în desen.
3. În ce moment al vieții ai aflat pentru prima dată despre domeniul tău de activitate? Ce te-a determinat să faci păpuși?
Păpușile m-au entuziasmat dintotdeauna, dar după ce am rămas însărcinată cu fiica mea, primul lucru pe care am decis să i-l ofer copilului meu a fost o păpușă făcută de mine. Așa a început întreaga aventură. Am vrut să creez o păpușă pe care să o vedeam în imaginația mea și să las ceva pentru copilul meu, pe care să-l poată transmite copiilor ei. Așa că am creat prima păpușă care a fost într-o variantă destul de simplă, dar foarte drăguță.
4. Care este lucrul pe care îl preferi la lucrările tale? Ai un personaj preferat?
Partea mea preferată în crearea păpușilor este fața. Fața este detaliul care primește cea mai mare atenție și care creează caracterul păpușii. Chiar și după atâția ani de confecționat păpuși, sunt mereu uimită de rezultatul final și de modul în care un personaj mic și real se naște din pânză și lână. Personajul meu preferat pe care l-am creat este piticul Giesbert. El a fost creat pe baza poveștii Danielei Drescher. Și un alt personaj preferat al meu este Pippi Longstocking, pe care, din păcate, nu am făcut-o încă sub formă de păpușă și sper să o fac în curând.
5. În ultima vreme, păpușile pe care le-ai creat au revoluționat internetul. Sunt absolut superbe și atât de reale. Cum reușești să obții astfel de succese și ce înseamnă succesul pentru tine?
Pentru mine, creația face parte din viața mea și mi-am dorit întotdeauna să mă perfecționez cu fiecare nou proiect pe care îl încep. Succesul face parte din pașii pe care îi fac pentru a merge mai departe și cel mai important lucru, este că sunt mulțumită de rezultatul final. Acesta este succesul pentru mine. Atunci când suntem pe drumul cel bun, nu avem cum să dăm greș. Atunci când faci ceea pentru ce te-ai născut, nu poți eșua. În spatele fiecărui succes se află multă muncă grea. Există eșec și disperare uneori și apoi, din nou, dorința de a merge mai departe și de a tMe îmbunătăți.
6. Care este motto-ul tău personal sau profesional?
Inscripția de deasupra locului meu de muncă este „Munca se teme de maestru„. Personal, îmi place să spun că lumea este așa cum o facem noi, așa că haideți să visăm și să creăm artă.
7. Știu că organizați ateliere de lucru în diferite țări și abia aștept să te întâlnesc la unul dintre ele în Germania. Ai dori să organizezi un atelier și în București, România?
Țin cursuri în toată Europa și asta îmi dă multe emoții plăcute. Îmi place să întâlnesc oameni cu care pot împărtăși aceleași interese și să îi învăț cum să își creeze ideile în păpuși . România este o țară minunată, plină de multe legende și de o natură frumoasă. Sper că există interes pentru confecționarea de păpuși pentru că aș fi fericită să o vizitez și să predau acolo.
8. Te rog să ne spui cum ai reușit să ajungi la tehnici atât de bune în confecționarea păpușilor și cum se nasc personajele tale?
Sunt un artist autodidact. Întotdeauna am spus că m-am născut pentru a fi un maestru al păpușilor. Păpușile mele sunt realizate în întregime din lână și țesătură de bumbac. Sunt pâsluite cu acul și apoi acoperite cu țesătură. După atâția ani ca artistă de păpuși, pentru mine este încă magic. Uneori durează aproximativ două luni pentru a face o singură păpușă. Crearea unei păpuși, este pentru mine ca și cum aș crea un copil în care îmi împletesc visele și sufletul. Eu îi numesc copii de lână.
9. Cu ce materiale lucrezi cel mai mult și de ce?
Pentru a crea copiii mei din lână folosesc numai materiale naturale, cum ar fi lâna pură, bumbacul, mătasea și inul. Lâna este un material foarte călduros. Când îmbrățișezi păpușa, nu este tare și rece ca păpușile din porțelan sau plastic, iar senzația de a o simți în brațe este foarte caldă și reconfortantă.
10. Știu că ești și ilustratoare. Nu te-ai gândit să combini talentele pentru a crea o carte?
Oh, da, îmi place să desenez, dar în ultima vreme am din ce în ce mai puțin timp liber pentru a pune mâna pe creion și hârtie. Dacă păpușile sunt meseria mea, atunci pictura este hobby-ul meu care îmi aduce liniște sufletească. Când fiica mea a împlinit doi ani, am creat un basm pentru ea și sper că, în viitor, voi avea timp să fac ilustrațiile pentru acest basm și să îl public ca o carte pentru copii. Aș fi foarte fericită să ilustrez cărți pentru copii și sper ca în viitor să am timp pentru această activitate preferată.
11. Numește un artist, din trecut sau din prezent, pe care îl admiri sau care te inspiră? Ce caracteristici admiri cel mai mult la alți oameni creativi?
Întotdeauna am fost inspirată de păpușile lui Käthe Kruse și de povestea ei. Käthe Kruse, născută Katharina Simon, a fost un pionier remarcabil al confecționării de păpuși în Germania și a stabilit principii de confecționare a păpușilor care persistă până în prezent. Întotdeauna există ceva nou pe care îl putem învăța și lua de la alți artiști. Acesta este singurul mod în care fiecare experimentează și progresează în arta sa. Am o carte preferată „Steal like an artist” de Austin Kleon, care spune că „Fiecare idee nouă este doar un mashup sau un remix al uneia sau mai multor idei anterioare”.
12. Dacă ți s-ar da în mod magic două ore în plus pe zi, ce ai face cu ele?
Timpul nu este niciodată suficient și, ca artist, am atât de multe idei în cap și atât de puțin timp pentru a le crea. Așa că, dacă aș avea câteva ore în plus în zi, m-aș așeza în atelierul meu pentru a lucra la visele mele.
13. Poți, te rog, să le dai un sfat celor care vor să înceapă o carieră creativă, dar au unele temeri sau îndoieli în ei înșiși sau în ceea ce sunt, ceea ce fac?
Nu este nimic ușor în această lume, dar totul este posibil dacă ne dorim suficient de mult. Fiți curajoși, urmați-vă visele și nu vă temeți de greșeli. Greșelile nu sunt cu adevărat greșeli, ele sunt o modalitate de a crește și de a fi mai buni în ceea ce creăm.
14. De ce are nevoie lumea mai mult?
Lumea are nevoie de pace și de mai mulți oameni rezonabili.
Sunt de acord cu aceasta. Îți doresc cât mai multă inspirație și vise împlinite. Abia aștept să ne vedem la unul din atelierele tale.
Imaginile sunt trimise de Maria Asenova, din arhiva ei personală.
NO COMMENT