Distribuie articolul:

Studios of their own – de Alex Johnson, cu ilustrații de James Oses, e o carte atipică despre artiști, în care nu vezi nicio lucrare, dar care îți oferă o imagine intimă asupra artistului prin prisma spațiului său de lucru.

Este a doua carte dintr-o serie, fiind precedată de Rooms of their own (2022), despre birourile scriitorilor faimoși. Ambele titluri fac referire, bineînțeles, la eseul Virginiei Woolf – A Room of One’s Own – care argumentează că independența (fizică, psihică, financiară etc.) este esențială actului artistic.

Structura cărții

Construită ca o enciclopedie, Studios of their own dedică fiecăruia dintre cei 52 de artiști câteva pagini de prezentare cu ilustrații alăturate care reproduc studiourile acestora. Nu știu care a fost criteriul pentru ordonarea subiectelor (nu pare să fie cronologic, alfabetic, stilistic sau geografic), dar pe mine m-a cucerit din prima cu spațiul impresionant al lui Francis Bacon. Descris ca fiind „monumental de haotic”, a fost documentat și reconstruit minuțios de Hugh Lane Gallery din Dublin.

Artiștii prezentați sunt de la cei ultra-faimoși (Da Vinci, Caravaggio, van Gogh sau Picasso) la unii mai puțin cunoscuți (ca Tove Jansson, Tracey Emin, Posy Simmonds), acoperind mai multe secole, dar fiind aleși mai mult din zona europeană sau SUA.

Ocazional prezentările sunt intersectate cu citate ale artiștilor sau cu casete despre subiecte adiacente: asistenții de studio, muze, modele sau ucenici. Mi s-a părut foarte interesantă cea despre artiștii care au luptat în războaie și despre arta prizonierilor de război.

La finalul cărții avem un index care îți permite să vezi legăturile dintre artiști și informații pentru vizitatori – acolo unde studioul sau casa artistului au devenit muzee. Două resurse folositoare din carte sunt The Artist’s Studio Museum Network și Artists’ Homes care documentează împreună peste 200 de astfel de spații.

Artistele

Deși nu avem o varietate geografică prea mare (aproape toți sunt artiști occidentali), am apreciat multitudinea de artiste prezentate și șansa de a descoperi nume noi.

M-am amuzat citind despre Vanessa Bell care și-a poreclit primul atelier Les Miserables pentru interiorul său neprimitor. Sau de Rosa Bonheur și menajeria ei de cai, oi și câini care îi populau studioul. Julia Margaret Cameron și-a transformat cuibarul în studio foto și depozitul de cărbuni al casei în cameră de developare. Iar Louise Bourgeois a lucrat faimoasa serie de instalații „Cells” într-o fostă fabrică de croitorie.

Într-o perioadă în care femeile nu aveau parte de recunoaștere sau nici măcar acces în lumea artistică, studiourile lor au devenit locul în care trăiau, lucrau și își expuneau creațiile.

De multe ori erau nevoite să folosească spații improvizate, alteori împărțeau studioul cu iubiții lor artiști (cum e cazul pentru Vanessa Bell sau Lee Krasner), dar moștenirea lor a rămas dovadă că un spațiu dedicat în care să-și exprime creativitatea e esențial pentru orice artist.

Impresii generale

Cartea pare să se adreseze unui public variat. Pentru cunoscători e o ocazie de înțelege mai bine cum lucrau anumiți artiști, de a privi sub cortină ca să vadă cum se face magia. Pentru cei care nu știu prea multe despre istoria artei, ar putea fi o rampă de lansare spre artiști interesanți sau spre alte lecturi. Spuneam la început că asta e o carte despre artiști, nu despre artă, dar în fiecare prezentare făcută aici poți vedea personalitatea, inspirația și stilul personal.

Un lucru care mi s-a părut fascinant este că majoritatea artiștilor tratau mersul la studio ca pe un serviciu. Nu stăteau degeaba așteptând să le vină o idee genială, ci lucrau constant, „la program”, pentru că înțelegeau că doar prin exercițiu și experiment puteau produce artă.

Așa cum se vede de multe ori în carte, studiourile nu sunt doar locul în care artistul lucrează, ci și unde își găsește inspirația. Unde adună materiale, culori, experimente – un spațiu fizic, dar și mental, pentru creat.

Uneori studioul e un spațiu aranjat meticulos – cum e cazul lui Brâncuși, care își înlocuia lucrările vândute cu reproduceri din ghips, ca să nu strice „compozițiile”. Dar de cele mai multe ori e un haos de culori, lumini și forme. Alexander Calder e primul exemplu care-mi vine în minte, dar majoritatea artiștilor din carte preferă un haos organizat.

În ziua de azi, puternic digitalizată, mi se pare că e ușor să uităm necesitatea unui spațiu fizic. De multe ori arsenalul de recuzite al unui artist e înlocuit de un calculator sau o tabletă. Nu e neapărat un lucru rău, dar ceva pare să se piardă pe parcurs.

Sigur, îți poți aduna inspirația pe Pinterest, dar pierzi influența obiectelor fizice, tactilitatea, mirosul și culorile care se schimbă odată cu lumina de afară. La fel cum poți avea întregi biblioteci digitale de materiale educative, dar să nu ai niciun album de artă pe care să-l poți răsfoi, pur și simplu.

Cartea asta îți oferă 52 de exemple de studiouri de artiști și până la final o să-ți dorești să ai și tu propriul tău spațiu de creație. O recomand atât pasionaților de artă, cât și artiștilor care încă „nu și-au găsit locul”.