Luna februarie se anunță plină de culoare, cu multe idei creative și inspiraționale, proiecte ambițioase și articole care vă vor încânta. Pentru noi, februarie înseamnă...
Încetul cu încetul, pas cu pas, toamna începe să își facă simțită prezența. Lăsăm picnicurile în urmă, dar salutăm ceainăriile romantice, ne facem liste noi...
Mi-a plăcut întotdeauna să descopăr „frânturi” din trecut, lucrate de mână. Îmi amintesc cum priveam ca pe o comoară cusăturile de „zestre” şi cum am...
Cum luna aceasta am vorbit despre tradiții, m-am gândit că un articol cu tradițiile noastre preferate (celor din Echipa Atelierul) ar fi foarte potrivit. Astfel,...
Îmi place foarte mult tema lunii mai în Revista Atelierul şi chiar mă gândeam ce tutorial să pregătesc inspirându-mă din tradiţii. Luna aceasta am tot...
Ca o regulă generală, masa de Paști este mereu decorată cu ouă vopsite în culori și stiluri atent selecționate. Tot în cadrul mesei tradiționale, la...
Cum primăvara este sezonul curățeniei și a noilor începuturi, i-am propus Inei de la Sky Turtle să ne ajute cu o lista de idei și...
Zmeură, afine, coacăză neagră, agrişe, vişine, mure…un adevărat festin de culoare, arome si parfum. Şi totul este natural pentru că la spuma aceasta am folosit...
Mergând zilele acestea prin nămeți, mi-am amintit că e numai bună vremea pentru simpaticii oameni de zapadă. Dar, până una alta, să vă arăt câțiva...
Între 10 şi 14 februarie 2012 , la parterul centrului comercial Bucureşti Mall (Calea Vitan nr. 55-59, Sector 3 – intrarea dinspre parcarea supraterana), pentru...
Vremea este deja foarte friguroasă și mulți dintre noi avem o perioadă mai liberă, astfel că m-am gândit să îți ofer în acest „girly post”...
Să petreceţi cât mai fain de revelion alături de cei dragi ! Să aveţi cele mai chic outfituri şi cele mai fashion machiaje ! Să cântaţi, să...