Distribuie articolul:

Oana Stoian este o artistă născută în 1993 la Lugoj, stabilită în Timișoara și cunoscută pentru stilul ei distinctiv care explorează misterul și pierderea identității în cadre abstracte. A început să-și dezvolte creativitatea prin pictură în copilărie, iar în adolescență și-a descoperit pasiunea pentru fotografie. A absolvit Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (licență în Foto-Video și master în Grafică), finalizând studiile în anul 2017. Cariera sa a luat avânt rapid, cu expoziții personale și de grup, dar și cu recunoaștere internațională. Cu o pasiune pentru autoportrete și o sensibilitate aparte pentru jocurile de lumină și umbră, Oana capturează fragmente dintr-o realitate în continuă transformare. Lucrările sale fascinante sunt suspendate între ambiguu și clar, „spații” vizuale în care vulnerabilitatea devine forță creativă. Intră în universul ei ei și descoperă mai multe despre cum fiecare fotografie poate ascunde un întreg univers de emoții.

1.Cine este Oana și cum și-ar descrie „lumea fotografică”? Ce tipuri de teme, locuri sau subiecte te atrag cel mai mult și de ce?
Cred că lumea mea fotografică e un loc al introspecției, o combinație de intimitate și mister, unde solitudinea devine o formă de poezie vizuală. Găsesc în fotografie o cale de a pune întrebări despre sine și despre lume. Mă atrag locurile liniștite si temele legate de identitate, singurătate, vulnerabilitate și transformare, fiindcă aceste subiecte reflectă propriile căutări interioare.

2.Ai început să te exprimi artistic încă din copilărie, prin pictură, și apoi ai descoperit fotografia. Ce anume te-a atras la fotografie, în comparație cu alte forme de artă vizuală? Ce îți permite fotografia să explorezi și să comunici în moduri în care pictura nu ar fi putut și cum a evoluat abordarea ta față de acest mediu de-a lungul timpului?
Fotografia m-a cucerit prin spontaneitatea și sinceritatea ei. De-a lungul timpului, abordarea mea a devenit mai introspectivă, concentrându-mă pe autoportrete și pe narațiuni care combină realitatea cu lumea suprarealistă. Fotografia îmi oferă libertatea de a construi lumi, dar și de a mă revela fără să folosesc cuvinte. Pictura cere un proces mai lung și o reconstrucție minuțioasă a imaginii și cred ca nu am răbdarea suficientă, dar mă folosesc și acum de pictură, oarecum, pentru că prelucrez imaginile în Photoshop și deseori “pictez” digital.

3.Fotografiile tale au o calitate aparte, introspectivă, intimă, atmosferică. Cum abordezi relația dintre lumină și umbră în fotografia ta? Ce tipuri de lumini te fascinează cel mai mult?
Îmi place să folosesc lumina difuză, care îmbrățișează subiectele, pun accent pe subtilitate și caut să transmit emoții prin tonuri și texturi mai degrabă decât prin imagini evidente.

4.Lucrările tale abstractizează realitatea și explorează o pierdere a identității în cadrul unor scene misterioase. Cum ai ajuns să dezvolți acest tip de narațiune vizuală?
A fost un proces natural, aproape instinctiv. Am fost întotdeauna atrasă de ambiguitate, de ideea că o imagine poate spune o poveste incompletă, care lasă loc interpretării. Prin explorarea autoportretelor, am descoperit că identitatea este fluidă, iar fotografia m-a ajutat să ilustrez acest lucru. Scenele misterioase sunt o încercare de a surprinde fragmentele de sine care se pierd sau se transformă în fiecare experiență. În timp am devenit mai puțin interesată de descrierea exactă a realității și mai preocupată de redarea emoțiilor universale.

5.Există o „filosofie” personală pe care o aplici atunci când fotografiezi? Ce gânduri sau valori îți ghidează procesul creativ?
Da, cred în vulnerabilitate ca forță creativă. Când fotografiez și când editez încerc să fiu sinceră cu ceea ce simt, chiar dacă asta înseamnă să mă expun. De asemenea, prețuiesc ideea de a lăsa loc pentru întrebări – nu vreau ca imaginile mele să ofere răspunsuri, ci să invite privitorul într-un spațiu de contemplare.

Somerset House London

6.Sony World Photography Awards a fost un moment semnificativ în cariera ta. Cum ai abordat succesul? Poate el influența negativ procesul creativ sau este doar o confirmare a unui drum deja ales?
Încerc să păstrez procesul creativ pur, să nu las validarea externă să îmi schimbe intențiile. Au fost perioade și de ani de zile când nu am fotografiat și știu că mi se strangea stomacul de fiecare dată când cineva mă întreba: “Dar când faci ceva nou? Ce proiecte mai ai?” Am simțit că succesul vine cu un soi de responsabilitate, deci poate fi și o încurajare de a explora mai departe, dar și o presiune.

7.Care a fost cea mai „vocală” fotografie pe care ai realizat-o vreodată?
Depinde ce înţelegem prin “vocală”. Chiar nu știu, poate cea cu cele două paltoane îmbrățișându-se.

8.Când creezi o fotografie, cum alegi ce să lași „vizibil” și ce să „ascunzi”? Există vreun „lucru” în fiecare imagine pe care refuzi intenționat să îl revelezi complet privitorului?
Procesul e aproape intuitiv – aleg să las “vizibil” un detaliu ce poate atrage atenția. Îmi place să ascund elementele care ar putea “limita” imaginea, prefer să insinuez ideea în loc să o arăt direct.

9.Cum percepi fotografia în ziua de azi, având în vedere numărul mare de imagini care circulă pe rețelele sociale și în mass-media? Crezi că fotografia își păstrează valoarea ca artă, în fața unui flux constant de imagini?
Fotografia rămâne valoroasă ca artă, dar saturarea rețelelor sociale poate diminua aprecierea unei imagini. Cred că fotografia autentică și bine gândită își găsește întotdeauna locul, în ciuda fluxului constant de imagini. Cantitatea nu diminuează calitatea – ceea ce contează este intenția și povestea din spatele unui cadru.

10.Care este un sfat pe care te-ai auzit dându-l, dar pe care nu ai reușit să îl urmezi ?
Să nu mă compar cu alți artiști și să nu mă grăbesc. Uneori simt că vreau să capturez prea mult, prea repede, fără să acord suficient timp procesului.

11.Mulți fotografi vorbesc despre „capturarea unui moment perfect”. Dar, în realitate, cât de important este acest „moment” față de mesajul global sau impactul unei fotografii asupra publicului? Crezi că se pune prea mult accent pe perfecțiune?
Momentul perfect este un mit. Impactul unei fotografii vine mai degrabă din emoția pe care o transmite, decât din „perfecțiunea” sa compozițională.

12.Începuturile sunt adesea pline de incertitudini. Ce sfaturi ai oferi unui tânăr fotograf care încearcă să își construiască un portofoliu sau să își facă un nume în industrie?
Să își construiască un portofoliu care să îl reprezinte, fără să se gândească la ce ar vrea ceilalți să vadă.

13.Ce proiecte viitoare te entuziasmează? Există ceva anume ce ți-ai dori să explorezi în viitorul apropiat în domeniul fotografiei?
Momentan am început un proiect despre abuzuri emoționale, vreau să creez un dialog între imagine și cuvânt, să combin fotografia cu textul scris și să ofer un spațiu sigur în care femeile să poată împărtăși experiențele prin care au trecut.

*Toate fotografiile fac parte din arhiva personală a artistei.