După o serie de expuneri de succes în țară, în orașele Reșița, Craiova și Brașov, expoziția itinerantă „Permanent World Encyclopedia”, un demers de promovare a noii generații de artiști la nivel național, staționează la București, în Cartierul Creativ Amzei, până pe 11 ianuarie 2025.
Perspectiva artiștilor: o experiență colaborativă și interactivă
Mihaela Coandă, unul dintre artiștii participanți, subliniază faptul că acest demers expozițional a fost mai mult decât o simplă expunere a lucrărilor: „ P.W.E nu a fost doar o expoziție, ci o experiență de câteva luni în care lucrările noastre au fost găzduite temporar în diferite spații de artă din România, fiecare expoziție având farmecul său propriu. Mi-a plăcut mult ideea de expoziție nomadă, pentru că în loc să stea 5 luni într-un singur loc, expoziția s-a plimbat în 4 orașe, având o mai mare vizibilitate, chiar și pentru un public neobișnuit cu astfel de eveniment și atmosferă.”
Roxana Ajder adaugă că proiectul a deschis noi perspective pentru interacțiunea cu publicul și cu alți artiști: „Acest proiect mi-a oferit o dimensiune complet nouă în ceea ce privește interacțiunea cu alți artiști și cu publicul, deschizându-mi noi perspective asupra modului în care arta poate depăși barierele tradiționale și poate atinge un public mult mai numeros.”
Diversitatea formulelor artistice
În expoziție sunt expuse lucrări semnate de artiști precum Roxana Ajder, Adrian Buda, Mihaela Coandă, Iulian Cristea, Călin Dumitrașcu, Iuliana Hlihor, Andrei Ispas, Ana Lupu, Andreea Mihalka, David Miholcsa, Moga Dan Marius, Ada Muntean, Oana Năstăsache, Raluca Pavelescu, Iulia Pușcașu, Daniel Semenciuc și Codruț Zele.
Fiecare artist parte din proiectul expozițional „Permanent World Encyclopedia”, curatoriat de Norbert Filep, aduce în fața publicului o viziune proprie, chestionând tematici diverse printr-o varietate de medii, de la pictură la instalații participative și artă digitală.
Detalii eveniment:
Locație: Amzei Creative Corner, Piața Amzei nr. 13, București, Sector 1
Intrarea liberă. Luni- Vineri: 16:00- 20:30, S: 12:00- 19:00.
NO COMMENT