Distribuie articolul:

Dacă veţi considera că un colaj se reduce doar la decupajele realizate la ora de „lucru manual” din școală, vă înșelați! Artista cu care povestim astăzi vă provoacă să descoperiți un întreg univers într-un colaj de idei. iar asta se poate traduce deopotrivă ca neliniște, dar și ca poezie. Ştefana Serafinescu este un artist autodidact care transformă nostalgia într-o artă vie. Colajele sale pline de sensibilitate privesc către lumi din trecut care își găsesc ecou în prezent. „Călătorind” între epoci, Ştefana reînvie atmosfera anilor ’40-’50, aducând-o la viață printr-un mix de umor, emoție și experiment vizual. În acest interviu, ne oferă o privire în culisele procesului său creativ, povestind despre cum colajul a devenit tehnica sa distinctivă și cum literatura, cu toate imaginile sale poetice, o inspiră să creeze lumi înrădăcinate în realitate, dar parcă desprinse din povești. Stefana a urmat studii de Filologie la Facultatea de Litere din cadrul Universității ‘Al. I. Cuza’ din Iași pentru că ficțiunea o apropia de lumi imaginare pe care căuta să le înțeleagă. Curând, și-a dat seama că vrea să fie creatorul propriilor lumi și asta a determinat-o să aleagă ilustrația ca formă de exprimare. Tehnica ei predilectă de lucru este colajul fapt care îi permite să aducă împreună referințe vechi și noi pentru a reda în lucrările ei un moment deopotrivă nostalgic și contemporan. Este membru al Clubului Ilustratorilor din 2023 și în permanentă căutare de un proiect care să îi provoace imaginația.

1. Cum te-ai descrie și ai vorbi despre arta ta unei persoane care nu te cunoaște încă?

Sunt un artist autodidact care creează prin fiecare ilustrație o lume în care i-ar plăcea să trăiască.

Personaje

2. Lucrările tale au o atmosferă distinctă de nostalgie, combinând elemente din trecut cu viziuni contemporane. Cum reușești să echilibrezi nostalgia personală pentru trecut cu lumea contemporană pentru a crea lucrări care rezonează cu momentul prezent?

De multe ori mă întreb cât trecut poate să suporte cineva, atât trecut personal, cât și istoric. Dacă ne gândim bine, tot ceea ce suntem s-a născut deja într-un timp căruia nu îi mai aparținem, iar asta se poate traduce deopotrivă ca neliniște, dar și ca poezie. Din această poezie încerc eu să îmi construiesc imaginile. Într-un fel, nu suntem foarte diferiți de oamenii secolului trecut – adesea răsfoiesc prin arhive, citind ziare vechi și observ la oamenii de atunci atitudini și aspirații asemănătoare cu cele din prezent. Diferă doar contextul. Iar ilustrațiile mele încearcă să creeze punți între timpul trecut și cel prezent, folosind referințe vizuale și situații retro, dar plecând de la trăiri contemporane pe care le diluez cu umor sau emoție, după caz.

3. Ai o lucrare sau o serie de lucrări de care te simți deosebit de mândră sau la care te simți conectată? Ne poți împărtăși povestea din spatele acesteia?

Există o serie de personaje pe care le-am lucrat întâmplător, mânată de un tip de inspirație care nu m-a mai vizitat niciodată de atunci. Sunt primele mele personaje create prin colaj și acel moment a fost ca o epifanie: tocmai creasem mai mult în joacă și neplanificat ceva ce mă străduisem să obțin de mai bine de un an. Probabil a fost un caz de incubație creatoare, de altfel, majoritatea lucrurilor bune din viață ni se întâmplă fără să le simțim.

4. Cum ți-ai dezvoltat stilul unic, care combină colajul, hârtia texturată și elementele pictate manual? A existat un moment „aha” care te-a determinat să explorezi această abordare?

De la tehnicile pe care le-am experimentat atunci când am început să mă apropii de ilustrație, tot ce am reușit să învăț e cât de mult îmi place să decupez și să lipesc elemente. Orice făceam, fie în creion, fie în acuarelă sau tuș, simțeam nevoia să intervin folosind colaj. Mi-am dat seama că nu făceam asta întâmplător și am luat-o ca pe un fir către ceva ce trebuia să descopăr legat de un posibil stil. Însă nu știam cum să integrez predilecția pentru colaj într-o formă de ilustrație. Am urmat un curs online despre tehnici mixte al unei artiste din Chile, Leonor Perez și atunci am avut un fel de confirmare că se poate crea o simbioză între colaj și ilustrație. Restul a fost un lung proces de experiment și efort susținut până am reușit să stabilesc rețeta optimă pentru modul în care căutam eu să mă exprim.

„Parada”, 2023

5. Un porumbel ne-a șoptit că iubești să citești. Cum influențează literatura și cuvintele lucrările tale? Există autori sau cărți specifice care ți-au marcat viziunea artistică sau care te-au ajutat să-ți conturezi vocea creativă?

Imaginarul meu se hrănește aproape exclusiv cu literatură – mă ajută mult să mă bazez pe o (re)sursă de inspirație care nu e vizuală. A existat o lungă perioadă din viața mea când credeam că literatura e totul și într-un fel așa și e dacă îl punem pe „ă” la final – totul poate deveni literatură. Uneori ilustrațiile mele pornesc de la texte – un exercițiu creativ la care apelez când inspirația mă trădează e să lipesc la întâmplare titluri decupate din diverse publicații și să încerc să creez un fir narativ comun. Se spune că în materie de autori există un scriitor care te marchează cu o carte, unul care te inspiră prin întreaga lui operă și unul care te impresionează prin felul în care privește lumea. Din prima categorie pot aminti volumul de poezie „Ulise” al lui Ilarie Voronca – imagini poetice de un rafinament copleșitor. Autorul în a cărui lume îmi place să mă pierd e scriitorul ceh Bohumil Hrabal – mă inspiră umorul lui și felul cum vede în obișnuit un miracol potențial. Iar George Simenon și a lui serie „Maigret” se înscriu în a treia categorie.

Personaj

6. Folosești des fotografii vechi, fragmente din reviste și pagini de cărți. Care este rolul materialelor arhivistice în procesul tău creativ și cum alegi imaginile sau textele pe care le integrezi în lucrările tale?

Cred că oferă autenticitate discursului pe care îl construiesc prin fiecare ilustrație în parte și aduc acel element nostalgic de care am nevoie pentru a-mi transcrie imaginarul pe hârtie. Paginile de carte sunt elemente neutre grozave, temperează și vin cu un element grafic subtil. În plus, diferitele grade de îngălbenire ale hârtiei vechi sunt culori în sine care îmbină armonios celelalte elemente ale imaginii. Apoi, fotografiile funcționează ca readymades: uneori mă conduc spre o poveste, alteori le aduc eu spre povestea mea, dar principalul e că vin cu un caracter al lor care îmbogățește imaginea.

„Înghițitorul de vipere”, 2024

7. Cum arată procesul tău creativ? Începi cu o idee sau un concept clar, sau procesul se desfășoară mai degrabă organic pe măsură ce lucrezi?

Totul începe cu o imagine, mai bine spus cu o impresie a unei imagini care începe să-mi plutească prin minte și pe care o aștept (uneori cu răbdare, alteori cu dramatism inevitabil) să se clarifice. Mă gândesc la ce vreau să transmit și încerc să mă orientez după elementele care m-ar ajuta să redau acel sentiment sau acea stare. Rareori fac o schiță preliminară și apoi încep să decupez forme. Aproape întotdeauna, de la un punct încolo, lucrarea dobândește caracter și voință proprie, iar acela este momentul meu preferat pentru că atunci eu devin doar executant și mă pot deconecta de la angoasa creatorului.

„A good day to be a caterpillar”, 2024

8. Colajul presupune combinarea unor imagini sau texte disparate, iar asta poate crea un contrast destul de puternic între diferitele elemente. Care sunt tehnicile tale pentru a asigura coerența între părțile unui colaj și a crea un mesaj clar?

Să evit zona de colaj suprarealist a fost unul dintre obiectivele pe care mi le-am stabilit încă de când am decis să fac din colaj tehnica mea principală de lucru. Ceea ce mă ajută să obțin coerență e faptul că îmi adun (re)surse vizuale asemănătoare atât ca stil, cât și ca perioadă. În principiu lucrez cu imagini alb-negru din prima jumătate a secolului XX, cu accent pe perioada anilor ‘40-’50. De asemenea, încerc să păstrez un raport echilibrat între imaginile decupate, formele colorate și intervențiile în creion.

„Tramvaiul 149”, 2024

9. Care este cel mai ciudat sau surprinzător „ingredient” pe care l-ai folosit vreodată în practica ta?

Nu se încadrează neapărat la categoria de ciudat, dar de un timp încoace, partenerul meu de lucru când vine vorba de texturi maronii e un ghid din anii ‘60 al rutelor de metrou din Paris, luat de la un anticariat – are o nuanță atât de perfectă de hârtie veche încât deja mă gândesc cu tristețe că îi voi epuiza filele la un moment dat.

„Pinocchio”, 2024

10. De multe ori, ca artiști, nu avem posibilitatea imediată de a cere feedback extern. Așadar, ne folosim de propriul ochi critic pentru a judeca o lucrare sau o etapă din proces, pentru a ajusta și ști cum să procedăm mai departe.Care este procesul pentru a-ți critica propria muncă?

Ar fi ideal să existe o grilă bazată pe criterii obiective legate de evoluția unei lucrări – e o lipsă pe care o deplâng ori de câte ori privesc o lucrare și nu îmi dau seama ce nu funcționează. În cazul meu, totul se bazează pe intuiție, mă uit la lucrarea respectivă și simt că ceva nu e bine. Uneori reușesc să articulez acel ceva, alteori doar o iau de la capăt fără să încerc să îmi dau seama. Sunt mai critică decât ar trebui cu munca mea astfel că îmi ia cel puțin două săptămâni să mă atașez de o lucrare pentru că rar e dragoste la prima vedere cu ceva ce creez. Dar există întotdeauna și momentele de grație când caut ceva prin sertarul cu lucrări și mă reîntâlnesc cu vreo ilustrație rătăcită (a se citi exilată), mirându-mă singură că e mai reușită decât îmi aminteam.

11.Cum ar arăta o „zi de lucru” în care nimic nu merge conform planului? Care este ilustrația „de criză” pe care ai crea-o într-o astfel de zi?

O zi de lucru în care nimic nu merge conform planului stă sub semnul coșului pentru hârtii – am obiceiul prost de a rupe tot ceea ce cred eu că nu e reușit. Acesta e și motivul pentru care (încă) nu am un caiet de lucru/schițe și am povești cu mine plecând să mă plimb ca să uit de vreo pagină nereușită pentru ca pe drum să mă gândesc doar la cum voi rupe acea pagină când revin acasă. Dar dacă într-o astfel de zi aș fi nevoită să lucrez ceva, aș decupa câțiva copaci și aș vedea unde mă poartă mai departe – de altfel, am câteva ilustrații care au apărut așa.

„Toamnă în parc”, 2024

12. Dacă ai putea face un colaj cu doar 3 elemente, ce ai pune în el pentru a surprinde cel mai bine cine ești ca artist?

Cred că aș pune o clădire decupată dintr-un ghid turistic pentru că mă fascinează clădirile și tot ceea ce putem asocia cu ele – ideea de acasă, de locuire a unui spațiu, de ceea ce se întâmplă dincolo de fațade. Apoi aș adăuga un personaj retro angajat într-o acțiune fie foarte comică, fie foarte tristă, acestea fiind punctele mele cardinale interioare. Iar al treilea element ar fi un titlu în totală contradicție cu imaginea – pentru că, de când mă știu, mă definesc opoziția și contrastul.

Ilustrație experiment

13.Mulți tineri ilustratori sunt atrași de colaj, dar găsesc că le este dificil să își pună amprenta personală asupra acestei tehnici. Ce le-ai recomanda celor care vor să-și construiască un stil propriu folosind colajul?

I-aș sfătui să dea volumul mai tare intuiției și să acorde o atenție aparte micilor gesturi și intenții care apar atunci când lucrează, să le identifice și să le integreze din ce în ce mai angajat în procesul creativ, indiferent de ceea ce cred sau li se spune că ar trebui să facă – acelea sunt indiciile care îi vor conduce către un stil personal.

„Vânzătorul de fructe”, 2024

14.Dacă ai fi personajul principal într-o narațiune, care ar fi intriga ce ar determina desfășurarea acțiunii ?

Mă visez cu fler de detectiv dintotdeauna astfel că mi-ar plăcea să fiu parte dintr-o narațiune în care intriga ar fi să dau de urma cuiva din trecut – ar fi fascinant.

*Toate fotografiile și ilustrațiile fac parte din arhiva personală a artistei.